Îmbrăcat ca un poștaș obosit, Mihai Polițeanu s-a prezentat cu tolba plină de dosare la Observatorul Prahovean. Tolba lui nu e plină de scrisori de dragoste, nici de soluții pentru gropi, treceri de pietoni sau creșe, căldură sau curățenia orașului. Nu. Tolba lui e plină de ură, de frustrări și de dosare cu care se duce, grăbit și servil, la sediul Observatorului Prahovean, locul unde adevărul e periat, răsucit și servit ca o bârfă electorală de cartier. S-a dus pentru a livra, la pont fix, muniția necesară discreditării viceprimarului Alexandru Săraru pentru a-l arăta cu degetul pentru un debit pentru care un executor judecătoresc trebuie să-i ia niște bani pentru o problemă personală.
Ura lui viscerală pentru vice se vede în fiecare gest. În loc să discute ca un om normal și să caute o soluție, androginul cu „mintea mică și meschină”( pentru acest apelativ să mulțumească polițiștilor care jenați sau amuzați nu l-au sancționat când a jignit consilierii locali) a ales să facă spectacol public în fief-ul Observatorului, unde ploieștenii sunt spălați pe creier cu titluri bombastice, doar ca edilul să mai prindă un strop de credibilitate.
Și totuși, marele „primar(independent)” ar fi trebuit să știe ceva elementar… chiar dacă Primăria e terț poprit, banii nu se pierd. Se pot recupera de la debitor, adică de la viceprimar dacă nu în urma unor discuții, prin instanță. Dar cum să știe Polițeanu asta? Mintea mică nu cuprinde codul de procedură civilă. E mai ușor să faci pe poștașul prin fața camerelor și să-ți hrănești ura viscerală împotriva unui coleg în speranța că vei primi ajutorul de la cei pe care ai învățat, treptat, să-i pupi în fund si să le faci loc la masă, pentru a-l îndepărta pe viceprimar.
Alexandru Săraru, cu toate problemele lui care au făcut deliciul jurnaliștilor de mare carcater de la Observatorul Prahovean, a dovedit că e un om aproape de cetățeni și poate de-aia îi stă în gât primarului mai ceva ca un morcov. E aproape de toți cetățenii, nu ca d-ul PLM care se raportează doar la cei care îi ridică ode sau care îi pupă mâna, ca să fiu elegant. Asta e diferența… Săraru rămâne în mijlocul oamenilor, Polițeanu rămâne în cercul mic de adulatori care râd la glumele lui și-l aplaudă când își aruncă adversarii sub roțile Observatorului.
Imaginea e ridicol de clară! Polițeanu – poștașul de lux al presei de curte. Și livrează și plătește cu coji de nucă pentru ce a livrat. Merge cu tolba doldora de dosare, dă din coate ca să-și facă loc în redacția unde se scrie după dictare din motive lesne de înțeles și unde se scot la tipar povești menite să-l facă să pară „tare și drept”. Numai că în spatele acestei piese de teatru ieftin se ascunde un adevăr rușinos. Polițeanu se dovedește a fi un poștaș cu salariu de primar și rezultate de zero barat repetate la infinit pe Facebook ca să pară mereu altele.
Ironia sorții? Polițeanu a vrut să-l facă de râs pe vice. Dar în fuga lui cu tolba de dosare, s-a făcut de râs singur. Și-a arătat ura viscerală, lipsa de soluții, meschinăria și micimea sufletului și a caracterului. A arătat că nu știe să fie primar, ci doar poștașul plângăcios care și-a luat tolba, și-a pus șapca pe cap și a plecat către redacțiile pe care le ține aproape cu privirea lui șăgalnică, bineînțeles.
Morala? Atunci când îți transformi ura în politică, ajungi să porți geanta cu hârtii nu pentru comunitate, ci pentru gazetăria de lux cu scopul de a alimenta frustrații. Și când primarul devine poștaș, Ploieștiul rămâne orfan de administrație, dar plin de articole servite cu zâmbetul amar al meschinăriei.
