Se spune că Justiția e oarbă. În cazul de față, e și miopă, și surdă, și orbită selectiv. Dosarul în care controversatul magistrat Vasile Alin Ene, alintat de colegii săi „Domnul Goe”, s-a judecat cu Inspectoratul de Poliție Județeană Prahova este imaginea fidelă a unei justiții în care influențele personale, obediența ierarhică și rețeaua de prietenii bat legea cu barosul.
De la Ploiești la București și înapoi: un dosar de plimbat între prieteni
Povestea începe cu înregistrarea dosarului pe rolul Judecătoriei Ploiești, într-un context în care magistrații și persoanele implicate se cunosc „mai bine decât colegii dintr-o trupă de rock bătrân”. Simțind că ar putea fi incomodat de rămășițele de corectitudine din instanțele prahovene, domnul Goe a preferat să-și mute conflictul în Capitală. Și, uite-așa, pe 03.01.2025, dosarul se înregistrează miraculos pe rolul Judecătoriei Sector 4 București.
Coincidență? Aproape convingătoare. Numai că primul termen, pe 03.03.2025, pică fix într-o zi în care judecătorul Roman Adrian și grefierul său aveau pe cap 27 de dosare. Și ce să vezi? Nu s-a reușit verificarea legală a procedurii în raport cu petentul. Probabil au rămas fără toner la imprimantă…
Roman Adrian și prietenia de sistem cu Mr. Kilobyte
În scenă intră magistratul Roman Adrian, cunoscut mai nou ca „judecătorul care a încurcat Codul cu foaia de prezență”. Fost subaltern al lui Claudiu Drăgusin, zis „Mr. Kilobyte” – un nume greu în arhitectura deciziilor cu parfum de interese – și prieten de pahar cu „Domnul Goe”. Cum s-ar zice, tot sistemul în familie.
Termenul următor, 14.04.2025: judecătorul are 25 de cauze. Între două cauze de divorț și o ordonanță președințială, decide că martorii trebuie citați și în dosarul lui Goe. Așteptăm ceva spectaculos? Stați așa…
Marea mutare: dosarul se întoarce la Ploiești… prin ÎCCJ!
Pe 26.05.2025, Roman Adrian, deși mai puțin „aglomerat” (doar 21 de dosare), găsește brusc timp pentru dosarul domnului Goe. Și ce face? Aruncă bomba: invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și declină dosarul înapoi la Judecătoria Ploiești, solicitând intervenția Înaltei Curți pentru soluționarea conflictului de competență.
Ei bine, aici e miezul scandalului. Căci orice jurist cu liceul terminat știe că instanța nu poate invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială relativă, întrucât aceasta e de ordine privată. Exact cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ. și cum stabilește definitiv Decizia nr. 1699/2015 a Înaltei Curți.
Ceea ce înseamnă că judecătorul Roman Adrian ori a uitat dreptul procedural în arhivă, ori a fost învățat prost. În oricare caz, onoarea sa profesională s-a terfelit în fața unei instanțe supreme care l-ar putea întreba – pe drept – dacă se mai spală obrazul cu apă rece după o asemenea gafă.
Cum a devenit Inspecția Judiciară apărătoarea magistraților, nu a Justiției: Petcu, Ene și ipocrizia legală
Dacă ar fi să ne luăm după retorica oficială, Inspecția Judiciară ar trebui să fie câinele de pază al sistemului judiciar. În realitate, sub domnia Roxanei Ioana Petcu, acest câine pare mai degrabă crescut pentru expoziții – multă poză, zero mușcătură. Ba mai grav, când vine vorba de sesizări reale, documentate, ce vizează abateri concrete ale unor judecători bine ancorați în rețeaua de influență, inspectorii judiciari devin rapid juriștii apărării. O apărare care frizează complicitatea.
Plângerea ADOR a fost un demers legitim și bine fundamentat
Alianța pentru Drepturile Omului din România a formulat o plângere clară, punctuală, în care a indicat nu doar fapte, ci și articole de lege încălcate de magistrații Alin Vasile Ene, Alexandra Andreea Ene și Monica Popovici. Fapta? Depunerea unei plângeri contravenționale la Judecătoria Ploiești într-un dosar în care cei doi „petenți de ocazie” au beneficiat, din start, de tratament favorabil: completul de judecată a fost investit cu soluționarea cererii, contrar regulilor procedurale, printr-o veritabilă prestidigitație juridică – sau, altfel spus, o intervenție administrativă mascată.
Ce cerea ADOR? Să fie cercetați disciplinar cei trei magistrați. Și ce a făcut Inspecția? A invocat lipsa calității procesuale și a interesului legitim. Un argument care, dacă n-ar avea efecte juridice, ar fi de-a dreptul hilar.
Ce a ignorat cu bună știință doamna inspector-șef Roxana Petcu
Roxana Ioana Petcu a evitat cu grație orice referire la fondul acuzațiilor, ascunzându-se după o interpretare îngustă a noțiunii de „interes legitim”. A invocat art. 45 alin. 4 din Legea 305/2022, ca și cum o organizație civică nu ar avea niciun drept să vegheze la integritatea sistemului de justiție, decât dacă e parte într-un dosar. Doar că același articol, coroborat cu art. 46 și prevederile Constituției (art. 21 privind accesul liber la justiție), nu exclude interesul general, mai ales când e vorba de un mecanism de control al magistraților.
Ce ignoră cu obstinație inspectorul-șef? Faptul că sesizarea ADOR nu cerea anularea unui act administrativ sau o hotărâre judecătorească, ci cercetarea disciplinară a trei judecători care:
-
au înregistrat un dosar la o instanță din care făceau parte, încălcând principiul imparțialității și incompatibilității prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă;
-
au acționat contrar prevederilor art. 99 lit. h din Legea 303/2022, care sancționează conduita care aduce atingere prestigiului justiției;
-
au fost parte la o procedură viciată procedural și moral, profitând de poziția lor în sistem.
Clasarea rușinoasă este o rezoluție în genunchi
Roxana Petcu a respins plângerea, motivând că ADOR nu avea „calitate procesuală”. Dar a uitat – poate intenționat – că rolul Inspecției Judiciare nu este să apere „procesualitatea”, ci integritatea sistemului. A fost un răspuns cu iz de autoservire pentru magistrații care încă mai cred că legea e opțională, dacă ai numele potrivit și prieteni în poziții-cheie. NUmai că acest lucru nu contează pentru noi, cei mulți, proști și corecți care platesc taxele și impozitele pentru ca d-na Roxana Petcu să-și ia salariul imens pe care îl ia.
Și mai e ceva important pentru toți membri CSM și ai Inspecției Judiciare, care comit abuzuri, cât și pentru judecătorii din Prahova care au impresia că se răzbună în dosarele în care mă lupt pentru drepturile oamenilor, că acolo unde ei funcționează e un spațiu închis, iar aici este Tribunalul meu unde zeci de mii de oameni vă pot vedea abuzurile, răutatea sau analfabetismul funcțional, pentru că de corupție sunt convins că nu e cazul. D-na Firiceanu, preluați legătura!
Mai grav este că în aceeași rezoluție – redactată cu multe greșeli de logică și raționamente evazive – se observă un refuz tacit de a examina dacă faptele sunt reale. Așadar, inspectorii au concluzionat că nu e cazul să verifice faptele, pentru că… petentul nu e destul de apropiat de subiect. O formă perfidă de blocaj instituțional.
Inspecția Judiciară nu veghează. Ea acoperă
În loc să cerceteze încălcări flagrante ale legii și să restabilească încrederea în actul de justiție, Inspecția Judiciară a acționat ca un scut protector pentru magistrații implicați într-o schemă de interese. Și nu e pentru prima oară.
Din păcate, astfel de rezoluții întăresc percepția că pentru magistrați există două coduri de conduită: unul scris pentru amăgirea opiniei publice și altul nescris, dar aplicat cu strictețe în culisele sistemului. Cu cât te închini mai jos în fața „rețelei”, cu atât îți cresc șansele la o funcție, o promovare sau o clasare convenabilă.
Iar când șeful Inspecției se numește Petcu, și vibrează în același cor cu „Domnu’ Goe” (Ene Alin Vasile) și Mr. Kilobyte (Claudiu Drăgusin), așa cum le spun oamenii din jurul lor, probabil pe la spate, putem înțelege de ce în România, Justiția nu e oarbă. E orbită, pur și simplu.
