- Punctul de plecare: candidatura pe lista altui partid
- Răspunsul Secretarului General: corect formal, incomplet în fond
- Ce evită să spună administrația
- Documentul-cheie: declarația de acceptare a candidaturii, „de negăsit”
- Poziția Secretarului General are o vulnerabilitate clară
- Miza reală: legalitatea voturilor și a hotărârilor adoptate
- Ploieștiul oficial nu clarifică, ci mută responsabilitatea
- Și prefectul tace
La Ploiești, adevărul administrativ pare să aibă un obicei vechi: când devine incomod, nu este infirmat, ci împins mai departe, acoperit cu formule de procedură și lăsat să se stingă în sertare, adrese și pase instituționale. Exact asta se întâmplă și în cazul consilierului local Cristian-Mihai Neagu, a cărui situație juridico-politică ridică, de luni bune, întrebări serioase cu privire la legalitatea continuării mandatului său.
Alianța pentru Drepturile Omului din România, prin președintele Eugen-Costin Cristescu, a făcut o nouă încercare de a obține clarificări oficiale. Demersul a fost îndreptat atât către Secretarul General al Municipiului Ploiești, cât și către prefectul județului Prahova, iar miza este una simplă în aparență, dar extrem de gravă în fond: a continuat sau nu Cristian-Mihai Neagu să exercite funcția de consilier local după ce ar fi pierdut calitatea de membru al partidului pe lista căruia a fost ales?
Punctul de plecare: candidatura pe lista altui partid
Sesizarea formulată către administrația ploieșteană pornește de la un fapt public și oficial: Mihai-Cristian Neagu(foto- pentru cei care nu-l cunosc), ales consilier local pe lista formațiunii Mișcarea Noi, Ploieștenii, a figurat ulterior pe lista partidului REPER pentru alegerile parlamentare din 2024.
Aici se află nodul întregii spețe.
Legea partidelor politice stabilește limpede că nimeni nu poate aparține simultan la două partide politice, iar înscrierea într-un alt partid echivalează, de drept, cu demisia din partidul anterior. În paralel, Codul administrativ prevede că mandatul de consilier local încetează de drept în cazul pierderii calității de membru al partidului pe lista căruia alesul a obținut mandatul.
Cu alte cuvinte, dacă Neagu a devenit membru REPER pentru a candida oficial din partea acelui partid, se ridică în mod serios problema dacă mandatul său de consilier local nu ar fi trebuit să înceteze de drept.
Doar că, în România administrativă, ceea ce este serios din punct de vedere logic nu este suficient și din punct de vedere instituțional. Aici începe jocul.
Ce a cerut ADOR
Petiția adresată Secretarului General al Municipiului Ploiești nu a fost o simplă scrisoare de opinie, ci un demers juridic articulat, construit pe texte de lege și pe acte publice.
ADOR a solicitat:
- clarificarea oficială a situației mandatului;
- constatarea încetării de drept a mandatului, dacă sunt întrunite condițiile legale;
- sesizarea prefectului pentru vacantarea locului;
- sesizarea instituțiilor competente;
- informarea publică asupra măsurilor dispuse.
În esență, administrației locale i s-a cerut să nu mai joace rolul spectatorului într-o chestiune care privește însăși legalitatea compunerii Consiliului Local Ploiești.
Răspunsul Secretarului General: corect formal, incomplet în fond
Răspunsul transmis de Secretarul General Laurențiu Dițu nu este lipsit de conținut juridic. Dimpotrivă, el se sprijină pe art. 204 din Codul administrativ și invocă procedura legală aplicabilă încetării de drept a mandatului în cazul pierderii calității de membru de partid.
Pe scurt, secretarul general spune următoarele:
- mandatul încetează de drept dacă alesul pierde calitatea de membru al partidului pe lista căruia a fost ales;
- data încetării este data comunicării către prefect, secretarul general și consilier a hotărârii forului competent al partidului;
- în evidențele instituției nu există o astfel de comunicare;
- anterior au existat deja sesizări și demersuri către Prefectura Prahova;
- secretarul general nu are nici obligația, nici dreptul de a face verificări la partid pentru a stabili calitatea de membru a alesului local.
Cu alte cuvinte: „nu am comunicarea prevăzută de lege, deci nu pot constata nimic.”
Privit strict procedural, răspunsul se apără. Privit însă în ansamblu, el ridică mai multe probleme decât rezolvă.
Ce evită să spună administrația
Problema cea mare a răspunsului nu este atât ceea ce afirmă, cât ceea ce ocolește.
În primul rând, răspunsul este incomplet în raport cu solicitările formulate. Nu tratează distinct toate capetele de cerere și nu explică limpede dacă și de ce anumite demersuri au fost refuzate, ignorate sau apreciate ca nefiind de competența instituției.
În al doilea rând, secretarul general se refugiază în lipsa comunicării hotărârii de partid, dar evită să răspundă la întrebarea esențială: ce a făcut concret administrația pentru a verifica adevărul factual?
Pentru că aici nu vorbim despre o bârfă politică sau despre o postare de Facebook. Vorbim despre o candidatură oficială, validată electoral, pe lista unui alt partid.
O asemenea împrejurare nu putea fi tratată onest prin simpla ridicare din umeri administrativă.
Documentul-cheie: declarația de acceptare a candidaturii, „de negăsit”
Aici speța capătă o greutate specială.
Legea electorală impune ca dosarul de candidatură să conțină declarația de acceptare a candidaturii, semnată de candidat. Nu este un simplu formular birocratic de decor. Este unul dintre documentele esențiale ale candidaturii.
Mai mult, această declarație trebuie să cuprindă inclusiv date privind partidul sau alianța care propune candidatul și apartenența politică declarată de acesta.
Altfel spus, în această declarație s-ar putea afla exact piesa lipsă din puzzle: poziția politico-juridică oficială asumată de Mihai-Cristian Neagu în momentul în care a candidat pe lista REPER.
Și totuși, această declarație este, până în prezent, „de negăsit”.
Aici lucrurile devin grave.
Dacă declarația există, ea trebuie identificată și analizată. Dacă nu poate fi identificată, apare o problemă serioasă de trasabilitate, conservare și transparență a documentelor electorale. În ambele variante, subiectul nu dispare. Din contră, devine și mai apăsător.
Pentru că nu mai vorbim doar despre situația unui consilier local, ci și despre felul în care instituțiile gestionează documente oficiale care pot influența legalitatea exercitării unui mandat public. Pe această cale îl sfătuiesc pe d-ul consilier Mihai- Cristian Neagu să-și dea demisia din funcția de consilier local de îndată ce va citi acest articol, pentru că nu abandonăm lupta pentru demascarea incompatibilității sale. Primarul Polițeanu, care se bate cu cărămida în piept pentru integritate și transparență( pe care doar o mimează de un an jumătate) ar fi trebuit să știe despre aceste lucruri și să acționeze în consecință, pentru că Neagu este unul din servanții săi. Dar tace, deci consimte, prin urmare e complice și va răspunde, inclusiv penal.
Poziția Secretarului General are o vulnerabilitate clară
Secretarul General susține că nu are nici obligația, nici dreptul de a face verificări la partid pentru a afla dacă alesul local și-a pierdut calitatea de membru. Această teză este convenabilă instituțional, dar discutabilă juridic.
Este adevărat că secretarul general nu poate emite el însuși actul prin care se constată vacantarea locului și nici nu poate substitui forurile interne ale unui partid politic. Dar de aici și până la a pretinde că nu poate solicita clarificări oficiale, copii de înscrisuri ori răspunsuri de la autoritățile competente este o distanță mare.
În realitate, o administrație diligentă, confruntată cu o asemenea suspiciune serioasă, ar fi trebuit să documenteze situația până la capăt, nu să transforme lipsa unui act comunicat într-un adăpost perfect pentru inacțiune.
Miza reală: legalitatea voturilor și a hotărârilor adoptate
Subiectul nu este unul personal, ci instituțional.
Dacă s-ar dovedi că mandatul consilierului trebuia să înceteze de drept, atunci se ridică inevitabil întrebarea ce se întâmplă cu ședințele, cvorumul și hotărârile la care acesta a participat ulterior.
Când un consilier intră în cvorum, votează și influențează decizii ale autorității deliberative, nu mai discutăm despre o formalitate politică. Discutăm despre însăși validitatea procesului decizional local.
Aici se vede cât de periculoasă este pasivitatea administrativă: nu oprește criza, ci o prelungește și o adâncește.
Ploieștiul oficial nu clarifică, ci mută responsabilitatea
Ceea ce reiese din ultimele demersuri este un tipar vechi și obositor.
Petiționarul indică un fapt oficial. Instituția recunoaște cadrul legal. Confirmă că au existat sesizări. Confirmă că problema a fost pusă în discuție. Dar, în loc să ducă analiza până la capăt, se oprește exact înaintea concluziei și invocă lipsa unei comunicări formale.
Adică exact acel gen de mecanism birocratic prin care adevărul nu este combătut, ci suspendat.
Nu se spune limpede că Neagu și-a pierdut mandatul. Dar nici nu se clarifică definitiv că nu și l-a pierdut. Nu se produce transparență, ci ceață administrativă.
Iar într-un oraș în care legalitatea actului public ar trebui apărată cu rigoare, ceața nu este neutralitate. Este complicitate prin evitare.
Și prefectul tace
Dacă răspunsul Secretarului General al Municipiului Ploiești este, cel puțin, unul parțial și defensiv, situația de la nivelul Instituției Prefectului Prahova este și mai gravă prin simplitatea ei: tăcerea.
În paralel cu demersul adresat Primăriei Ploiești, a fost formulată și o sesizare către prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, tocmai pentru că, în arhitectura legală a acestei proceduri, prefectul este instituția chemată să intervină atunci când sunt întrunite condițiile privind încetarea de drept a mandatului unui ales local. Cu toate acestea, deși a trecut termenul legal în care petiționarul trebuia să primească un răspuns, nici până la acest moment nu a fost comunicată o poziție oficială.
Iar această tăcere nu este una neutră.
Într-un caz care privește legalitatea exercitării mandatului unui consilier local, validitatea participării sale la ședințe, influențarea cvorumului și a voturilor din Consiliul Local, lipsa unui răspuns din partea prefectului nu poate fi tratată ca o simplă întârziere birocratică. Ea devine, în sine, o problemă administrativă și instituțională.
Pentru că atunci când o autoritate publică este sesizată cu o situație care poate afecta legalitatea funcționării unei autorități deliberative, primul semn de respect față de lege și față de cetățean este răspunsul clar, în termen și pe fond. Nu ocolirea. Nu amânarea. Nu tăcerea.
În cazul de față, absența răspunsului prefectului produce un efect dublu. Pe de o parte, întreține starea de incertitudine juridică privind situația lui Cristian-Mihai Neagu. Pe de altă parte, consolidează impresia că instituțiile statului nu se grăbesc să lămurească acele adevăruri care pot incomoda politic sau administrativ.
Cu alte cuvinte, la Ploiești și în Prahova, nu doar răspunsurile incomplete ridică semne de întrebare, ci și lipsa totală a răspunsurilor.
Iar când atât administrația locală, cât și reprezentantul Guvernului în teritoriu evită să tranșeze limpede o speță care privește legalitatea unui mandat public, cetățeanul are tot dreptul să se întrebe dacă nu cumva instituțiile nu mai apără legea, ci doar își apără una alteia pasivitatea.
Poate că adevărul juridic nu este comod. Poate că documentele lipsesc, se caută greu sau deranjează. Dar într-un stat de drept, nici disconfortul instituțional, nici tăcerea administrativă nu pot ține loc de clarificare oficială.
Iar când termenul legal a trecut și prefectul nu spune nimic, tăcerea nu mai este doar absență de răspuns. Devine, inevitabil, un fapt în sine.
