Prin intermediul Facebook-ului am contactat-o pe Sanda Savolszky, care a avut bunavoința să-mi acorde un interviu. Calitățile artistice și umane cu care Sanda a fost înzestrată reies de la prima discuție. Mărturisesc că nu am ajuns la Baia Mare să o văd jucând în vreun spectacol, dar cine știe… Personalitatea Sandei o vezi direct în ochii ei frumoși, iar intuiția mi-a spus să discut cu această persoană extrem de talentată în ceea ce face, dornică să ajute și să scoată la lumină ceea ce e mai bun în cei cu care interacționează, dedicată celor din jur și pentru care respectul este foarte important. Oameni ca Sanda Savolszky dau fericirii un chip și merita să o cunoșteți și prin intermediul ziarului Intransigent. Îi mulțumesc pentru interviu și vă invit să la lectură…
Eugen Cristescu: Înainte de toate, ce ar trebui sa știe publicul avid de teatru și film despre actrița și cântăreața Sanda Savolszky?
Sanda Savolszky: Ar fi multe de spus, dar am să încerc să structurez activitatea mea artistică în câteva fraze. Am început să cânt de mică, însă, cu cât creșteam, simțeam că acesta este drumul pe care trebuie să îl urmez, așa că m-am înscris la câteva festivaluri de muzică ușoară importante, unde am și luat premii. La vârsta de 15 ani, am fost remarcată de prezentatorul Octavian Ursulescu și astfel am ajuns să fiu prima băimăreancă, care a fost selectată să participe la emisiunea „Școala Vedetelor”, realizator Titus Munteanu. A fost o experiență minunată și sunt mândră că am fost colegă cu oameni talentați, care ulterior, au devenit nume mari în industria muzicală. La 17 ani eram colaboratoare la Teatrul Dramatic, pe atunci, ca și solistă, la Secția Revistă, iar în paralel, elevă la Liceul de Artă, secția canto clasic, dar și elevă a Școlii Populare de Artă, secția canto-muzică ușoară. Un an mai târziu eram studentă, la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția actorie. Când am absolvit facultatea, m-am angajat ca și crainică de știri, la Antena 1 Târgu Mureș și Radio Târgu Mureș, deoarece nu erau posturi libere în teatru. Din cauza unui accident nefericit, a trebuit să mă întorc din nou în Baia Mare, unde am și rămas. După ce m-am recuperat, m-am angajat ca și actriță, la Teatrul Municipal, unde sunt și în prezent.
E.C: Despre femeia Sanda Savolszky, ne poți spune câte ceva, pentru a cunoaște și omul din spatele personajelor interpretate?
S.S: Sanda Savolszky, când nu e pe scenă este o femeie simplă, cu principii, care face orice pentru cei dragi sufletului ei, care încă mai crede în vise, îndrăgostită de natură, de copii, de animale și frumos, o femeie care iubește muzica și care adoră să ajute oamenii, fără să aștepte ceva în schimb, o femeie pozitivă, care vede binele, acolo unde toți văd doar răul, o femeie căreia îi displace prostia și oamenii falși, o femeie fericită, care a reușit prin propriile-i forțe, să facă dintr-o pasiune, o meserie.
E.C: Când și cum ai descoperit pasiunea pentru teatru?
S.S: Când eram colaboratoare la secția Revistă, a Teatrului Dramatic, am fost sfătuită, de colegii mei actori (Vali Doran, Paul Talașman, Claudiu Pintican), să urmez calea actoriei, deoarece, spuneau ei, aveam toate datele pentru meseria asta. Ceea ce am și făcut și sunt mândră de asta, pentru că nu mă văd făcând altceva.
E.C: Care au fost cele mai importante sfaturi de la părinți, de la care nu te-ai abătut și care te-au ajutat in viață?
S.S: Mama mea, mi-a dat întotdeuna cele mai bune sfaturi: să nu fac nimic din ceea ce m-ar face să plec capul în fața cuiva sau să mă facă să mă simt umilită, să fiu bună, respectoasă și drăguță cu toată lumea, să nu uit de unde am plecat, indiferent de ascensiunea mea profesională, iar tatăl meu m-a îndemnat întotdeauna să am încredere în mine și în talentul meu, indiferent de ce spun ceilalți și să nu mă las doborâtă de nimeni și nimic, iar dacă vreodată se va întâmpla să cad, să mă ridic și să renasc din propria-mi cenusă, ca pasarea Phonix. Am niște părinți minunați și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.
E.C: Cine sunt cei care au fost modelele tale, atat in viata cât și in teatru?
S.S: În viață, mama mea și în teatru actrița Melania Ursu, care din păcate, nu mai este printre noi. Am avut onoarea să lucrez cu ea, înainte de admiterea la facultate. Am învățat atât de multe, de la ea, în câteva zile, cât alții, în ani. Nu am înțeles eu prea multe atunci, dar am înțeles suficient, cât să intru la facultate. Abia după un timp, am început să aplic tot ce îmi spunea doamna Mela, odată cu experiența scenică.
E.C: Dacă e sa faci un top, care-ți sunt primele 5 priorități?
S.S: Să îmi petrec cât mai mult timp cu fetița și familia mea
Să duc o viață echilibrată și sănătoasă
Să fiu mai bună in fiecare zi, față de cum am fost cu o zi in urmă și să imi stabilesc scopuri precise
Să-i ajut pe cei care chiar au nevoie de ajutor și să-i învăț să aibă din nou vise sau țeluri spre care să tindă
Să nu las să treacă nicio zi, fără să zâmbesc.
E.C: În câte spectacole ai jucat și care rol a fost cel mai drag sufletului tău? Si de ce ?
S.S: Am jucat în peste 50 de spectacole, în cei 16 ani de experiență scenică, însă, toate mi-au plăcut enorm, fie că erau roluri principale sau secundare, dar dacă tot trebuie să enumăr, am să amintesc câteva: „Cenușăresa”, din spectacolul cu același nume, regia Claudiu Pintican, „Norica”, din spectacolul „Casa de pe graniță”, regia Marcel Țop, dar și rolul „Mama”, din spectacolul „Nevrozele sexuale ale părinților noștri”, regia artistică Tudor Dreve. Am enumerat doar câteva, dar sunt mult mai multe spectacole, dragi sufletului meu.
E.C: Ești o femeie superbă și o actriță talentată. Ai toate ingredientele pentru a juca în cat mai multe filme. Ce-ți lipsește sau ce te ține pe loc pentru a juca în cât mai multe filme?
S.S: Mulțumesc, pentru aprecieri. Eu sunt în lumina reflectoarelor, dacă nu pe scenă, pe micile ecrane, ca și realizator TV. Am jucat în 5 filme, până acum, dintre care două în regia unor oameni foarte talentați: Bruno Copola – „Tree Way Week” și Adrian Sitaru – „Fixeur”. Îmi doresc să mai am astfel de colaborări, dar nu depinde numai de mine, trebuie să se și potrivescă lucrurile.
E.C: În toate țările lumii actorii talentați sunt considerați a fi vedete. Te consideri a fi așa, te comporți ca o vedetă, cum ești in relația cu cei din jur?
S.S: Personal nu mă consider o vedetă, dar cei care mă admiră sunt liberi să o facă. Eu, mă consider, doar un artist, dedicat profesiei și spun artist, pentru că sunt actriță și cântăreață. Actrița, Sanda Savolszky e foarte diferită de femeia, Sanda Savolszky. Pe scenă pot interpreta orice personaj feminin bun sau rău, pe când în viață, eu sunt aceeași femeie, mereu cu zâmbetul pe buze, bună la suflet, iubitoare de oameni, îmi schimb atitudinea, doar în momentul, în care nu sunt respectată. Nu am „vedetisme”, toți suntem oameni până la urmă. Oamenii trebuie să înțeleagă că artiștii, în general sunt cei mai modești oameni, dar, ar trebui să fie mult mai apreciați, pentru ceea ce fac, deoarece în meseria noastră, noi trăim totul la maxim, cu emoție și patimă și o facem pentru publicul nostru iubit. Nu oricine poate să facă ceea ce facem noi și da, pentru asta, ar trebui să fim mult mai apreciați și respectați.
E.C: În ce rol ți-ar plăcea cel mai mult să joci pe scenă? Dar în film?
S.S: Orice rol este binevenit în teatru, pentru că un actor trebuie să joace orice, toți ne dorim roluri principale, care vin la un moment dat, dacă ești talentat și demonstrezi că poți. Bineînțeles, că rolurile dramatice, le simt mult mai bine, dar și comedia este o mare dragoste a mea. În ceea ce privește filmul, mi-ar plăcea să joc rolul unei zeițe sau al unei amazoane, de ce nu.
E.C: Este greu ca actor în plină pandemie? Cum se desfășoară viața unui actor in această perioadă fără spectatori?
S.S: A fost o schimbare majoră, trebuie să recunosc, dar noi, actorii, suntem obișnuiți să ne adaptăm repede la diferite spații și să lucrăm în orice condiții. Au fost spectacole, care nu s-au mai putut juca, deoarece acestea aveau o distribuție mare, iar condiția primordială, pentru ca un spectacol să poată fi jucat, a fost distanțarea între parteneri și o distribuție relativ mică. Am început repetițiile, apoi am trecut în online, iar când am revenit, am reușit, totuși, să scoatem premiera spectacolului „Nevrozele sexuale ale părinților noștri”, în regia lui Tudor Dreve, primul spectacol gândit, încă de la bun început, cu distanțare între parteneri, spectacol nominalizat la premiile UNITER 2021, la sectiunea debut, pentru regie.
Jocul actorilor trebuia să se desfășoare cu fața la public, trăirile lor fiind mult mai intense, jucam ca și cum partenerul de scenă ar fi chiar în fața noastră, publicul putând astfel să ne observe fiecare gest și grimasă.
Aș vrea să îl felicit, pe această cale, pe directorul Teatrului Municipal, Radu Macrinici, pentru felul în care a gestionat activitatea Teatrului Municipal, în această perioadă grea și pentru modul riguros în care se respectă cu strictețe regulile privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2- asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului.
E.C: Am văzut pe pagina ta de facbook, ca logo-ul tău este ” Aleg să fiu fericită!!!” Cum ai descrie fericirea și care sunt pașii pentru a ajunge la ea?
S.S: Fericirea e ceea ce te definește ca persoană, pentru că fericirea vine din interiorul nostru. Nu e greu să fii fericit, dacă știi să te mulțumești, cu ceea ce ai și în același timp să îți și dorești mai mult. Dacă nu ești invidios pe reușita altuia și o iei ca o provocare, ca o ambiție, de a fi mai bun, atunci sigur vei reuși și vei fi un om fericit. Eu cred că… pentru a putea fi fericiți și împliniți sufletește, ar trebui în primul rând să avem mai multă încredere în forțele proprii și să nu ne bazăm atât de mult pe ceilalți, să ajutăm mai mult, să fim mai des lângă persoanele dragi nouă, indiferent cât de ocupați am fi , să nu uităm să ne rugăm lui Dumnezeu și să îi mulțumim în fiecare zi, să iubim mai mult, să urâm mai puțin sau deloc, să păstrăm doar amintirile frumoase, iar pe cele urâte, să le ștergem din sufletele și mințile noastre și să nu încetăm să credem într-o lume mai bună. Dacă vom face toate astea, cu siguranță fericirea nu va înceta să apară, în viețile noastre.
E.C: Ziarul Intransigent isi are sediul în Ploiești. Ce te-ar convinge sa vii la Teatrul Toma Caragiu pentru a ne bucura și pe noi cu talentul tău, împreună cu minunații actori ploieșteni?
S.S: Dacă mi se va propune o colaborare, aș fi onorată să lucrez cu colegii mei de la Teatrul Toma Caragiu, pentru că întotdeauna sunt deschisă la colaborări, mai ales când este vorba despre un spectacol de teatru.
E.C: Știu ca ești realizator de emisiuni radio și tv. Cum te simți de cealaltă parte a baricadei și ce cauți să scoți în evidență în cadrul emisiunilor de la invitați?
S.S: Mă simt foarte bine, pentru că și această meserie mă definește, fiecare invitat trebuie scos în evidență, prin ceea ce a făcut sau ce urmează să facă, indiferent din ce domeniu provine. Chiar dacă emoțiile le dă de furcă, în a se exprima, întodeauna, am încercat, să îi fac să se simtă în largul lor, pentru că în acel moment este vorba despre ei și nu despre realizator, ei sunt cei care au ceva de spus, eu doar îi încurajam, le transmiteam o stare de liniște și totul mergea ca pe roate.
E.C: Aș mai avea vreo 777 de întrebări, dar nu vreau să abuzez. Ce ar mai fi de știut despre Sanda Savolszky și ce transmite ea cititorilor noștri pentru a ajunge și la sufletul lor?
S.S: Îi invit cu drag, pe cititorii dvs, la spectacolele mele și nu numai, de la Teatrul Municipal Baia Mare, le doresc multă sănătate și să nu înceteze nicio clipă să spere și să creadă că visele pot deveni realitate, atâta timp cât lupți pentru ele. Vă rog, să mergeți la teatru, indiferent de locație, pentru că teatrul este acel loc, unde oamenii se pot regăsi, în anumite situații… este locul unde îți poți descreți frunțile și să uiți de problemele tale, măcar pe durata spectacolului. Teatrul reflectă realitatea și este poezia ce se desprinde din cărți și devine omenească. E nevoie de teatru, pentru că fără cultură omorâm tot ce înseamnă artă și frumusețe. Vă iubesc!!!
