Acesta este un pamflet. Tratați-l ca atare!
Există momente în istoria unei instituții în care decorul devine mai grăitor decât regulamentul. În care pereții vorbesc, nu prin tablouri oficiale sau valori scrise cu litere aurii, ci prin fotografii strategice și fluturași de propagandă administrativ-sindicală.
Într-un astfel de moment l-am descoperit pe Sorin Ion Dumitrașcu, omul care a adus în sistemul penitenciar o formă rudimentară de cult al personalității, mascat sub pretextul comunicării sindicale.
În calitate de director general adjunct la Administrația Națională a Penitenciarelor, a permis ca în unități să fie afișate fotografii în care apărea cot la cot cu lideri ai F.S.A.N.P., de parcă ar fi fost nu un funcționar public, ci membru fondator al mișcării.
Pe lângă poze, au fost distribuiți și fluturași care îi atribuiau merite nejustificate, prezentându-l drept artizanul unor reușite sindicale care, în realitate, îi depășeau cu mult atribuțiile și competențele.
Această practică n-are nimic de-a face cu transparența sau comunicarea internă. Dimpotrivă. Este o formă de manipulare instituțională, de influențare directă a funcționarilor din unități în favoarea unei singure structuri sindicale. E ca și cum ai umple o școală cu pozele directorului lângă un primar și ai spune subtil elevilor: “Ăștia sunt ai voștri. Restul, nu contează.”
D-ale lui Dumitrașcu – Episodul 2: “Secretomanul fără certificat”
D-ale lui Dumitrașcu – Episodul 3: “Alarmă falsă, cină reală”
D-ale lui Dumitrașcu – Episodul 4: “Legea? O modifici. Cu prietenii.”
Într-un stat normal, asemenea fapte ar fi atras o anchetă internă. La noi, s-au transformat în mijloace de fidelizare a maselor. Dumitrașcu a înțeles rapid că în sistemele închise nu câștigă neapărat cel mai bun, ci cel mai vizibil. Iar vizibilitatea și-a construit-o cu poză, cu zâmbet, cu glorioase merite lipite la avizier.
Un fel de “afișaj de influență”, între două controale de fond.
Când a fost întrebat de ce permite asemenea practici, probabil ar fi putut răspunde sec: “nu am știut, nu am cerut, dar nu am interzis”. Un răspuns perfect pentru un sistem unde tăcerea e adesea mai toxică decât o decizie proastă.
Rezultatul? Personalul din unități, lipsit de acces la toate opțiunile sindicale, era subtil împins în brațele F.S.A.N.P., acolo unde liderii deja beneficiau de sprijinul informal al puterii administrative.
În lumea lui Sorin Dumitrașcu, fotografia devine instrument politic, iar fluturașul – unealtă de recrutare mascată. Un sistem de influență pe bani publici, în care neutralitatea funcționarului devine o glumă scrisă pe verso-ul unei poze cu zâmbet larg.
