“Dimineata, birou. Ce vreme mohorata! De cativa ani, toamna vine fix la 1 septembrie. Iar nu stiu cand a trecut vara! Lucrurile reintra rapid in normal”
Asa isi incepe Elena Udrea monologul interior expus pe blogul sau. Din putul gandirii ministresei aflam ca de cativa ani toamna vine la 1 septembrie. Ce frumos? Parca suntem intr-o poveste in care naratorul ne face introducerea intr-un peisaj de vis. Numai ca acest peisaj este foarte departe de a fi real ,este doar in mintea Nuticai din Plescoi, care vrea sa lase impresia ca traieste un cosmar la suprafata, dar in interior se bucura de toate gandurile erotico-ministeriale puse in aplicare in ultimii ani. Nici nu visa ea vreodata, la Plescoiul copilariei, cand statea pe prispa ca va exista un marinar care o va baga in spumele marii, pardon, in valtoarea vietii si o va face prim-ministru. Pentru ca jocurile pe care le face, probabi-l obosindu-l pe presedinte cu pretentiile ei justificate( intre ei), vizeaza acea functie. Nu conteaza partidul, nu conteaza poporul, nu conteaza criza, conteaza doar crizata. Daca antichitatea a dat-o pe Elena din Troia, prezentul a dat-o pe Elena din Plescoi. Si atunci si acum razboiul a pornit de la o femeie. Si atunci si acum exsita un cal troian. Nu exista nicio diferenta nici la capitoul acesta. Ambii cai erau din paie. Asta de azi se numeste Boc si este mai mult de sacrificiu decat de paie. E asa ca un copil in bratele Elenutei, care il manevreaza lasand impresia ca ordinele vin de la Cotroceni. As, tot de la ea vin, dar e via Cotroceni.
“Prin decizia care s-a luat, dar mai ales, zic eu, prin dezbaterile pe care le-am avut. Inca o data imi dau seama ca nu ne putem confunda cu celelalte partide, ca dupa toate temerile legate de soarta partidului, ceea ce s-a intamplat in cele doua zile de discutii a aratat ca avem resurse de a ramane cel mai puternic partid, mai onest decat celelalte. Lipsa de comunicare ne-a creat false probleme. In cele doua intalniri, frustrarile s-au eliberat, opiniile au fost argumentate fara retineri, lucrurile s-au spus pana la capat. Asa cum este nevoie intr-o echipa, pentru ca ea sa ramana unita si puternica. Si decizia care s-a luat a fost pe loc asumata de fiecare, mai ales de cei care au sustinut varianta cealalta. As numi asta democratie de partid cu credinta. Chiar daca unii nu au vorbit desi aveau ce sa spuna, altcineva a facut-o sigur in numele lor. Pentru ca in aproape 10 ore de discutii, nu a ramas nimic nespus. Din acest punct de vedere, al relatiilor noastre, suntem la un nou inceput, bazat pe o mai mare incredere. Putem merge mai usor inainte si in ceea ce priveste guvernarea si in ceea ce priveste organizarea si activitatea partidului. Guvernul are acum o sustinere certa in randul propriilor parlamentari, ceea ce ii permite sa continue programul anti criza”.
Cam de aici reiese ca exista cel putin doua tabere. Una sigur a ei, a Elenei, care face si desface in PD-L, asa cum am mai spus-o in detrimentul unei tari, doar pentru mofturile ei. De aici tragem concluzia ca nu mai exista nimic in afara de PD-L, importanta era sustineea in partid, nu a tarii. Remanierea, asa cum am mai spus-o si cu riscul de a ma repeat, nu trebuia solicitata in fata partidului ci a Parlamentului, dar acest lucru nu are nicio relevanta pentru oamenii orbiti de putere, care nu inteleg ca este efemera. Daca alegerile ulterioare, fie ele si anticipate, ar fi maine si s-ar face cu cea mai mare corectitudinea, PD-L ar gafaii pentru a face pragul electoral. Ura si toate resentimentele romanilor fata de acest partid, influentata de masurile anticriza, fac din PD-L poate cea mai antipatizata structura. Raman la parerea mea, ca multe dintre problemele actuale sunt din cauza acestei doamne, de fapt nu a ei ci a fitzelor ei, a pretetiilor ei, justificate pana la urma, pentru ca nimeni nu face ceva degeaba. Iar simpatia unui parbat nu poaate merge atat de departe incat sa pui totul la picioarele unei femei, dintr-o prietenie platonica. Oare gemetele constructive din bicorul oval, alea pentru strategia economica a tarii, au fost inregistrate de cineva pentru a fi date publicitatii atunci cand va fi cazul?
Acum vine partea cea mai frumoasa. In care Elena isi slobozeste energia povitiva, pe fata noastra a tuturor.
“O intrebare care mi se pune, cum suntem noi intre noi dupa discutiile din partid? Imi dau seama ca este justificata intrebarea, pentru ca a fost un moment important pentru PDL. Pe de alta parte, putem sa ne reluam alegerile interne, pentru ca avem nevoie de stabilitate si autoritate la nivelul organizatiilor locale si la centru in aceeasi masura. Exista o energie pozitiva uriasa in partid, care trebuie doar sa fie slobozita si canalizata intr-o constructie solida care va putea sa domine scena politica si dupa 2012. Suntem intr-un moment bun, pe care nu trebuie sa il ratam!”
Eh, ce mai e de zis? Femeia e cu slobozitul la zi. Expresie mai imbecila ca asta pentru un ministru, mai ales femeie, nici ca am auzit. Dar e de inteles, practicile frumoase nu se uita niciodata. Marturisesc ca o apreciez pentru staruinta cu care si-a urmarit obiectivele. Dar mi-as dori sa particip la conferinta a ei, in care sa o intreb ce anume o recomanda pentru functiile pe care le-a detinut succesiv? Prin ce anume a facut diferenta si a ocupat aceste functii? Si-a slobozit tot timpul energia pozitiva sau doar a privit cum se slobozeste?
