N-am nimic impotriva speciei. N-am nimic impotriva celor care le poarta de grija si ii hranesc pe strazi. Dar detest blidul de mancare pe care il vad pus in poarta casei sau printre blocuri. Sa fie, oare, pus spre deruta cainilor care, preocupati de el, uita pentru cateva momente sa mai atace trecatorii?
Oameni buni, daca atat de tare ii iubiti pe acesti comunitari, hraniti acesti caini in casele proprii. Luati-i, ingrijiti-i, spalati-i, vacinati-i, s.a.m.d.
Cainii comunitari sunt multi. Din ce in ce mai multi. Atat de multi au devenit in orasul asta al nostru, incat, in acest ritm, nu m-as mira, ca intr-un scenariu sf, sa ne inlocuiasca pana la capat.
Tratamentul pentru un om muscat de caine costa peste 2 000 de lei. Ati citit bine. Nu 200, ci 2 000 de lei. Bani pe care multi dintre noi nu ii castiga intr-o luna de munca. Sa nu mai vorbim de ce putem sa facem cu acesti bani. Sa hranim niste amarati, daca tot suntem atat de marinimosi. Sa ajutam niste copii sa mearga la scoala sau niste batrani sa-si cumpere medicamentele pe care se chinuie de la luna la luna sa le suporte din pensiile infime. Sau, pur si simplu, ce va taie capul. Important e ca nu trebuie sa ii dam pentru tratament dupa ce un caine lasat aiurea pe strazi ne-a muscat.
Ma uit in fiecare zi pe strazile Ploiestiului si ma bucur ca am posibilitatea sa merg cu masina si ca, astfel, nu fac decat un pas din masina pana in curtea casei mele. Nu vreau sa ma gandesc cum e sa te vezi atacat de un caine sau de o intreaga haita, singur. Nu vreau sa ma gandesc cum e sa treci zilnic pe langa ei, sa iti faci curaj si sa te rogi ca, nici de data asta, sa nu patesti nimic.
In acele momente, cred ca orice spirit de compasiune dispare si ca blestemi in gand toate Brigitte Bardot-urile lumii asteia si toti incompetentii care, desi au posibilitatea, nu fac nimic sa te scape de aceasta plaga. Caci, trebuie sa recunoastem, a devenit o plaga.
De douazeci de ani incoace, avem probleme cu acesti caini comunitari. Problema nu a disparut niciodata definitiv. Recrudescente sunt mereu. De douazeci de ani se tot discuta si se cauta solutii. Mai degraba gaseam pana acum acul in carul cu fan. In acest timp, mii si mii de oameni cazuti victime nepasarii, compasiunii inutile, delasarii si lipsei de coerenta si de unitate in actiune.
Avem copil sfasiat de caine cu o trauma fizica probabil reparabila. Dar cu o trauma psihica pe viata. Copil sfasiat la Agigea de care putini isi mai aduc aminte pentru ca nu a facut atata valva ca si cazul diplomatului chinez. Normal, romanul e sensibil la functii si onoruri. Daca si copilul ala nu era diplomat…
Ne uitam, conform obiceiului nostru, cu mare jind in ograda Occidentului. Vedem pe Animal Planet cum, la ei, clinicile pentru animale sunt superdotate si ne dorim ca la noi spitalele sa arate astfel. Da, Occidentul investeste in orice jivina pe care a lasat-o Dumnezeu pe pamant pentru ca are de unde, lasand deoparte nivelul diferit de educatie. Nu cred ca, in urma cu 50 de ani, isi permiteau asta, dar acolo un animal bolnav sau care nu este adoptat este eutanasiat si nu iti este frica sa mergi pe strada.
Si Romania investeste in sterilizarea cainilor comunitari. Aici, cainii sunt sterilizati, dar nu edentati. Dar nici asta nu este problema principala. Cainii ar trebui, intr-adevar, sterilizati, ar trebui sa li se asigure un spatiu civilizat, dar nu lasati in libertate. Lasat asa, el nu va face altceva decat sa-si dezvolte instinctul cu care a fost inzestrat, sa-si apere teritoriul si, in speta, sa atace. Ineret, apar victimele.
Da, sunt pentru protectia animalelor, nu pentru eutanasierea lor. Atat timp cat cineva isi asuma responsabilitatea si grija pentru ele. Institutii, ONG-uri, Brigitte Bardot, oricine. Oameni milosi care ii hranesc pe strada, nu! Sa-i ia acasa!
Nu trebuie sa uitam ca nu ei, ci noi suntem fiintele asa-zis superioare si ca, fara un comportament adecvat fata de ei, nu vom face altceva decat sa inversam rolurile.
