- Despre trădare, „coerență” de partid și mica operă administrativă prin care Sorin Dan este împins în locul potrivit, la momentul potrivit
- Referatul care nu apără orașul, ci disciplina de partid
- De ce tocmai Comisia IV? De ce tocmai acum?
- Sorin Dan, omul care nu vine doar să completeze o comisie
- Dâmbu, proiectul care face aerul și mai greu de respirat
- Daniel-Puiu Neagu nu explică nimic. El cere obediență cu antet
- Consilierii locali trebuie să înțeleagă ce votează cu adevărat
- Ce trebuie spus răspicat lui Daniel- Puiu Neagu
- Nu Comisia IV trebuie „aliniată”, ci discursul public trebuie trezit
Despre trădare, „coerență” de partid și mica operă administrativă prin care Sorin Dan este împins în locul potrivit, la momentul potrivit
Sunt momente în administrația locală în care un simplu referat spune mai mult decât o sută de discursuri. Nu pentru că ar fi bine scris. Nici pentru că ar fi profund. Ci pentru că, în stângăcia lui politico-administrativă, scapă adevărul printre rânduri. Exact asta face și referatul semnat de Daniel-Puiu Neagu( foto front), prin care acesta propune scoaterea Ancăi Manu( foto) din Comisia IV și înlocuirea ei cu Sorin Dan.
La prima vedere, hârtia pare cuminte. Are aerul acela de document făcut să adoarmă vigilența: fraze lungi, cuvinte solemne, invocări de regulament, trimiteri la eficiență, coerență, capacitate de lucru. Numai că, dacă treci de această spoială birocratică, vezi miezul. Și miezul nu are nicio legătură cu interesul public. Are legătură cu interesul de partid, cu repoziționarea influenței și cu o mutare făcută exact când o comisie importantă trebuie să fie „echilibrată” în folosul cui trebuie.
Aici nu mai vorbim doar despre o schimbare de nume. Vorbim despre felul în care se mută piesele înainte ca proiectele grele să intre pe culoarul avizelor.
Referatul care nu apără orașul, ci disciplina de partid
Dacă citești atent textul lui Daniel-Puiu Neagu, aproape că îți vine să-l aplauzi pentru sinceritatea involuntară. Omul nu se ascunde cu adevărat. Nu spune că Sorin Dan ar avea cine știe ce expertiză ieșită din comun în urbanism, lucrări publice sau arhitectură. Nu spune că Anca Manu ar fi greșit. Nu spune că a existat vreo analiză serioasă, vreo evaluare profesională sau vreun criteriu limpede care să justifice înlocuirea.
Nu. El vorbește despre „o activitate eficientă și unitară”, despre „principiile de reprezentare și coerență asumate în cadrul formațiunii politice”, despre „o mai bună corelare” și despre „pozițiile asumate în cadrul formațiunii politice”.
Cu alte cuvinte, nici nu se mai obosește să mimeze prea bine interesul public. Ne spune direct, doar ceva mai împachetat, că problema nu este orașul, ci alinierea. Nu Ploieștiul trebuie să fie mai bine reprezentat, ci partidul trebuie să stea mai drept în bancă. Nu cetățeanul trebuie apărat, ci linia politică trebuie păstrată fără cute.
Aici este toată frumusețea tristă a acestui referat: în loc să ne convingă, ne devoalează. În loc să justifice, de fapt denunță. Nu spune: „am nevoie de un om mai bun pentru oraș”. Spune, practic: „am nevoie de un om mai potrivit pentru partid”.
Și asta, pentru o comisie de specialitate care ar trebui să lucreze pentru municipiu, nu pentru orgoliile și aranjamentele din culise, este de-a dreptul jignitor. Întrebarea ar fi în ce calitate inițiază Daniel Puiu Neagu proiectul de HCL și care este motivul real?
Trădarea colegei, ambalată în limbaj de cancelarie
Există ceva mic și urât în felul în care Daniel-Puiu Neagu își împinge propria colegă afară din Comisia IV. Nu o face frontal. Nu o face curajos. Nu o face asumând deschis că vrea alt om. O face pe ocolite, printr-un text cu pretenții administrative, încercând să transforme o execuție politică internă într-o necesitate de organizare.
Anca Manu nu este scoasă din comisie pentru că referatul ar demonstra că a fost ineficientă. Nu ni se spune că ar fi absentat, că ar fi blocat activitatea, că ar fi fost depășită de subiecte sau că ar fi sabotat ceva. Nu există nimic de felul acesta în text. Și tocmai absența acestor explicații spune totul.
În realitate, colega trebuie să plece pentru că, brusc, partidul are nevoie de altă „coerență”. Ce formulare elegantă pentru o mică trădare. Ce parfumat administrativ poate fi un gest politic urât.
Asta face Daniel-Puiu Neagu în referatul său: își lasă colega fără apărare și fără explicație reală, apoi ne cere să credem că totul se întâmplă pentru binele activității. Este genul de gest care, în politică, spune mult despre caracterul autorului. Nu doar despre interesul lui. Despre caracter.
Când îți scoți colega dintr-o comisie-cheie fără să ai decența de a spune limpede de ce, iar în locul motivelor reale pui panglici lexicale despre eficiență și unitate, nu faci administrație. Faci cosmetica unei trădări.
De ce tocmai Comisia IV? De ce tocmai acum?
Aici articolul nu mai trebuie scris cu stilou, ci aproape cu markerul.
Comisia IV nu este o anexă fără miză. Nu este o comisie în care se împart zâmbete și se aprobă flori la rond. Este comisia care atinge exact zonele în care se joacă proiectele grele: urbanism, lucrări publice, circulație rutieră, arhitectură, monumente istorice. Cu alte cuvinte, exact acel spațiu unde se discută, se filtrează și se pregătesc proiecte care au nevoie de traseu curat și de voturi bine așezate.
Or, în momentul în care Dâmbu se apropie de etapa în care avizele și culoarele administrative capătă greutate, apare brusc nevoia ca această comisie să fie „mai coerentă”. Nu mai eficientă pentru cetățeni. Mai coerentă pentru partid.
Și atunci întrebarea nu mai este deloc excesivă. Devine obligatorie: de ce tocmai acum? Ce urgență a căzut din cer peste Daniel-Puiu Neagu de a-l vedea pe Sorin Dan instalat tocmai în această comisie? Ce nu mai putea suporta partidul? Lipsa de aliniere sau lipsa de control?
În politică, coincidențele există. Dar unele sunt atât de convenabile, încât nu mai seamănă cu niște coincidențe. Seamănă cu niște pregătiri.
Sorin Dan, omul care nu vine doar să completeze o comisie
Sorin Dan( pe care il vedeți poză alături de cea căreia vrea să îi ia locul) nu apare aici ca un cetățean ales aleatoriu din lotul de rezervă al administrației. El este o piesă politică. Un om împins în față, un nume vehiculat, o figură care aspiră vizibil la mai mult decât simpla prezență decorativă într-un consiliu local.
Când un astfel de om este mutat într-o comisie-cheie, mutarea nu poate fi citită ingenuu, ca și cum cineva ar fi schimbat o mapă dintr-un sertar în altul. Nu. Este o poziționare. Este punerea unui om într-un loc din care contează mai mult, vede mai mult, apasă mai mult.
Și de aceea referatul lui Neagu trebuie citit și politic, nu doar administrativ. Pentru că în spatele acelui limbaj lemnos se vede limpede intenția: Sorin Dan trebuie urcat într-un loc mai util.
Nu pentru că Ploieștiul ar fi descoperit peste noapte în el un mare specialist în urbanism, ci pentru că partidul și jocul din jurul partidului au nevoie de el altundeva. Iar când astfel de mutări coincid cu proiecte sensibile, lumea are nu doar dreptul, ci obligația să întrebe dacă nu cumva omul este pus acolo ca să ajute la „așezarea” unor lucruri.
Dâmbu, proiectul care face aerul și mai greu de respirat
Dacă toată această mișcare s-ar petrece într-un vid, poate unii ar mai putea juca rolul naivilor. Dar ea nu se petrece în vid. Ea se petrece pe fundalul proiectului Dâmbu, un proiect deja încărcat de suspiciuni publice, de bani pe documentații și de acea suprapunere care a devenit imposibil de ignorat: Primăria împinge Dâmbu, iar în spațiul public zona este asociată și cu proiectul promovat de Elena Ghioc-Polițeanu.
Aici aerul se îngroașă.
Nu pentru că ar exista, în clipa aceasta, o probă finală care să trimită direct la un verdict juridic. Ci pentru că există suficientă apropiere, suficientă sincronizare și suficient interes politic încât fiecare mutare în zona comisiilor să trebuiască privită cu lupă, nu cu indulgență.
Când ai un proiect sensibil și o comisie sensibilă, iar un consilier vine și-ți cere să-i votezi „coerența de partid”, reacția sănătoasă nu e să ridici mâna. Reacția sănătoasă e să te întrebi cine are nevoie de această coerență și de ce tocmai acum.
Daniel-Puiu Neagu nu explică nimic. El cere obediență cu antet
Asta este, poate, cea mai bună definiție a referatului lui: obediență cu antet.
Nu clarifică.
Nu demonstrează.
Nu compară competențe.
Nu arată unde a greșit persoana scoasă din comisie.
Nu explică de ce Sorin Dan ar fi mai potrivit pentru oraș.
El doar cere consilierilor locali, cu politețea rece a hârtiei oficiale, să accepte că partidul știe mai bine. Că partidul a decis. Că partidul vrea altă coerență. Că partidul vrea altă aliniere. Și că tu, consilier local sau cetățean, ar trebui să înghiți acest lucru ca pe o chestiune de organizare internă.
Numai că nu este o simplă organizare internă. Este o intervenție într-o comisie de specialitate a Consiliului Local. Adică într-un mecanism care aparține orașului, nu poftelor tactice dintr-o formațiune politică.
De aceea, referatul trebuie ironizat tocmai prin propria lui limbă. El nu trebuie respins prin strigăte, ci prin demascare. Prin arătarea ridicolului lui. Prin scoaterea la lumină a faptului că sub cuvinte mari precum „unitate” și „eficiență” stă, de fapt, un gest mic…schimbarea unui om cu altul pentru că așa convine momentului politic. Sau așa vrea păpușarul…
Consilierii locali trebuie să înțeleagă ce votează cu adevărat
Aici nu mai este vorba doar despre Neagu. Este vorba și despre ceilalți. Despre acei consilieri locali care vor primi proiectul pe masă și vor fi tentați să-l treacă mecanic, fie din comoditate, fie din calcul, fie din acel păcat vechi al administrației locale: „lasă, merge și așa”.
Nu, nu merge și așa.
Cine votează acest proiect fără să ceară explicații serioase nu votează doar o înlocuire de nume. Votează o mâna ridicată pentru politizarea unei comisii de specialitate. Votează validarea ideii că partidul poate scoate și băga oameni în funcție de nevoile sale de moment, apoi să îmbrace această operațiune în haine de regulament și eficiență.
Mai grav, o face exact într-un moment în care Ploieștiul are nevoie de transparență totală pe proiecte sensibile, nu de jocuri de poziționare.
Consilierii trebuie puși public în fața întrebării: votați pentru Ploiești sau pentru reglajele interne ale unei combinații politice? Votați competență sau fidelitate? Votați orașul sau disciplina de partid?
Ce trebuie spus răspicat lui Daniel- Puiu Neagu
Daniel-Puiu Neagu trebuie întrebat simplu, omenește și apăsat.
În ce calitate în interiorul AUR ați emis referatul de aprobare?
Domnule Neagu, ce anume a făcut Anca Manu ca să merite să fie scoasă?
Unde este evaluarea activității ei?
Ce aduce Sorin Dan concret, în afară de utilitatea politică a mutării?
De ce ați simțit nevoia să invocați „pozițiile asumate în cadrul formațiunii politice”, dacă nu cumva exact asta este adevărata miză?
Și, mai ales, de ce cereți Consiliului Local să voteze o manevră de partid ca și cum ar fi un act de igienă administrativă?
Aceste întrebări nu sunt agresive. Sunt normale. Doar că într-un sistem obișnuit cu tăcerea, normalitatea ajunge să pară agresivă.
Nu Comisia IV trebuie „aliniată”, ci discursul public trebuie trezit
Daniel-Puiu Neagu, în loc să-și apere colega, în loc să-și apere orașul, în loc să vină cu argumente reale, a ales varianta cea mai comodă și cea mai urâtă, adică a executat o mutare de partid și a sperat că antetul o va face să pară respectabilă.
N-o face.
Din contră. O face și mai vizibilă.
Și tocmai de aceea, proiectul acesta nu trebuie votat în liniște. Trebuie oprit, discutat, demontat și întors pe toate fețele. Pentru că, uneori, nu hârtiile administrative sunt seci. Ci intențiile din spatele lor.
Daniel-Puiu Neagu vrea s-o scoată pe Anca Manu din Comisia IV și să-l bage pe Sorin Dan. Alooo, Dâmbu, ești pe recepție?
Nu invocă o problemă concretă, nu arată o evaluare, nu probează o nevoie reală a orașului. Invocă, în schimb, „coerența” și „pozițiile asumate în cadrul formațiunii politice”. Adică exact ce n-ar trebui să conteze într-o comisie de specialitate. Pe românește… colega pleacă, omul util intră, iar partidul îi spune orașului că asta se cheamă eficiență. Nu, asta se cheamă altfel. Aș îndrazni să spun: trădare, slugărnicie, lașitate.
