• Ultimele
Votul arată că polțiștii comunitari își vor șefii inapoi. SCUZĂ, Viada, Stoichiciu, Iancule ce ziceți?

Votul arată că polțiștii comunitari își vor șefii inapoi. SCUZĂ, Viada, Stoichiciu, Iancule ce ziceți?

13 ianuarie 2010
„ROMÂNIA, MAI APROAPE DE TINE” – DAR CÂT DE APROAPE ESTE STATUL ROMÂN DE FEMEILE CARE AU NEVOIE DE PROTECȚIA LUI?

„ROMÂNIA, MAI APROAPE DE TINE” – DAR CÂT DE APROAPE ESTE STATUL ROMÂN DE FEMEILE CARE AU NEVOIE DE PROTECȚIA LUI?

30 octombrie 2026
UNBR pune la zid o decizie controversată a Universității din Iași: „Avocatul nu trebuie confundat cu cel pe care îl apără!” Dreptul la apărare, amenințat de sancțiuni profesionale

UNBR pune la zid o decizie controversată a Universității din Iași: „Avocatul nu trebuie confundat cu cel pe care îl apără!” Dreptul la apărare, amenințat de sancțiuni profesionale

29 octombrie 2026
Ioan Marinescu, fondatorul „Ziarului Ploieștii”, declarat Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, post-mortem

Ioan Marinescu, fondatorul „Ziarului Ploieștii”, declarat Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, post-mortem

29 octombrie 2026
Poate Călin Georgescu să iasă din arest pe cauțiune? Ce spune legea și cât ar putea costa, în realitate, o asemenea măsură

DIICOT, ÎNTRE PROBE ȘI SUPOZIȚII. JUDECĂTORUL COROBANĂ DEMONTEAZĂ ARGUMENTELE PENTRU PRELUNGIREA ARESTĂRII LUI CĂLIN GEORGESCU

27 octombrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

ADOR cere oprirea majorării impozitelor pe locuințele ploieștenilor! Primăria Polițeanu, contestată oficial înaintea votului din Consiliul Local

27 octombrie 2026
JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

24 octombrie 2026
Șoferi, UE vă pregătește ceva…schimbări legislative

NOI REGULI PENTRU PERMISELE AUTO, DIN 6 NOIEMBRIE! Problemele de vedere, alcoolul și anumite medicamente pot împiedica obținerea sau reînnoirea permisului

23 octombrie 2026

ANUNȚ DE PIERDERE DOCUMENTE

23 octombrie 2026
SC Termoficare Prahova SA nu poate sa fie operatorul de termie in Ploiesti, iar licenta ramane in  aer. Vezi de ce

ANRE scumpește din nou energia electrică! O contribuție obligatorie din facturile românilor crește de la 1 noiembrie 2026

23 octombrie 2026
Cătălina Bozianu, vehiculată pentru funcția de prefect al Prahovei. Societatea civilă și presa așteaptă profesionalism, transparență și respectarea legii

Cătălina Bozianu, vehiculată pentru funcția de prefect al Prahovei. Societatea civilă și presa așteaptă profesionalism, transparență și respectarea legii

22 octombrie 2026
Scandal de proporții// Administrația Polițeanu încearcă să introducă ilegal Brantner + ROECO în Ploiești cu o autorizație de mediu de la Mehedinți?

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (IV). DRUMUL BIODEȘEURILOR SPRE FILIPEȘTII DE PĂDURE. Contractul ROECO–Genesis Biotech, condiția suspensivă și prețul de 400,01 lei pe tonă. Cine a aprobat traseul și tariful?

22 octombrie 2026
AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (III). ROECOrevine cu un dosar de autorizare, dar documentele ridică întrebări majore: 36 de vehicule declarate, un salariat mediu și capitaluri proprii negative

  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
duminică, 1 noiembrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Votul arată că polțiștii comunitari își vor șefii inapoi. SCUZĂ, Viada, Stoichiciu, Iancule ce ziceți?

Acasă Pamflet
13 ianuarie 2010
Votul arată că polțiștii comunitari își vor șefii inapoi. SCUZĂ, Viada, Stoichiciu, Iancule ce ziceți?
Cuprins

Ups. Ce ne facem fraților? Iaca la vot se arată ca sunt 192 care îi vor pe Carmen Gheorghe și Emil Drăgănescu înapoi și 55 care nu îi vor. Iancule nu poti să mânărești votul? Risca-te ca știi că te aflu și sunt direct călare pe tine. E un prim pas pe care îl fac polițiștii comunitari adevărați, care au coloană, chiar dacă se tem încă. Teama e o stare cu care te obișnuiești repede și trece repede. E firesc să existe, dar când gândești pozitiv ajungi la concluzia că te-ai consumat inutil. Fiți pozitivi și nu vă lăsați călcați în picioare. Spuneți ce aveți de spus, pe la colțuri mai întâi, dacă e cazul, iar dupa ce ați constat că uitându-vă în dreapta, stânga, spate, față aveți un prieten vă aștept să luăm măsurile de rigoare. Nu vă mai spun să vă fie rușine. Acum vă spun felicitări. Să vă gândiți întotdeauna că mâine puteți fi voi în locul celor batjocoriți astăzi. Denigrați de oameni care toată viața lor nu au stat decât în umrbă pentru că n-aveau valoare și au așteptat momentul să moară unul ca să iasă în față. Altfel, n-ar fi ieșit în veci, ar fi stat ascuns în bârlog, toată viața. Nebăgat în seama. Cine e valoare nu se teme pntru viitorul lui. În orice situație și oriunde ar merge știe ce are de făcut. Știți ce avei de făcut în continuare. Eu vă aștept!

Mai am un mesaj pentru angajații din primărie. Cei care mă citiți zilnic. Vă mulțumesc pentru asta. Dar nu vă mai lăsați călcați în picioare. NU mai lăsați primarul să urle la voi, doar pentru că este un incompetent și nu știe ce să facă, cum să conducă o instituție. La ce consilieri are, nici nu mă miră: Luați atitudine. Înregistrați-l când intra în transă. dacă nu puteți video, măcar audio. Și îl postăm aici ca să vadă lumea ditamai “șmecherul”. Poate vă pare o utopie ce fac eu. Vă asigur că nu este. MI-a ajuns cuțitul la os. Atât am rezistat și nu mai vreau. La fel trebuie să faceți și voi. Dacă ați greșit să vă recunoașteți greșela, să o îndreptați, dar să nu acceptați umilința, pentru cele câteva miloane de lei, care nu vă ajung pe lună. Greu este și pentru mine, acum că primarul SCUZĂ mă sapă pe la spate. Diferența dintre mine și voi este că eu nu mai am ce pierde. Am pierdut tot ce aveam mai drag. Voi aveți, unii dintre voi. De-aia vă și înțeleg. Dar nu este o scuză. Speranța moare ultima, dar ucide încet, încet! Dacă nu ne unim forțele ca să fim o societate civilă puternică. Una care să lupte pentru fiecare membru al ei și nu una în care fiecare trage pentru el.  Uitați-vă în isotrie și vedeți care sunt primii pașii ai dictaturii. Succesuri!

P.S. Iancule ești penibil. La ora 10.30 când m-am apucat de scris erau 55 de votanti împotrivă, iar un sfert de oră mai târziu au apărut încă 132. Visitatori până la ora 10.00 erau 170. De unde mă jegosule ai scos tu 132 de vizitatori după un sfert de oră când știu care e frecvența intrărilor?

IP-ul de pe care s-a votat la greu este 81.196.220.115 si apaține primăriei Ploiești. Iancule ți-ai deplasat fundul la soția ta, ca să mânărești de acolo?  Te găsesc și în gaură șarpe, nesimțitule. De ce nu jucați corect , ordinarilor. Eu joc cu cărțile pe masă și voi mânăriți voturile? Mi-e scârbă de voi. Asta e valoarea voastră. Refuz să cred că 132 de oameni din primărie au votaqt într-un sfert  de oră NU: Voi ce ziceți stimați cititori?

E ora 11.26 și au mai intrat 30 de vizitatori, iar voturile la NU sunt 100 mai multe. Câte probe mai vreți ca să vadă lumea cât de jegoși sunteți? Potoliți-vă, că deveniți penibil?

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Scufița Roșie și Mini-Me, apărătorii Ploieștiului. Unul interpretează legea, celălalt cheamă Poliția
Pamflet

Scufița Roșie și Mini-Me, apărătorii Ploieștiului. Unul interpretează legea, celălalt cheamă Poliția

29 septembrie 2026
De la „dâmbul” de pe Dunăre la Dâmbu din Ploiești. România “administrată” de Diana Buzoianu după principiul: întâi facem, apoi aflăm ce-am făcut
Pamflet

De la „dâmbul” de pe Dunăre la Dâmbu din Ploiești. România “administrată” de Diana Buzoianu după principiul: întâi facem, apoi aflăm ce-am făcut

11 august 2026
“Mareșalul” Miruță și batalionul celor care confundă creditul cu patriotismul
Pamflet

“Mareșalul” Miruță și batalionul celor care confundă creditul cu patriotismul

30 iulie 2026
Cum a descoperit Poliția Locală că „hazna” este specie protejată de Constituție și a închis ochii la jignirile aduse de primarul Polițeanu unei publicații locale
Pamflet

Cum a descoperit Poliția Locală că „hazna” este specie protejată de Constituție și a închis ochii la jignirile aduse de primarul Polițeanu unei publicații locale

9 iunie 2026
Mircea Roșca, moralistul de protocol al PNL Prahova. Când prescripția ține loc de curățenie morală
Pamflet

Mircea Roșca, moralistul de protocol al PNL Prahova. Când prescripția ține loc de curățenie morală

4 iunie 2026
Eugen Tomac, premierul din mlaștina politicii sau cum Shrek de Cotroceni intră în basmul tehnocratului cu trecut politic
Pamflet

Eugen Tomac, premierul din mlaștina politicii sau cum Shrek de Cotroceni intră în basmul tehnocratului cu trecut politic

27 mai 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Poate Călin Georgescu să iasă din arest pe cauțiune? Ce spune legea și cât ar putea costa, în realitate, o asemenea măsură
Anchete

DIICOT, ÎNTRE PROBE ȘI SUPOZIȚII. JUDECĂTORUL COROBANĂ DEMONTEAZĂ ARGUMENTELE PENTRU PRELUNGIREA ARESTĂRII LUI CĂLIN GEORGESCU

de Costin Cristescu
27 octombrie 2026
0

27 octombrie 2026 | INTRANSIGENT – Investigații și analiză juridică CÂND UN PARCHET SPECIALIZAT ÎN CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ÎNCEARCĂ SĂ TRANSFORME...

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

24 octombrie 2026
Scandal de proporții// Administrația Polițeanu încearcă să introducă ilegal Brantner + ROECO în Ploiești cu o autorizație de mediu de la Mehedinți?

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (IV). DRUMUL BIODEȘEURILOR SPRE FILIPEȘTII DE PĂDURE. Contractul ROECO–Genesis Biotech, condiția suspensivă și prețul de 400,01 lei pe tonă. Cine a aprobat traseul și tariful?

22 octombrie 2026
AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (III). ROECOrevine cu un dosar de autorizare, dar documentele ridică întrebări majore: 36 de vehicule declarate, un salariat mediu și capitaluri proprii negative

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (III). ROECOrevine cu un dosar de autorizare, dar documentele ridică întrebări majore: 36 de vehicule declarate, un salariat mediu și capitaluri proprii negative

22 octombrie 2026
AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (II). RĂZBOIUL PENTRU CONTRACTUL BRANTNER–ROECO. Cum au ajuns hotărârile Consiliului Local în instanță, de ce a intervenit consilierul Mihai Neagu și ce a decis, de fapt, Tribunalul Prahova

21 octombrie 2026
Vitalia îi dă o palmă morală primarului Polițeanu, după ce acesta a facut acuze pe care firma respectivă le consideră nefondate

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (I). CONTRACTUL DINAINTEA CRIZEI. Cum a ajuns administrația Polițeanu să semneze cu Brantner–ROECO înainte ca operatorul să fie autorizat

21 octombrie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro