Daca ma incearca un sentiment de jena fata de cineva atunci cand scriu un articol, aceasta este Simona Halep. Mi-e teama, de cele mai multe ori, ca nu sunt suficiente cuvinte pentru a descrie ce transmite aceasta minunata campioana prin ceea ce face pe terenul de tenis. dar mai ales prin comportamentul sau. Urmaresc cu cea mai mare intensitate meciurile ei si sufar ca un caine, cum se zice in popor, pentru fiecare esec al ei. Iar victoriile, la finalul fiecarui meci inseamna o eliberare emotionala greu de descris. Ca mine sunt milioane de romani, cu siguranta. Prin comparatie cu Serena Williams sau, mai alels, Caroline Wosniaki, actualul nr.1 WTA, Simona exprima eleganta si modestie, dar ma ales recunostinta pe care numai un campion care intelege ca singur nu ar reusi nimic in viata o poate arata. Este admirabila si asta face diferenta dintre ea si cele doua, care nu au avut decenta sa o felicite pentru victorie, asa cum au facut alte mari campioane ca Petra Kvitova, Carla Suarez Navarro sau Andreea Petkovici a carei postare pe twiter a fost o dovada de respect si pretuire pentru Simona: ”Asta e pentru toți haterii care au spus că nu o să câștige niciodată un Grand Slam pentru că nu e puternică psihic. Să vă stea în gât! Fiecare om are ritmul și ceea ce par a fi eșecuri sunt doar parte din povestea lui. FELICITĂRI, Simona! Asta vreau să zic și mulțumesc că ne-ai învățat pe toți”Nu am putut urmari finala la televizor si, pe undeva, ma bucur, stiind cata pasiune pun si cat de greu mi-ar fi fost sa vad acest meci avand in vedere evolutia scorului. Mai mult decat orice mi-as fi dorit sa vad festivitatea de premiere, sa o vad pe Simona cand i se canta imnul national, dar am convingerea ca voi gasi undeva pe net aceasta inregistrare. Toti oameni din anturajul ei merita aprecierea noastra, a celor care traim cu intensitate fiecare meci al Simonei, pornind, in primul rand, de la parintii ei si terminand cu antrenorul ei Daren Cahill. Iata cum anturajul, mediul in care ne dezvoltam este dovada ca evolutia unui om este conditionata si de aceste aspecte, poate esentiale incepand cu o varsta frageda. Aceasta este o prima lectie pe care Simona Halep o arata copiilor romani, dar si parintilor lor care cred ca o tableta, o masina sau toale de firma inlocuiesc afectivitatea, iubirea si sustinerea de care un copil are nevoie. Nu vreau sa creez polemici ci doar sa trag niste concluzii care ar putea sa dea de gandit multora din tara asta si nu ma refer doar la parintii care, de multe ori sunt nevoiti sa fie preocupati de grija zilei de maine si omit cat de importanta este ziua de maine a copiilor, pe care trebuie sa o constuim in fiecare de… azi.
Ce învățăm din această editie a Roland Gaross-ului din anul de gratie 2018, pe care Simona ne-a predat-o?
1. Preocuparea, perseverența și încrederea părinților în copiii lor si, mai ales, în talentul lor
2. Încrederea de sine a copilului de ieri si adultului de azi, cultivata zi de zi de cei din anturajul lui de la o varsta frageda
3. Lucrul asupra mentalului care a schimbat-o pe Simona si i-a dat aura de invingatoare care si-a indeplinit toate tintele pe termen scurt. Acum mai conteaza doar numarul turneelor de Grand Slam castigate
4. Daca Simona Halep, o fata mai degraba firava de 1,68 m inaltime, a reusit aceste performante, venind dintr-o tara ca Romania, condusa in toate sectoarele de activitate, mai ales cel sportiv, atat de prost, atunci orice copil talentat poate reusi
5. Simona a gasit in ea forta de a reveni si a castiga meciul. Astfel, trebuie sa retinem ca in fiecare din noi este resursa care ne face invingatori
Prin urmare, pentru ca alte Simona Halep, alti Gica Hagi, Nicolae Dobrin, Caragiale, Sadoveanu, Eminescu, Constantin Parhon, Arsenie Boca sa se mai nasca in tara noastra trebuie coroborati o serie de factori:
-identificarea de catre parinti a talentului cu care este inzestrat copilul
-increderea si sustinerea copilului de catre parinti inainte de toate si apoi de autoritatile de specialitate. Asta inseamna ca aceste autoritati sa fie conduse de oameni dedicati si foarte buni profesionisti
– sustinerea financiara in dezvoltarea copilului. Acolo unde parintii nu au posibilitatea, statul trebuie sa intervina, dar pentru asta trebuie sa existe politici publice pentru identificarea talentelor de la varste fragede si sustinerea lor pana la obtinerea perfomantelor
– daca un om poate sa realizeze ceva, atunci orice om poate sa ajunga acea performanta si, ulterior, s-o depaseasca
– necesitatea unor strategii coerente pentru investirea in tineri, in identificarea, dezvoltarea si sustinerea lor pana la obtinerea performantelor
– identificarea trainerilor de maxima calitate, retribuirea lor pe masura si aducerea lor in orice domeniu pentru obtinerea performanetelor
Un lucru e cert, nu se poate obtine performanta fara o munca asidua si sistematica, mai ales in domeniul sportiv. Si fara sustinere financiara. Oricat de mult s-ar nega acest lucru, daca am reusi sa cheltuim banii in asa fel incat sa se doreasca imbunatatirea vietii romanilor si a performantelor lor, atunci ar fi bani suficienti. Nu vreau sa dau o conotatie politica sau administrativa acestui text, mai mult decat am fost nevoit s-o fac, dar poate ca a venit momentul ca preocuparea celor care conduc aceasta tara, judetele, municipiile, orasele si comunele ei, sa schimbe paradigma si sa dea un vitor acestei tari construind un prezent sanatos zi de zi. Investitiile in copiii talentati se recupereaza ulterior prin impozitele pe care acestia le platesc pentru premiile castigate si tot ceea ce ei realizeaza in tara.
In incheiere, pentru mine „castigarea” unei finale de Grand Slam ar fi ca sa fac o poza cu Simona, dar nu inainte de a-i saruta mana si a-i multumi pentru bucuria pe care o aduce sufletului meu prin toate victoriile ei si, mai ales, ca datorita ei am reusit sa inteleg ca orice esec este o lectie si nu o drama.
Am cules de pe internet cateva poze din copilaria acestei minunate sportive, pentru reliefa mai bine cele spuse de mine in textul de mai sus. Va invit sa le vizionati…
