Un avocat nu poate fi pedepsit profesional pentru simplul fapt că apără o persoană acuzată de săvârșirea unor infracțiuni, indiferent cât de grave sau revoltătoare sunt acuzațiile. Este avertismentul ferm transmis de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), după ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat îndepărtarea din activitate a unui cadru didactic care asigură, în calitate de avocat, apărarea unui inculpat din aceeași instituție.
Cazul ridică o problemă care depășește cu mult zidurile universității ieșene: poate o instituție să sancționeze un avocat, direct sau indirect, pentru că și-a exercitat profesia și a acceptat să reprezinte o persoană asupra căreia planează acuzații penale?
Pentru UNBR, răspunsul este categoric: avocatul nu trebuie identificat nici cu persoana pe care o apără, nici cu faptele imputate acesteia.
Când apărarea unui inculpat devine un risc pentru cariera avocatului
Potrivit comunicatului UNBR, controversa a izbucnit după ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat îndepărtarea din activitate a unui cadru didactic care exercită și profesia de avocat, în contextul reprezentării juridice a unui lector al aceleiași universități, inculpat într-o cauză referitoare la acuzații de violență și agresiune sexuală.
UNBR consideră că o asemenea măsură, în forma în care a fost prezentată public, transmite un semnal periculos: acceptarea unui mandat de apărare poate atrage consecințe asupra carierei avocatului.
Problema devine cu atât mai gravă cu cât un proces penal se poate întinde pe parcursul mai multor ani. Menținerea unei măsuri restrictive pe întreaga durată a procedurilor ar putea transforma exercitarea dreptului la apărare într-un motiv de marginalizare profesională.
În loc să fie protejat pentru rolul său indispensabil în realizarea justiției, avocatul ar risca să fie tratat ca un participant moral la presupusele fapte ale clientului.
Or, tocmai această confuzie este interzisă de standardele internaționale privind independența profesiei.
ONU și Consiliul Europei: avocatul nu răspunde pentru acuzațiile aduse clientului
UNBR își întemeiază poziția pe dispoziții internaționale clare.
Punctul 18 din Principiile de bază ale Organizației Națiunilor Unite privind rolul avocaților stabilește că aceștia nu trebuie identificați cu clienții sau cu cauzele lor ca urmare a exercitării atribuțiilor profesionale.
Punctul 16 al aceluiași document consacră obligația de a asigura exercitarea profesiei fără intimidări, obstacole, hărțuire sau ingerințe nejustificate și fără sancțiuni pentru activitatea profesională desfășurată în conformitate cu legea și normele profesiei.
Mai mult, articolul 6 alineatul (5) din Convenția Consiliului Europei pentru protecția profesiei de avocat consacră protecția împotriva consecințelor defavorabile generate de identificarea avocatului cu persoanele ori cauzele pe care le reprezintă.
Aceste dispoziții exprimă un principiu fundamental: dreptul la apărare nu poate depinde de popularitatea inculpatului, de gravitatea acuzațiilor sau de reacția opiniei publice.
Convenția Consiliului Europei este un reper normativ important, însă aplicabilitatea sa ca tratat obligatoriu trebuie analizată în funcție de situația semnării, ratificării și intrării sale în vigoare pentru statul respectiv.
Justiția nu se face prin pedepsirea celor care asigură apărarea
Există o diferență esențială între condamnarea publică a unor presupuse fapte și sancționarea avocatului care acceptă să asigure apărarea persoanei acuzate.
O societate democratică poate și trebuie să manifeste solidaritate cu victimele violenței și agresiunilor sexuale. Instituțiile au obligația de a lua în serios asemenea acuzații și de a proteja persoanele vulnerabile.
Dar nici gravitatea acuzațiilor, nici presiunea publică nu pot justifica, prin ele însele, restrângerea independenței avocatului.
Dacă apărarea unui inculpat într-un dosar controversat devine un pericol pentru cariera profesională, apare inevitabil o întrebare: cine va mai accepta să apere persoanele împotriva cărora există o ostilitate publică puternică?
Iar dacă avocații încep să își aleagă dosarele de teamă să nu fie sancționați, dreptul la apărare riscă să devină o garanție formală, lipsită de eficiență tocmai în cauzele în care este cel mai necesar.
UNBR cere universității să își reanalizeze măsurile
Uniunea Națională a Barourilor din România solicită conducerii facultății să reanalizeze măsurile anunțate și să respecte principiile care garantează independența profesiei de avocat.
Organizația recunoaște emoția și revolta generate de acuzațiile privind violența și agresiunile sexuale, dar avertizează că reacția publică nu poate determina abandonarea garanțiilor fundamentale ale justiției.
Poziția UNBR nu echivalează cu o apărare a faptelor imputate inculpatului și nici cu o contestare a drepturilor eventualelor victime.
Ea privește exclusiv protejarea rolului avocatului într-un proces echitabil.
De asemenea, comunicatul nu stabilește, prin el însuși, nelegalitatea măsurii universitare. O asemenea concluzie presupune examinarea deciziei concrete, a motivelor invocate și a raporturilor juridice dintre instituție și cadrul didactic.
Dacă avocatul ajunge să se teamă de clientul pe care îl apără, statul de drept începe să cedeze
Dincolo de controversa universitară de la Iași, cazul deschide o dezbatere mult mai serioasă despre limitele puterii instituționale și despre tentația de a transforma presiunea publică într-un instrument de sancționare profesională.
Astăzi, un avocat poate fi criticat pentru că apără o persoană acuzată de agresiune sexuală. Mâine, aceeași logică ar putea fi invocată împotriva unui avocat care reprezintă un politician controversat, un jurnalist incomod, un protestatar sau orice alt cetățean devenit indezirabil pentru o anumită parte a societății.
Într-un stat de drept, avocatul nu este complice prin simplul fapt că își apără clientul. Nu este judecătorul moral al acestuia și nici nu trebuie să dovedească public că împărtășește sau condamnă opiniile ori presupusele fapte ale persoanei reprezentate.
Misiunea sa este să asigure respectarea legii, a drepturilor procesuale și a garanțiilor unei judecăți echitabile.
Un inculpat nu își pierde dreptul la apărare pentru că acuzațiile sunt grave. Iar un avocat nu trebuie să își piardă cariera pentru că a avut curajul profesional să îl apere.
Aceasta este, în esență, miza avertismentului transmis de UNBR.
Și este un principiu pe care instituțiile statului, universitățile și societatea în ansamblul său ar trebui să îl respecte chiar și atunci când emoția publică este puternică.
Pentru că drepturile fundamentale nu sunt puse cu adevărat la încercare atunci când apărăm persoane populare, ci atunci când trebuie să le garantăm inclusiv celor pe care opinia publică le condamnă înaintea instanțelor.
Justiția nu devine mai puternică atunci când avocatul este intimidat. Devine mai vulnerabilă.
