Am ajuns la al zecelea episod despre justiția prahoveană, despre nevoile ei mai exact. Nevoi pe care judecătorul Ene Vasile Alin le tratează după bunul său plac, nu în interesul justiției din câte ați văzut, pe care aceasta o păstorește …pe prietenie. Am decis să fac o pauză din a apăra intersele judecătorilor și să scriu și despre cei care își bat joc de această nobilă profesie de magistrat, în dosarele pentru care sunt nevoit să caut dreptate în instanță. Voi prezenta pe rând pe fiecare magistrat care ia în glumă drepturile mele sau ale entităților pe care le conduc și prin care apăr interesele celor pe care îi reprezint. Prima concluzie este că unii judecători nu înțeleg ce înseamnă o structură asociativă și care este rolul ei într-o societate normală.
Astăzi vă voi prezenta pe judecătoarea Oprescu Alexandra Georgiana, care se prezintă ca o divă ….născută în comuna Măgurele, la țară. Deci are origini sănătoase unde a moștenit multe proprietăți, după cum reiese din declarația ei de avere. Apropo, d-na Oprescu vedeți că ați uitat să depuneți declarația d avere pe anul 2024 și nu e frumos, tocmai dvs care sunteți plătită să vegheați la respctarea ei?!
Să începem acest pamflet despre d-na Judecător Oprescu Alexandra care a făcut praf o cerere de suspendare act administratiuv după trei luni de zile, desi termenele sunt foarte scurte în aceste situații, conform Legii 554/2004.
Acesta este un pamflet, așa că tratați-l ca atare…dar nu înainte de a asculta frumoasa melodie a regretatului Dan Spătaru pentru a vă înviora un pic, înainte de a vă enerva din cauza divei care a omorât dreptatea și interesele a jumătate din ploieșteni. Pare că e tot din fief-ul lui Vasile Alin Ene, acest Tano Cariddi de Prahova, iar modul în care a încălcat legislația în vigoare vine să confirme acest lucru.
Diva de la Măgurele și ascensiunea ei
Când te gândești la o judecătoare cu nume de romanță interbelică, “Alexandra Oprescu”, îți închipui o lady a dreptății, rafinată în jurisprudență, intransigentă în fața abuzului și echidistantă în toate direcțiile… Ei bine, ți-ai imaginat greșit.
În spatele acestui nume delicat se ascunde, de fapt, o călătoare pe harta magistraturii, mereu în căutare de locuri calde și ferite de presiuni reale. Începutul poveștii? Un eșec glorios la INM în 2011. Dar cum în România „o dată pierzător, mereu reîncercător”, probabil că în 2013 a trecut linia de sosire, de unde și primul popas la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în 2015.
Ar fi de menționat că în 2013 a fost coleg de încercări la INM cu cine altul decât Vasile Alin Ene(vezi foto), a cărui coadă o simțim băgată în acest dosar, în cazul în care diva de Măgurele nu e chiar praf așa cum susțin unii colegi de-ai săi.
Apoi, doamna a fost delegată la PJ Ploiești în martie 2017, ca să nu rămână cu nostalgia munților și peste alte câteva luni, s-a transferat definitiv. Nu mult a durat până să se transforme în judecător cu grad de Curte de Apel(oarecum curios acest grad din prima, dar poate ne scapa ceva), așa cum visează orice procuror plictisit de anchete. Și unde a aterizat? La Judecătoria Ploiești, unde președinte era Vasile Ene al nostru. Evident, pe penal. Căci unde-i mai ușor să te ascunzi de subtilitățile contencioaselor decât în hățișul cauzelor penale unde logica poate fi înlocuită cu flerul personal și unde orice greșeală se pierde în mulțime?
Dar vine anul de grație 2022 și Alexandra noastră face pasul către Tribunalul Prahova, întâi cu o mică delegație elegantă în august (nu care cumva să se încurce cu concursuri serioase), apoi cu un transfer oficial în noiembrie. Bineînțeles, tot pe penal. Doar era deja antrenată să stea drepți în fața statului, nu a dreptului, iar în anul de grație 2022 Vasile Alin Ene este, după cum bine știm membru în Consiliul Superior al Magistraturii de unde a delgat și răsdelegat pe cei care îi sunt prieteni.
Surpriza vine în 2024, când, fugită parcă de complexitatea penalului, se refugiază în brațele secției de Contencios Administrativ și Fiscal. O secție unde contează raționamentul, nu reținerile preventive. Aici, într-o zonă în care legea se dezbracă de patetismul penal și cere cap limpede, doamna Oprescu trădează instantaneu această pretenție, făcând din formalismul juridic o pătură cu care acoperă lenea și orice act administrativ, oricât de nedrept ar fi.
Dar haideți să nu fim răi. Să ne uităm și la biografia personală a doamnei magistrat. Fostă nevastă a unui angajat al ISU Prahova – probabil cu domiciliul sub alertă de incendiu – se pare că divorțul a venit în 2022, exact în același an cu transferul la Tribunal. Coincidență? Poate. Sau poate karma și-a făcut datoria. Acum locuiește la Păulești, împreună cu fata sa.
Ce e clar? Avem de-a face cu un magistrat care, conform multor voci din sistem, „pupă în poponeț șefii” (a se citi lingușește)mai rapid decât citește Codul Administrativ. Poate că sunt doar invidioși, dar dacă ne uităm la poza divei, pare că o cam doare la bască așa cum fac oamenii care cred că au protecție. Totuși, pregătirea ei profesională se pare că e contestată nu doar de avocați, ci și de colegi care o privesc cu un zâmbet amar când scrie hotărâri în care „sumar” înseamnă să nu analizezi nimic, iar „raționament” se confundă cu dactilografierea de text copy-paste dintr-o decizie anterioară.
Este Alexandra Oprescu un produs al sistemului? Cu siguranță. Dar e și unul dintre acei actori care, prin pasivitate și conformism, contribuie activ la distrugerea încrederii în Justiție. Dacă dreptatea ar fi o piesă de teatru, ea ar fi figurantul care uită replicile, dar e lăudat de regizor pentru că își spune cu convingere „bună ziua” în fiecare dimineață.
Tergiversarea în pantofi de catifea – Doamna Oprescu și disciplina cu fundul pe scaun
Pe când cetățenii orașului Ploiești își plăteau facturile de termoficare cu sufletul în pioneze și caloriferul în rugăciune, undeva, într-o sală solemnă de tribunal, se cocea o mare decizie… la foc mic. Atât de mic, că părea să fi fost lăsată pe “hold” într-un concediu medical, care a dus la judecarea ordonanței președințiale după trei luni de domnia sa, desi în maxim o săptămână un judecător profesionist o rezolva. Nu e cazul d-nei Oprescu… care, probabil, încă se acomodează cu cu diferențele dintre penal și contencios aministrativ pe spatele a peste jumătate din ploieșteni .
Astfel, pe 30 decembrie 2024, când oamenii își făceau bilanțul de sfârșit de an și împărțeau ultimii bani între Moș Gerilă și facturile încă majorate de HCL 666, Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova introducea, temeinic și legal, o cerere de suspendare a acestei hotărâri infame. Și ce face justiția? Își pune halatul și… se odihnește.
Consilierii juridici, care în acest caz au reprezentat Consiliul Local, se trezesc să depună întâmpinare abia pe 22 ianuarie. Și de aici începe dansul lent în trei pași: cerere – concediu – amânare.
La 5 februarie 2025, când în alte instanțe se dau condamnări cu executare în ritm de metronom, la Tribunalul Prahova se consemnează că judecătoarea titulară, doamna Oprescu Alexandra, e în concediu medical. Nu discutăm motivele. Le respectăm. Însă rezultatul e unul singur: procesul se amână pentru respectarea „continuității completului”.
O fi „continuitate”, dar e una pe sârmă, pentru că la 5 martie 2025, Oprescu își face marele debut – revine, parcă ruptă de realitate, direct într-o cauză în care principiul celerității fusese deja împușcat în genunchi. Și nu doar că fusese împușcat – era ținut în viață doar de speranțele a zeci de mii de familii ploieștene, ba chiar peste 100.000, care sunt racordați la sistemul centralizat.
La acest termen, Oprescu, cu aer de profesoară de logică la ora a opta dimineața, se prinde că în întâmpinarea pârâtului apare trecută Alianța pentru Drepturile Omului, în loc de Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova. Ups!, zice consilierul juridic. Greșeală de dactilografiere!
Ei bine, în universul justiției, asemenea greșeli ar trebui să atragă cel puțin o sprânceană ridicată. Dar doamna Oprescu tratează totul cu blândețea unei mame care descoperă că odrasla i-a pictat peretele cu acuarele: „Eh, se mai întâmplă, să trecem mai departe.”
Și mai departe înseamnă să ia act de depunerea înscrisurilor la termen, fără a simți măcar o înțepătură legală la inimă, cum că art. 14 alin. 2 din Legea 554/2004 spune CLAR că întâmpinarea și documentele se depun cu 3 zile înainte, iar reclamantul trebuie să aibă dreptul să ceară un termen pentru a le studia.
Dar Oprescu nu numai că trece cu nonșalanță peste această obligație, ba chiar face un triplu salt procedural: reține că înscrisurile sunt depuse abia la termen, ia act că nu se cere amânare și… continuă procesul, ca și cum ar fi citit eticheta de pe o sticlă de apă plată.
Această conduită, lipsită de orice fibră juridică veritabilă, se încadrează fără echivoc la art. 271 alin. 1 lit. g) din Legea 303/2022, care sancționează nerespectarea repetată și imputabilă a dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate. Și nu doar că e imputabilă – e și absurd de sfidătoare.
Într-un proces care, prin natura sa, cere urgență și precădere, doamna judecătoare a transformat urgentul în relaxat, iar precăderea în întrerupere programată pentru concediu, greșeli și bâlbâieli procedurale.
Dacă în lumea civilă un asemenea comportament ar atrage cel puțin un cartonaș galben, în lumea magistraților avem, culmea ironiei, o listă de sancțiuni care începe cu avertismentul și se termină cu excluderea din magistratură.
Dar oare cine aplică aceste sancțiuni? Tocmai Inspecția Judicară și Consiliul Superior al Magistraturii, instituții care au interesul ca cetățenii să își recapete încrederea în justiție, motiv pentru care le pun la dispoziție motivarea d-nei Oprescu(foto stânga). Aceleași organisme care se uită la derapajele pe care Intransigent le semnalează, cu lupa închisă și filtrează abaterile cu sită de balastieră. Vom face o plângere la Inspecția Judiciară, chiar dacă inspectorul șef Roxana Petcu este prietenă cu Vasile Alin Ene. Poate își aduce aminte și de obligațiile legale pe care le are în fruntea instituției pe care o conduce și dispune măsurile care se impun.
Justiția prahoveană, în acest episod, n-a fost nici dreptă, nici eficientă. A fost decorativă, lentoasă și flagrant iresponsabilă. Iar doamna Oprescu? O exponentă perfectă a unui sistem care pare că se judecă doar când își amintește să o facă.
Judecătorul cu frâna de mână trasă sau cum a trecut instanța pe lângă o hotărâre fierbinte fără să se ardă
Judecătoarea Oprescu Alexandra Georgiana, într-un efort remarcabil de a proteja liniștea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, a inventat un nou stil de drept: analiza în genunchi cu ochii închiși. Deși Legea contenciosului administrativ cere ca judecătorul să caute dacă există „îndoieli serioase” asupra legalității unui act administrativ – condiție esențială pentru suspendare – distinsa magistrată a procedat exact invers: s-a întrebat dacă n-are cumva o certitudine senină că totul este perfect legal, fără să clatine firul de praf de pe vârful pixului primăriei.
Ce spune instanța, într-un limbaj de aparență juridică și de fond deloc sonor?
„Reclamanta nu a formulat critici concrete care să se circumscrie noțiunii de caz bine justificat.”
Această frază, dragă cititorule, merită înrămată în holul Tribunalului Prahova, deasupra unei pancarte pe care să scrie: „Aici, doar cine urlă pe limba primăriei primește dreptate”. Spune instanța că nu s-a dovedit un caz bine justificat, dar uită să citeze articolele invocate de reclamant, care indicau tocmai că HCL 666/2024 a fost adoptată fără transparență, fără studii de impact, fără consultare publică și fără protejarea categoriilor vulnerabile.
Mai mult decât atât, același complet afirmă că s-a făcut o „analiză sumară, formală” și a concluzionat că actul pare adoptat în litera legii. Ca și cum analiza sumară ar fi o scuză pentru neanaliza de fapt și de drept. Judecătoarea ignoră elegant toate criticile legate de lipsa studiilor de impact și a fundamentării deciziei, preferând să se sprijine pe formulare de complezență, avize pretipărite și referate trase la indigo. Dacă ar fi fost după dânsa, hotărârile ar trebui doar să poarte antetul și ștampila, iar legalitatea s-ar deduce de la sine, ca mirosul de colivă dintr-un parastas.
Apoi, într-un salt de gimnastică logică, se spune că reclamanta „nu a demonstrat caracterul cert și iminent al pagubei”. Ei bine, dacă a plăti în plus sute de lei pe gigacalorie pentru zeci de mii de familii nu e o pagubă certă, atunci poate că în mintea onoratei instanțe, oamenii se încălzesc cu loialitate față de stat și mănâncă legi reci cu sare.
Cireașa de pe tort este refuzul judecătoarei de a constata o îndoială serioasă, deși criticile vizează lipsa dezbaterii publice, ignorarea Legii 325/2006 și încălcarea art. 47 alin. 1 din Constituție privind dreptul la un trai decent. Dar nu, nu și nu! Dacă primăria spune că a fost în regulă, judecătorul se declară convins. Cu o astfel de abordare, nici CEDO, nici Curtea Constituțională, nici Dumnezeu nu ar mai putea strecura o umbră de îndoială într-un sistem ce funcționează pe prezumția de perfecțiune administrativă.
Așadar, în loc să protejeze cetățenii de un act administrativ posibil abuziv, Tribunalul Prahova – prin judecătoarea Oprescu – a ales să le servească factura la gigacalorie cu zâmbetul pe buze și cu ștampila în frunte.
Paguba iminentă și nedovedită sau cum să ignori un dezastru în fașă, cu aerul că citești din horoscop
În manualul justiției de la Tribunalul Prahova – ediția specială tipărită în ediție unică la grefa Secției a II-a Civilă – se pare că termenul “pagină de realitate” nu are corespondent în limbajul juridic. Pentru că, în ceea ce privește condiția pagubei iminente, judecătoarea Oprescu pare să creadă că sărăcirea zecilor de mii de familii e doar o ipoteză romantică sau un vis urât care n-are ce căuta în sala de judecată, unde totul e parfumat cu prezumții și ignoranță selectivă.
Spune instanța, citez: „Caracterul cert și iminent al prejudiciului nu a fost probat.”
Adică ce înseamnă „cert” în ochii Tribunalului? Să vină cetățeanul cu factura în mână, cu picioarele transpirate de căldura sufocantă și copii transpirați și ei între două schimbări de temperatură și să spună: “Vă rog, onorată instanță, am răcit deja de două ori și vecina a vândut aragazul să plătească gigacaloria!”?
Când invoci o măsură administrativă care crește artificial prețul la o necesitate de bază – prețul la căldură – iar acest act lovește direct în veniturile gospodăriilor, instanța are obligația morală și legală să observe că paguba e atât de iminentă, încât bate la ușă cu bocanci de iarnă. Dar nu și la Tribunalul Prahova, unde „paguba iminentă” trebuie să aibă probabil cod de bare, să iasă pe imprimantă termică și să fie semnată de vreo entitate divină, nu de simpla logică.
Și ca să fie tortul complet, vine perla logicii juridice locale: „Eventuala producere a unei pagube trebuie să fie consecinţa executării actului administrativ şi nu însăşi executarea actului în sine.”
Așadar, dacă actul prevede o creștere de tarif care produce debranșări și suferință socială, nu e de ajuns. Nu, nu! Tribunalul vrea să vadă consecințele după ce ele s-au produs, nu ca să le prevină. Cu alte cuvinte, ne spune: „Domnule cetățean, rupeți de la gură și plătește întâi, apoi vii cu dovezile la noi. Preventiv nu putem opri nimic. Noi doar plângem post-factum.”
Este aceasta justiție? Sau mai degrabă o loterie în care câștigă întotdeauna administrația publică?
Judecătoarea ignoră complet noțiunea de „sărăcie energetică”, un concept deja consacrat la nivelul Comisiei Europene și al politicilor publice internaționale. Ignoră faptul că energia termică nu e un lux, ci un drept vital într-o iarnă românească. Și ignoră faptul că această decizie afectează în lanț familiile, siguranța, ba chiar și coeziunea socială din Ploiești, unde oamenii deja plătesc pentru incompetența administrației lui Mihai Polițeanu.
În loc să vadă efectele sistemice ale unui tarif crescut artificial, instanța spune cu seninătate că „nu s-a dovedit caracterul cert și iminent”. Păi ce să mai dovedim, doamnă judecător? Că în Ploiești lumea deja se spală pe rând cu apă reîncălzită la aragaz?
„Dacă e ștampilat, nu poate fi greșit”
Ce e mai sfânt decât Biblia în sala de judecată? Nu e grefierul, nu e codul penal, nici măcar Constituția. Este… Referatul de aprobare cu număr și dată, sfântul graal al administrației publice!
Judecătoarea Oprescu, cu un zel demn de notar public pe pilot automat, vine și ne spune următoarele:
„Procedând la o analiză sumară a actului… actul a fost emis în temeiul art. 129, art. 139 și art. 196 din OUG nr. 57/2019… se constată că la emiterea acestuia au fost avute în vedere: referatul de aprobare, rapoarte de specialitate, avizele comisiilor… etc.”
De parcă simpla prezență a unei hârtii semnate și ștampilate ar garanta că actul este și legal, și moral, și justificat. E ca și cum, într-un control la vamă, ai deschide un colet cu ouă clocite și ai spune: „Sunt însoțite de bon fiscal, deci sunt comestibile.”
Această instanță confundă forma cu fondul și, mai grav, îmbracă haina superficialității cu morga infailibilității.
Ce a făcut Consiliul Local? A emis o hotărâre fără transparență, fără consultare publică, fără studii de impact, dar a semnat-o regulamentar și a trecut-o prin comisii obediente. Ei bine, în viziunea Tribunalului, asta e de ajuns. Bifăm rubricile, avem referat, avem ștampilă? Atunci… drum liber spre buzunarul ploieșteanului!
„Cel puțin aparent, la o analiză sumară, actul a fost adoptat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.”
„Cel puțin aparent”? Din acest moment, justiția devine un exercițiu de aparență, nu de substanță. Înseamnă că, atâta timp cât păstrezi decorul legal, poți comite orice decizie administrativă nocivă,să încalci Legea 52/2003 cu privier la transparența decizională sau Codul Administrativ, fără să existe vreo reacție din partea instanței. Legalitatea devine un teatru de hârtii, nu o garanție pentru cetățean.
Instanța nu numai că nu intră în fondul motivației hotărârii – că nu avea voie, chipurile, la această fază – dar refuză chiar și o evaluare a caracterului sumar al fondului, atunci când sunt indicii clare că actul este emis cu încălcarea unor norme esențiale precum Legea 52/2003 sau Legea 325/2006.
„Nu se poate reține existența unei îndoieli serioase asupra legalității actului.”
Ba da, se poate. Dacă citești cu ochii deschiși. Dacă înțelegi că o hotărâre privind prețul energiei termice – în plină iarnă – fără consultare publică, fără analiză de impact, fără justificare economică detaliată, este mai mult decât suspectă. Este o bombă administrativă cu ceas.
Dar nu, instanța vede o semnătură și o ștampilă și dă onor. În loc să pipăie legalitatea actului ca pe un pacient în urgență, judecătoarea Oprescu se uită la fișe și declară: e viu, deci nu investigăm nimic.
O dogmă periculoasă, un semn că Justiția prahoveană confundă de prea multe ori hârtia cu dreptatea și forma cu fondul.
Ce urmează e mai tare decât prima factură de întreținere din ianuarie. În partea a doua, pătrundem adânc în hotărârea judecătorească emisă de Diva de la Măgureles, unde logica juridică se spală pe mâini cu apă rece, iar „paguba iminentă” devine o poezie de sertar. Pregătiți-vă sufletele pentru partea a doua: acolo unde argumentul moare sufocat de formalism, iar justiția… se retrage în șosete de casă.
Dacă d-na judecător Oprescu Alexandra Georgiana vrea sa ne dea un drept la replică la prima partea o invităm să-l trimită pe adresa de mail: [email protected]
