În administrația ploieșteană există o disciplină olimpică neoficială: fuga de răspuns. Nu se predă în școli, nu se premiază la gale, dar se practică intens, cu antet, ștampilă și semnătură de primar.
De această dată, subiectul nu este o bordură, o groapă, o parcare sau o panglică tăiată cu foarfeca festivă a comunicării publice. Subiectul este ocuparea funcției de director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești de către domnul Lucian Rădulescu și, mai ales, întrebarea firească: îndeplinește acesta toate condițiile legale și profesionale pentru funcția de conducere pe care o exercită?
O întrebare simplă. Aproape banală. Dar, în Primăria Ploiești, întrebările simple au darul de a produce răspunsuri complicate, incomplete și amețite administrativ.
Am întrebat despre condiții, studii și documente. Ni s-a răspuns cu fișa postului și cu un „întrebați la CSM”
Solicitarea formulată în baza Legii nr. 544/2001 viza informații de interes public referitoare la ocuparea funcției de director al CSM Ploiești de către Lucian Rădulescu. Nu era o cerere de horoscop instituțional și nici o invitație la filosofie administrativă. Era o solicitare concretă privind actele, studiile, criteriile și documentele care justifică exercitarea unei funcții de conducere într-o instituție publică locală.
Primăria Ploiești a răspuns. Dar în stilul consacrat: suficient cât să pară că a răspuns, insuficient cât să nu lămurească fondul problemei.
Ni s-a transmis, în format anonimizat, fișa postului pentru funcția de director al CSM Ploiești. Din aceasta rezultă că postul presupune studii universitare de licență și studii universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice ori diplomă echivalentă. Tot din documentele comunicate rezultă că pentru această funcție se cere vechime minimă în specialitatea studiilor.
Până aici, excelent. Avem fișa postului. Avem condițiile. Avem criteriile. Avem hârtia.
Ce nu avem?
Exact ce conta: documentele concrete care să arate că persoana numită îndeplinește aceste condiții.
Adică diploma de licență relevantă, diploma de master sau echivalentul cerut, documentele privind vechimea în specialitatea studiilor, actele analizate înainte de numire și dovada verificării lor.
În locul acestora, Primăria ne spune că „verificarea documentelor și autenticitatea acestora se efectuează la nivelul CSM Ploiești”. Cu alte cuvinte, Primăria numește, primarul semnează, dar când cetățeanul întreabă pe ce bază s-a făcut numirea, răspunsul devine brusc sport de echipă: mergeți la CSM.
Primarul semnează, dar responsabilitatea face flotări la CSM
Aici apare frumusețea absurdului administrativ.
Dispoziția nr. 3370/29.07.2025 privind exercitarea temporară a funcției de director la CSM Ploiești de către Lucian Rădulescu este emisă de primar. Documentul poartă antetul autorității locale, invocă referate, dispoziții anterioare, prevederi legale și stabilește inclusiv salarizarea aferentă funcției de conducere.
Deci primarul semnează actul de numire.
Dar când se cere să se arate documentele care justifică îndeplinirea condițiilor pentru funcție, Primăria ridică din umeri instituțional și ne trimite spre CSM.
Este o construcție administrativă superbă: primarul are pixul, dar nu are memoria; Primăria are dispoziția, dar nu are dosarul; autoritatea numește, dar verificarea „se face în altă parte”.
În traducere liberă:
„Noi l-am numit, dar dacă vreți să știți de ce avea voie să fie numit, întrebați la club.”
Această tehnică ar merita brevetată la OSIM sub denumirea: „răspunderea administrativă cu ricoșeu”.
Fișa postului cere studii. Răspunsul nu arată studiile
Din fișa postului transmisă chiar de Primărie rezultă că funcția de director CSM nu este una decorativă, de tip „stai în birou și dai bine în poză”. Funcția implică atribuții de conducere, coordonare, administrare, reprezentare, gestionare a resurselor, răspundere pentru activitatea instituției, pentru buget, pentru personal, pentru patrimoniu și pentru activitatea sportivă.
Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o funcție oarecare. Vorbim despre conducerea unei instituții publice locale.
Iar dacă funcția cere anumite studii, întrebarea legitimă este: unde sunt documentele care dovedesc că aceste studii există și corespund cerințelor?
Nu ni s-a comunicat diploma de licență.
Nu ni s-a comunicat diploma de master.
Nu ni s-a comunicat echivalarea vreunei diplome.
Nu ni s-a comunicat vechimea în specialitatea studiilor.
Nu ni s-a comunicat dosarul analizat pentru numire.
Nu ni s-a comunicat vreo notă de verificare.
Nu ni s-a comunicat vreo confirmare clară că toate condițiile sunt îndeplinite.
Ni s-a comunicat fișa postului. Adică exact hârtia care arată ce trebuia să îndeplinească persoana numită, nu și dovada că persoana numită îndeplinește acele cerințe.
Este ca și cum întrebi dacă un șofer are permis și ți se trimite Codul Rutier.
HCL 439/2022, scoasă la înaintare ca scut administrativ
Primăria mai invocă Hotărârea Consiliului Local nr. 439/2022, care aprobă procedura și criteriile pentru ocuparea posturilor de conducători ai instituțiilor și serviciilor publice de interes local din municipiul Ploiești. Documentul anexat arată criterii pentru funcțiile de conducere, inclusiv în cazul Clubului Sportiv Municipal Ploiești.
Foarte bine. HCL-ul există. Criteriile există. Procedura există. Dar existența criteriilor nu ține loc de dovada îndeplinirii lor.
O hotărâre de consiliu local nu este diplomă.
O fișă a postului nu este adeverință de vechime.
O dispoziție de numire nu este verificare de legalitate completă.
Iar un răspuns administrativ nu devine complet doar pentru că are antet și formule politicoase.
Într-un stat administrativ normal, autoritatea nu ar trebui să spună doar: „iată ce condiții există”. Ar trebui să spună și: „iată documentele în baza cărora am constatat că persoana numită le îndeplinește”.
Dar la Ploiești transparența pare să funcționeze după regula perdelei: se arată cadrul, nu și ce se află în spatele lui.
Reclamația administrativă: când ceri verificarea răspunsului și ajungi să întrebi cine a verificat verificarea
Pentru că răspunsul inițial nu a lămurit solicitarea, a fost formulată reclamație administrativă. Iar apoi a fost cerută, în mod firesc, comunicarea documentelor privind comisia de analiză care ar fi soluționat reclamația: actul de constituire, componența, convocarea, procesul-verbal, documentele de lucru, modul concret în care s-a făcut cercetarea administrativă, dacă s-a analizat răspunderea disciplinară și dacă s-au propus măsuri.
Această etapă este esențială. Pentru că, atunci când o instituție răspunde incomplet la Legea 544/2001, reclamația administrativă nu ar trebui să fie o simplă formalitate. Nu ar trebui să fie un timbru lipit pe plicul refuzului. Nu ar trebui să fie o piesă de teatru internă în care funcționarii se întreabă unii pe alții dacă totul a fost bine și apoi își răspund, emoționați, că da.
Comisia de analiză ar trebui să verifice serios dacă informațiile au fost comunicate complet, dacă refuzul este justificat, dacă persoanele responsabile și-au îndeplinit atribuțiile și dacă este cazul să fie propuse măsuri.
În limbaj mai puțin birocratic: comisia nu este menită să țină umbrela peste răspunsurile proaste ale instituției.
Administrația Polițeanu și cultura răspunsului incomplet
Cazul Lucian Rădulescu nu este doar despre un om, o funcție sau un club sportiv. Este despre felul în care Primăria Ploiești înțelege accesul la informații publice.
Cetățeanul întreabă: ce documente justifică ocuparea funcției?
Primăria răspunde: vă trimitem fișa postului.
Cetățeanul întreabă: ce studii are persoana numită și cum au fost verificate?
Primăria răspunde: verificarea se face la CSM.
Cetățeanul întreabă: cine a analizat reclamația administrativă?
Primăria trebuie să răspundă: cine, când, cum, în baza cărui act, cu ce proces-verbal și cu ce concluzii.
Pentru că altfel, Legea 544/2001 devine la Ploiești un fel de sport administrativ cu reguli schimbătoare: cetățeanul servește întrebarea, instituția returnează o hârtie laterală, iar adevărul rămâne spectator în tribună.
Întrebările care rămân în picioare
După răspunsurile Primăriei, întrebările importante nu doar că rămân, dar devin și mai apăsătoare:
Ce studii concrete are Lucian Rădulescu în raport cu funcția de director CSM?
Există diplomă de master în domeniul cerut sau document echivalent?
Există dovada vechimii în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției?
Cine a verificat dosarul înainte de emiterea dispoziției de numire?
Ce documente a avut primarul la bază când a semnat Dispoziția nr. 3370/29.07.2025?
Dacă verificarea se face la CSM, Primăria a cerut CSM aceste documente înainte de numire?
Dacă nu le-a cerut, pe ce bază a fost emisă dispoziția?
Dacă le-a cerut, de ce nu le comunică?
Și, foarte important: comisia care a analizat reclamația administrativă a verificat real aceste aspecte sau doar a bifat formal o procedură?
Când răspunsurile fug, instanța le poate prinde
În acest caz, Primăria Municipiului Ploiești nu a lămurit complet fondul solicitării privind ocuparea funcției de director al CSM Ploiești de către Lucian Rădulescu. A comunicat fișa postului, a invocat HCL nr. 439/2022, a transmis dispoziția de numire temporară și a pasat verificarea documentelor către CSM Ploiești. Dar nu a comunicat documentele esențiale care să arate dacă persoana numită îndeplinește concret condițiile de studii, vechime și pregătire cerute pentru funcție.
Într-o administrație transparentă, asemenea documente se comunică. Într-o administrație speriată de propriile acte, se invocă proceduri, se trimit anexe și se mută răspunderea de la o instituție la alta.
Pentru aceste răspunsuri incomplete, evazive și lipsite de clarificările solicitate, vom merge în instanță, pentru a solicita obligarea Primăriei Municipiului Ploiești să comunice răspunsurile punctuale și documentele aferente cererii formulate în baza Legii nr. 544/2001.
Pentru că funcțiile publice nu se ocupă pe bază de ceață, iar transparența nu se face cu fișa postului într-o mână și cu documentele justificative ascunse în cealaltă.
