Paguba nu-i pagubă până nu-ți cade țeava în cap
Într-o lume ideală, judecătorul ar trebui să fie acea ființă rațională care, atunci când vede un om întins pe șosea, nu așteaptă să fie călcat de mașină ca să constate că… da, era în pericol. În schimb, în Prahova, judecătoarea Oprescu a decis să-și pună ochelarii de cal și să exclame academic:
„Paguba este posibilă, dar caracterul cert și iminent nu a fost probat.”
Cu alte cuvinte, că oamenii vor fi afectați de explozia prețurilor nu e sigur. Doar n-au început să vină pachetele cu gheață în loc de căldură, deci n-avem „certitudinea prejudiciului”.
Această logică ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.
Păi ce-ar mai fi trebuit să depunem la dosar? O poză cu o bunică debranșată ținând în brațe caloriferul rece? Un certificat medico-legal care să ateste „hipotermie provocată de HCL”? Sau poate o filmare cu soba arzând palmele în lipsa altor surse de căldură?
Judecătoarea spune liniștită:
„Eventuala producere a unei pagube trebuie să fie consecința executării actului, nu însăși executarea.”
Bravo! Asta e exact ca și cum ai spune că o bombă nu e periculoasă în sine, ci doar atunci când explodează. Adică știm că explozia vine, dar până nu auzim BUM, totul e ok.
Citește și prima parte aici: Căldură scumpă, dreptate ieftină. Cum a girat judecătoarea Oprescu Alexandra explozia prețului gigacaloriei cu 80% prin HCL 666( partea I)
Realitatea e simplă și sumbră:
HCL nr. 666/2024 majorează un tarif care afectează direct portofelul a zeci de mii de ploieșteni. Din 1 ianuarie, aceste familii au simțit în facturi efectul hotărârii. Nu e vorba despre o daună ipotetică, ci despre o realitate financiară apăsătoare, repetată lunar, cu urmări în lanț: întârzieri la plată, penalizări, debranșări, frig în casă, boală și panică.
Dar judecătoarea noastră citește Legea 554/2004 cu lupa formalismului:
„Suspendarea executării actului nu poate fi cerută doar pentru că actul se execută.”
Păi și când să o ceri, doamnă? După ce fac oamenii infarct când văd facturile la întreținerel? După ce un copil nu poate face duș pentru că familia trebuie să impună restricții la consum ca să evite plățile mari? Nu toți ploieștenii au salariile dvs., d-na judecător Oprescu!
Mai mult, domnia sa reține, cu o logică desprinsă parcă din Kafka:
„Reclamanta nu a arătat dacă prin punerea în executare a actului se creează o pagubă în patrimoniul său.”
Păi cum să arate, diva de la Măgurele? Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova nu e un bloc cu centrală proprie. E o structură care reprezintă interesele legitime ale peste 60.000 de mii de proprietari care suferă direct. Adică exact ceea ce legea definește ca interes privat și legitim.
Doar că, pentru a suspenda un act cu impact colectiv, instanța vrea… să dovedești că entitatea abstractă numită UAP Prahova suferă ea însăși un prejudiciu direct. Această abordare arată o necunoaștere a ceea ce înseamnă structurile asociative, care este rolul lor pentru membri săi și pentru ce se constituie conform OG 26/2000, cu privire la asociațiile și fundațiile. Studiați acest act normativ și dvs și colegi de-ai dvs, despre care vom scrie în curând, respectiv d-ul judecător Claudiu- Cornel Mănescu care a ajuns de la judecătorie la Tribunalul Prahova, pe baza unei simple cereri din câte suntem înformați. Ori d-na judecător Cristina Putere, care a ținut peste 100.000 de oameni fără apă caldă și căldură pentru că și dumneaei nu a avut curiozitatea să citească OG 26/2000 ca să înțeleagă care este rolul structurilor asociative și de ce UAP Prahova și Alianța pentru Drepturile Omului din România vine în instanță să ceară dreăptate pentru cetățeni.
Revenind la d-na Oprescu, instanța..sa lovește subtil și în calitatea reclamantei:
„Nu a arătat dacă prin punerea în executare a actului administrativ se creează o pagubă iminentă și în patrimoniul său.”
Cu alte cuvinte: dacă Uniunea Asociațiilor de Proprietari nu plătește ea însăși factura, să tacă.
Asta e o interpretare ce ignoră complet jurisprudența constantă, care recunoaște dreptul organizațiilor reprezentative să intervină în apărarea interesului membrilor lor. Nu o spunem noi, o spune chiar ICCJ în Decizia 8/2020, dar probabil că volumul era prea greu pentru raftul din biroul doamnei judecător. Practic, judecătoarea Alexandra Oprescu și, din păcate nu e singura din justiția prahoveană din ce am văzut din experiență proprie, care nu cunoaște ce reprezintă o structură asociativă, pentru ce se înființează și ce drepturi are. Dacă ar fi după domnia sa Organziațiile non-guvernamentale care se constuituie conform OG 26/2000 pentru a duce la îndeplinire obiectivul pentru care s-au inființat, aprobat prin decizii ale instanțelor, la înființare, ar trebui să nu existe. Societatea civilă de a cărei noțiune este străină această judecătoare, nu ar putea exista fără aceste structuri asociative pe care analfabeții funcționali sau magistrații corupți le tratează cu lipsa de respect. Necunoașterea nu e o scuză pentru nimeni. Ca fapt divers, pentru a apăra drepturile magistraților( sper și pentru a îndrepta greșeile acestora)s-au constituit Asociația Magistraților și Forumul Magistraților, d-na judecător Oprescu Alexandra Georgiana, diva de la Măgurele, ce sunteți.
În concluzie, avem un paradox:
Efortul financiar colectiv al zecilor de mii de oameni nu e pagubă(peste 100.000 de ploieșteni racordați la sistemul centralizat), ci un exercițiu filozofic de acceptare a destinului.
Și cu toate acestea, cererea de suspendare este respinsă. Pentru că, nu-i așa, trăim într-o lume în care frigul nu e frig, sărăcia nu e pagubă, iar actele ilegale sunt „în aparență” legale, chiar dacă nu se respectă principiile transparenței decizionale la adoptarea lor.
„Prejudiciul nu este cert.”
Ba da, stimată doamnă judecător. Este cert, palpabil, prezent în fiecare notificare de plată, în fiecare factură, în fiecare oftat de pensionar și în fiecare pătură trasă peste copil în ianuarie. Singurul lucru incert e… de ce ați refuzat să-l vedeți. Mă feresc să spun ce cred ca să nu va jignesc așa cum ați merita.
Când definiția „pagubă iminentă” devine o problemă de metafizică
Poate că n-ar fi rău să aducem aminte din prima parte că diva de Măgurele este o cunoștință mai veche a judecătorului Vasile Alin Ene, care face ce vrea la CSM și este protejat, probabil că la acel nivel se au unii pe alții la mână. Altfel e de neînțeles cum d-na inspector șef al Inspecției Judiciare, Roxana Petcu, întârzie să facă cercetările la aspectele semnalate de Intransigent de unde doar dacă vrea să încalce legile acestei țări nu va vedea faptele comise de acesta. Am făcut acest intro pentru a vă invita să urmăriți în poza alăturată că diva de la Măgurele și Tano Cariddi de Prahova se cunosc de la susținerea examenului în magistratură pe care l-au promovat printre ultimii, adică locul 189(Oprescu Alexandra Georgiana) și 196( Vasile Alin Ene), din 200 de candidați admiși. Urma scapă turma cum se zicea în copilărie când jucam Pititea…
Să continuăm pamfletul nostru amar…Există momente în justiție când ai impresia că ai aterizat într-un seminar de filosofie medievală. Acolo unde realitatea e relativă, iar suferința se măsoară în „dacă”, „poate” și „s-ar putea”. Tribunalul Prahova, în interpretarea magistralei Oprescu, tocmai ne-a oferit o demonstrație savantă în arta… negării evidentei pagube.
Dar să începem cu definiția. Așa, de atmosferă:
„Paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil.”
Până aici, toată lumea e de acord. Doar că, atunci când vine momentul să fie aplicată această definiție la un caz concret – de exemplu, mărirea prețului la gigacalorie pentru peste 100.000 de familii – totul devine… poezie abstractă. de ce? Pentru că d-na Roxana Petcu nu a înțeles rolul pe care îl are!
Să citim:
„…caracterul cert și iminent al acestei pagube nu a fost probat.”
Poftim? Păi, dacă îți spun că de la 1 ianuarie 2025 crește factura la întreținere pentru peste 100.000 de familii, că oamenii sunt obligați să plătească mai mult cu 80% fără să fi fost întrebați, că nu există niciun mecanism de compensare a diferenței pentru cei vulnerabili, că urmează debranșări în lanț și probleme de sănătate în apartamentele neîncălzite… asta nu e previzibil? Nu e viitor și cert?
Ce-ar mai fi trebuit să facem? Să venim în sala de judecată cu o cutie de pastile de pentru nervi, trei calorifere fierbinți și un pensionar care se chinuie să plăteacsă o întreținere care e cât pensia lui? Gândiți d-na judecător Oprescu? De empatie nu vă mai întreb, că dvs locuiți la vila din Păulești și ați moștenit parte din comuna Măgurele(foto stânga) a cărei divă sunteți!
Judecătoarea, însă, e de neclintit. Ea vrea PROBE că suferința va veni.
Dar nu așa, cu argumente logice sau demografice. Nu. Ea vrea să se întâmple deja, eventual să-i bată cineva la ușă și să-i spună: „Sărut mâna, doamnă, am făcut AVC din cauza facturii. Puteți suspenda hotărârea acum?”
Cireașa pe coliva logicii vine când judecătoarea scrie cu seninătate:
„Eventuala producere a unei pagube trebuie să fie consecința executării actului administrativ și nu însăși executarea actului în sine.”
O clipă.
Adică un act care creează o obligație financiară suplimentară nu produce el însuși paguba, ci trebuie să… producă altceva pe lângă? Cum ar fi? Moarte subită? Grevă generală? Emigrare în masă? Facem haz de necaz din cauza divei de la Măgurele, care a dat cu celeritatea de pamânt timp de trei luni, și se uită lung spre soare pentru că nu înțelege ce este o structură asociativă și pentru cine vine în instanță să caute dreptatea și să apere interesele celor pe care îi reprezintă. Ce ți-e și cu divele acestea de nu le mai ajungi la nas nici cu prăjina?!
Doamna judecător a reușit să redefinească logica economică într-un mod demn de un premiu Pulitzer. Este exact ca în bancul cu doctorul care îți spune că ești bine, deși tu urli de durere, și te mai și ceartă că exagerezi.
În concluzie, avem un paradox:
Efortul financiar colectiv al peste 100.000 de oameni nu e pagubă, ci un exercițiu filozofic de acceptare a destinului.
Și cu toate acestea, cererea de suspendare este respinsă. Pentru că, nu-i așa, trăim într-o lume în care toate sunt scumpe( de cele mai multe ori nejustifciat), frigul nu e frig, sărăcia nu e pagubă, iar actele ilegale sunt „în aparență” legale.
Respingerea cu flori a interesului public
Dacă cineva își imagina că interesul public e o prioritate în fața instanței, să se mai gândească o dată. La Tribunalul Prahova, interesul public este tratat cu aceeași delicatețe cu care un copil sparge baloane: cu un zâmbet larg și cu ignoranța inocentă a consecințelor.
În speță, Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova a îndrăznit—ce cutezanță!—să ceară suspendarea unei hotărâri de Consiliu Local care, în fapt, aruncă în aer facturile de încălzire ale ploieștenilor. A făcut-o în baza interesului privat al membrilor săi (confirmat chiar de instanță!) și implicit în virtutea unei misiuni asumate legal: protejarea interesului public, dar în mod deosebit al membrilor săi.
Dar nu! Judecătoarea Oprescu vine cu o lecție de… minimalism civic.
„Reclamanta nu a formulat critici concrete care să se circumscrie noțiunii de caz bine justificat.”
Adică să înțelegem: faptul că s-au încălcat legi privind transparența, faptul că nu s-a organizat nicio consultare publică, faptul că nu există niciun studiu de impact asupra populației, faptul că e vorba de o decizie cu efecte economice directe asupra a peste 100.000 de oameni… toate acestea sunt doar niște opinii, nu „critici concrete”.
Ce ar fi trebuit să facem? Să venim cu un caz real de sinucidere din cauza facturii primite în ianuarie la apartament? Sau, mai subtil, să fi predat instanței o diplomă în inginerie termică și una în etică administrativă?
Dar să privim mai adânc.
Instanța recunoaște că Uniunea are calitate procesuală activă, că acționează în numele membrilor săi, că a depus documente justificative, că există o relație directă între actul administrativ și efectul asupra cetățenilor.
Cităm:
Procedând la o analiză sumară a actului a cărui executare se solicită a fi suspendată în raport de motivele invocate și de probele administrate, instanța constată că acesta a fost emis în temeiul art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. d) și alin. 7 lit. n), art. 139 alin. 1 și art. 196 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora în exercitarea atribuțiilor privindprivind gestionarea serviciilor de interes local, Consiliul localasigură, potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile comunitare de utilităţi publice de interes local. De asemenea, se reține că la emiterea acestuia au fost avute în vedere: referatul de aprobare nr. 752/2024, raportul de specialitate nr. 47/2024, raportul de specialitate nr. 47/2024, avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 3, prevederile din contractul de delegare nr. 20322/22.09.2023 precum și dispozițiile Legii nr. 51/2006, ale OG nr. 36/2006 și cele ale HCL nr. 458/2023.
Nu vă puteți da seama de aberația susținută, pentru că deși UAP Prahova a spus că nu au existat referatul de aprobare nr. 752/2024, raportul de specialitate nr. 47/2024, raportul de specialitate nr. 47/2024, avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 3, la data votării HCL 666, diva de la Măgurele le-a tratat ca și cum ar fi existat ca să găsească circumstanțe atenuante( a nu se uita că vine de la secția Penală și judecă acum cazurile de contencios administrativ). Curat, murdar!
Și după toată această paradă de validări, ce face instanța?
„Respinge cererea ca neîntemeiată.”
Cu alte cuvinte: „Da, aveți dreptate, dar nu e cazul.”
Este echivalentul juridic al replicii: „Te cred că plătești prea mult, dar împrumută-te și tu.”
Din acest punct, comedia se transformă în dramă. Pentru că interesul public, invocat în toate codurile devine aici un fir de praf pe haina impecabil croită a formalismului juridic. Se vorbește despre el, dar se calcă în picioare cu pantofi de catifea.
Mai mult, instanța uită sau ignoră cu desăvârșire o realitate juridică elementară: suspendarea executării unui act administrativ este o măsură preventivă, nu o sentință pe fond. Rolul ei este să păstreze echilibrul până când se face lumină. Să nu aplici măsura suspendării în cazul unui act cu impact direct și major asupra cetățenilor este echivalent cu a trimite un pacient în stare gravă acasă pentru că… încă nu ai rezultatul analizelor.
Nu există niciun dubiu rezonabil că ne aflăm în fața unei decizii care favorizează comoditatea administrativă în defavoarea protecției sociale. Și dacă cineva mai avea impresia că legea apără cetățeanul, judecătoarea Oprescu tocmai a demonstrat că legea se uită prin binoclu, de la etajul 2 al Tribunalului, direct în interesul celor care o aplică, nu în viața celor care o suportă.
Când eșecul logicii devine literă de hotărâre judecătorească
Ajunși la finalul motivării, ne așteptam, poate, la o concluzie care să redea demnitatea actului judiciar. Ce-am primit în schimb? O sentință care nu face niciun pas spre adevăr, dar sare sprinten în brațele rutinei birocratice.
Să recapitulăm cum sună esența deciziei:
„Pentru toate aceste motive, având în vedere că nu este îndeplinită nici una dintre cele două condiții cumulative prevăzute de lege, instanța va respinge cererea de suspendare…”
Tradus din limbaj juridic în română populară:
„Ați adus argumente, dar n-am chef să le cântăresc. Vă rog, mai încercați și data viitoare, dar fără să deranjați ordinea de sărbători.”
Într-o elegantă demonstrație de lipsă de empatie socială și rigoare legală, judecătoarea Oprescu reușește performanța de a valida mecanismul administrativ fără a-l analiza cu adevărat și a vedea că transparența legiferată prin Legea 52/20023 a fost călcată în picioare, iar domnia sa este plătită să îndrepte această situație, pentru ca autoritățile să nu mai încalce prevederile acestei legi importante.
Deși recunoaște că paguba ar putea exista. Deși admite că actul poate avea lipsuri. Deși întrevede că justificările din referatul de aprobare sunt „lipsă de argumente clare și concrete”… cu toate astea, în finalul glorios, ne spune că nu e cazul să deranjăm confortul juridic al primarului Mihai Polițeanu, care a vrut această creștere cu 80% a tarifului plătit de populație pentru gigacalorie.
Aici, raționamentul devine un soi de dublu-standard ambalat în tiparnița legalității.
Pe de o parte, se invocă prezumția de legalitate ca un scut împotriva realității. Pe de altă parte, se evită cu grație orice verificare sumară autentică a nelegalității. Adică exact ce permite art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Dar cum spuneam, „sumar” în sensul judecătoarei Oprescu înseamnă: nu băgăm nasul, că poate mirosim ceva.
Și-atunci ne întrebăm: dacă nu aici, atunci unde se mai poate cere și obține protecția temporară împotriva unui act abuziv? În pădurea Hoia Baciu? La mama Omida?
Căci se pare că pentru Tribunalul Prahova, prejudiciul trebuie să sară din pagina dosarului ca personajul principal dintr-un horror, țipând:
„Sunt cert! Sunt iminent! Uite-mă aici, cu tot cu facturile mele mari!”
Dar în lipsa unui astfel de spectacol grotesc, instanța preferă să spună sec:
„Nu ați probat paguba. Nu ați îndeplinit condițiile. Mai treceți pe la noi după recurs.”
Și astfel, Hotărârea 666 – nume predestinat parcă – rămâne să-și producă efectele, pentru că diva de la Măgurele nu a avut capacitatea să studieze OG 26/2000, pentru a înțelege pentru ce se înființează asociațiile și fundațiile și să respecte principiul celerițătii. La fel de rece și impasibilă ca grefa pe care a comunicat-o.
Iar noi rămânem cu gândul că, în această decizie, logica a fost suspendată înaintea hotărârii.
Să fie clar: Legea 554/2004 nu cere judecătorului să soluționeze fondul, dar nici nu-i interzice să-și folosească mintea. Să pipăie, să adulmece, să ridice o sprânceană când cineva vine și-i spune că o hotărâre a fost adoptată fără consultări, fără studii de impact și fără măsuri de protecție pentru populație.
„Examinarea detaliată a criticilor de nelegalitate… ar presupune antamarea fondului.”
Serios? Adică simplul fapt că întrebi: „Unde e studiul de impact?” înseamnă că ai intrat în fond? Sau că vrei doar să vezi dacă măcar s-a mimat bunul-simț administrativ cu vreo dezbatere publică ori măsuri pentru persoanele vulnerabile?
Instanța devine astfel complice prin pasivitate. În loc să vadă dacă există o îndoială serioasă, preferă să ignore orice îndoială.
Aici stă una dintre cele mai toxice manifestări ale unei justiții birocrate și fricoase: refuzul de a-și asuma responsabilitatea în fața unei urgențe publice, invocând limite procedurale autoimpuse. Nu limite reale, ci granițe mentale de genul „aia nu-i treaba mea.”
În final, instanța nu a făcut ceea ce legea o îndeamnă cu blândețe să facă: să verifice dacă nu cumva o hotărâre ilegală este pe cale să-și producă efectele înainte să fie anulată!
A preferat să spună: „Poate fi ilegală, dar asta vedem… la fond. Până atunci, să curgă facturile.”
Dacă ar fi să scriem o definiție nouă pentru justiția practicată de judecătoarea Oprescu Alexandra Georgiana, am spune așa: „Un mecanism prin care celeritatea este interpretată la calendarul concediilor, iar interesul public e lăsat să tremure în fața unei hotărâri în care doar hârtia e caldă.
P.S. Pentru următorul episod oscilăm între a scrie despre sefa inspecției judiciare, d-na Roxana Petcu, prietena d-ului Vasile Alin Ene, d-na judecator Cristina Putere, d-ul judecător Claudiu- Cornel Mănescu ori procurorii Iulian Bordeianu, Cristiana Alexă sau Petru Dublea și modul în care încalcă drepturile celor care îi investesc cu puterea de a face dreptate și a scoate adeăvărul la lumină.
Dacă d-na judecător Oprescu dorește să ne de-a un drept la replică în care să ne spună ce înțelege domnia sa prin celeritate sau prin structuri asociative și rolul lor într-o soicietate sau orice altceva are la dispoziție e-mail-ul: [email protected]
