Ramona Fusle, cadru medical in Trieste: “…sa ne dam seama ca fiecare gand, cuvant sau fapta il atinge pe celalalt”

Continuam seria articolelor Intransigent de recunostinta pentru cadrele medicale care sunt in linia intai in aceasta pandemie care a cuprins intreaga planeta. Poate cea mai afectata tara pana acum, se dovedeste a fi Italia, cu care o lume intreaga a empatizat pentru suferinta data de numarul mare de infestati, dar si de morti.

Astazi vom vorbi despre o alta persoana puternica, cadru medical, de sex feminine, care in aceste zile grele se afla intr-un spital din Trieste, in Italia. Nu conteaza prea mult ce spun eu in acest articol, ci ce spune invitata mea, pe care o cheama Ramona Daniela Fusle. Vreau doar sa mai spun, pana ii voi cita cele ce mi-a transmis, ca am cunoscut-o anul trecut in septembrie, in cadrul unui curs de Initiere si terapie in conectarea cu ingerii, pe care l-a organizat Delia Muresan, o persoana minunata care ne-a strans in jurul ei si ne-a ajutat sa intelegem lucruri subtile. Ramona a venit din Italia special pentru acest curs. Orice am spune, pe Ramona o recomanda faptele care arata ca are un suflet nobil, dar mai mult o demonstreaza ceea ce face acum, cand isi risca sanatatea pentru a veni in ajutorul celor bolnavi, undeva intr-o alta tara care, poate, o pretuieste cu adevarat. Poate ca Ramona chiar e un inger…

Iata ce ne transmite Ramona Daniela, intr-un moment de liniste:

“Buna ziua. Ma numesc Fusle Ramona Daniela, am 38 de ani si locuiesc de 9 ani la Trieste in Italia. Lucrez intr un spital din Trieste ca si operator socio-sanitario. Momentan sectia noastra e o zona de filtru, avand pacienti pozitivi, si potentiali pozitivi. Situatia e complicata, avand in vedere ca directivele se schimba de la o zi la alta, avand in vedere ca situatia in care ne aflam este o situatie noua.

Zilele trecute, vorbeam cu o prietena si m-a intrebat: <<ai vazut ca sunteti considerati eroi? >>. M-am uitat de curiozitate cum e definit cuvantul erou in dictionar, si printre multe altele era definit ca <<invincibil, curajos, persoana demna de a fi stimata datorita calitatilor exceptionale>>. Nu stiu daca suntem eroi, nu cred ca tine de mine sa definesc ceea ce facem. Facem in momentul de fata meseria care am ales o, suntem chemati sa facem ceea ce stim. Nu stiu daca eroi suntem noi sau persoanele care sunt infectate in spital si nu mai au posibilitatea in unele cazuri sa nu si mai vada familia vreodata. Sau mor singuri, ori poate familiile lor care stau cu sufletul la gura in fiecare zi cand suna telefonul si spera sa nu fie cei de la spital la capatul firului si sa i anunte ca, din pacate, cei dragi lor nu mai sunt printre noi. Pot fi definiti eroi cei ce stau acasa si respecta regulile, si ies pentru minimul necesar, o data la saptamana sa-si achizitioneze hrana sau sa-si cumpere medicamentele.

Va pot spune ceea ce am inteles eu din aceasta situatie si nu pretind ca e adevarul: singurul lucru pe care-l stiu este ca …nu stiu nimic, sunt doar opiniile mele. Aceasta situatie ne-a fortat sa ne oprim, sa ne trezim, sa ascultam, sa nu mai fugim dintr-un loc in altul fara sa traim viata, gandindu-ne la urmatorul lucru pe care il dorim, aceasta situatie ne-a fortat sa incetinim. Cred ca nu mai putem sa ne gandim in mod individual, asa cum o faceam pana acum, practic ceea ce facem il influenteaza si pe celalalt, chiar daca nu il cunoastem. Ne scoate la suprafata fragilitatile si fricile. Acum cand ni se cere sa stam la o distanta de minim un metru unul fata de celalalt, chiar si de cei pe care-i iubim, ne invata sa ne oprim si sa fim constienti de ceea ce dam celuilalt, sa ne dam seama ca fiecare gand, cuvant sau fapta il atinge pe celalalt. Aceasta pandemie ne cere sa ne indepartam inainte de a ne apropia. Ne aminteste ca facem parte toti din aceeasi barca in momentul de fata. Ne aminteste ca singuri suntem un punct in univers, si uniti, fiecare facand partea lui, putem face diferenta. Ne aminteste ca suntem egali in fata mortii, indiferent de statut, religie, sex, rasa, in momentul de fata nu are importanta si nu l a avut niciodata. Ne aminteste ca nu suntem invincibili, ca exista o forta superioara noua, Creatorul care detine suprematia. Ne aminteste ca suntem oaspeti pe acest Pamant, si vizita se poate termina in orice moment si nu putem controla nimic chiar daca uneori avem iluzia ca o putem face. Cred ca aceasta situatie ne intoarce la lucrurile simple ale vietii, la cele importante cu adevarat pe care le am pierdut in goana dupa bani, faima, bunuri de consum de tot felul, calcand peste tot ce statea in calea obtinerii lor. Ne invata iubirea si respectul pentru tot ce ne inconjoara, sa nu mai luam lucrurile si persoanele in mod scontat, ca si cum ne apartin. Nu ne apartine nimic si nu mai suntem nimic, nici o eticheta, nici un statut. Ramai tu cu tine, ramane adevarul.

Zilele trecute vorbeam cu seful meu si, avand in vedere ca ni s a spus sa stam cat mai putin in camere, sa facem minimul indispensabil, ca sa micsoram la minim contactul cu pacientii, ii spuneam ca niciodata in viata mea nu mi am facut munca asa de rau. Si asta pentru ca am uitat de conditiile in care o faceam, am comparat aceasta situatie cu altele ce se desfasurau in conditii normale. Apoi m-am intrebat daca am facut tot ce a fost omeneste posibil in aceste conditii si raspunsul a fost: DA! Fiecare a facut tot ce a fost omeneste posibil in aceste conditii, restul nu depinde de noi. Si trebuie sa ne amintim de toate situatiile din viata cand ne-am criticat pentru ca nu am facut destul, a fost tot ce puteam face in acel moment, in acele imprejurari, cu informatiile ce le aveam in acel moment.

Folosind mastile de protectie mi-am dat seama ca, nu poti sa pleci capul in fata, pentru ca exista riscul sa nu mai vezi. Trebuie sa tii capul drept. Poate am uitat sa ne mai privim in ochi, ne-am lasat daramati de probleme care nu mai au nici o valoare acum. Pentru mine inseamna sa ramanem drepti, sa ne luam responsabilitatea pentru alegerile facute, bune sau rele la un moment dat, si sa ne asumam consecintele alegerilor facute. Se vad doar ochii si se vede tot, se vede frica, bucuria, iubirea. Asa ca oameni buni, daca vi se cere sa stati acasa, ascultati, ramaneti acasa, si daca va plangeti ca nu puteti sta acasa, facem schimb, nu cred ca v-ar refuza cineva. Pentru ca sunt persoane care lucreaza, si care si au trimis familiile pe unde au putut ca sa ii protejeze. Sunt oameni care infrunta situatia singuri sì stau cu inima in gura la fiecare tampon facut pana cand aud cuvantul negative…Asa ca stati acasa daca va permite situatia, asta e partea unora din acest tablou. A venit timpul pentru o schimbare, ca o vrem sau nu, a venit si trebuie sa facem niste alegeri.

Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti!!”

Multumesc, Ramona. Dumnezeu sa te ocroteasca impreuna cu cei care sunt in linie cu tine, avem nevoie de oameni ca voi!