• Ultimele
Cerem probe MAE, care sa ateste ca neimplicarea consulului Eugen Serbanescu a fost legitima. Intra sa vezi solicitarea Incomodph.ro

Raspunsul MAE cu privire la neimplicarea consulului Eugen Serbanescu in cazul tinerilor din Tecuci. Vom reveni cu amanunte

25 august 2014
Adrian Axinia (AUR): Facem dreptate familiilor cu mai mulți copii: părinții care au cel puțin 3 copii vor fi scutiți prin lege de impozit pe salarii

ADOR cere Consiliului Local Ploiești să nu voteze „pe nevăzute” regulile parcărilor: întâi inventarul și cadastrul, apoi atribuirea și taxarea

26 august 2026
Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că a publicat,  spre consultare publică, proiectul de buget local pentru anul 2021

CUTREMUR ADMINISTRATIV ÎN PRIMĂRII. Legea 165/2026 obligă autoritățile să-și pună oamenii și posturile sub lupă

25 august 2026
STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

24 august 2026
Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

21 august 2026
Bugetul Ploieștiului… între pixul primarului și vocea cetățeanului. Consilierul local Mihai Apostolache cere primarului să organizeze dezbateri pe buget

Consilierul local Apostolache cere explicații după acuzațiile privind salariul directorului adjunct al Poliției Locale Ploiești și modul de intervenție în ordine publică

20 august 2026
A murit Aurelian Gogulescu, președintele CCI Prahova. Prahova pierde unul dintre oamenii care i-au reprezentat cu demnitate mediul de afaceri

A murit Aurelian Gogulescu, președintele CCI Prahova. Prahova pierde unul dintre oamenii care i-au reprezentat cu demnitate mediul de afaceri

19 august 2026
CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

19 august 2026
STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

18 august 2026
EXPLOZIV// Plângere penală la DNA după „rechizitoriul financiar” al Curții de Conturi. Zeci de milioane de lei sub semnul întrebării la CJ Bihor, în mandatul lui Ilie Bolojan

BOLOJAN A AJUNS LA BATERII DUPĂ CE A VENIT CRIZA. Bulgaria avea deja peste 1.100 MW operaționali

18 august 2026
Am cerut parlamentarilor prahoveni sprijin pentru modificarea a două legi. Ne-au ignorat total sau ne-au primit, ascultat și …atât

PFIZER, ROMATSA ȘI BUNURILE STATULUI. Cum a apărut, în plină executare de 600 de milioane de euro, mecanismul tranzacțiilor Guvernului

13 august 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță

COMUNICAT DE PRESĂ //ADOR cere suspendarea HCL 305/2026. Primăria Ploiești a ignorat cererea de dezbatere publică și a mutat 37 de milioane de lei de la cogenerare

13 august 2026
ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru

ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru

12 august 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
miercuri, 26 august 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Raspunsul MAE cu privire la neimplicarea consulului Eugen Serbanescu in cazul tinerilor din Tecuci. Vom reveni cu amanunte

Acasă Mapamond Diaspora
25 august 2014
Cerem probe MAE, care sa ateste ca neimplicarea consulului Eugen Serbanescu a fost legitima. Intra sa vezi solicitarea Incomodph.ro
Cuprins

Mai jos aveti raspunsul Ministerului Afacerilor Externe la solicitarea Incomodph.ro, in care am cerut un punct de vedere legat de modul in care a respectat consulul Eugen Serbanescu Regulamentul Consular in cazul tinerilor din Tecuci, plecati la munca ilegal in Italia, explotati in zona Foggia, la munci agricole. Va las sa trageti singuri concluziile, dar va anunt ca am trimis deja o noua solicitare catre MAE, in care solicitam punctual, noi raspunsuri si probe in sensul sustinerilor de mai jos. Daca MAE incurajeaza practicile domnului consul, noi nu suntem de acord cu indiferenta, ca sa nu spunem, nerespectarea Regulamentului Consular, de care a dat dovada acest reprezentant al statuului roman in Italia. In cel mai scurt timp vom posta noua solicitare trimsa pe adresa MAE, in aceasta dimineata. Stati pe aproape.

A1/ 2079

22 august 2014

 

 Referitor la solicitările dumneavoastră adresate Ministerului Afacerilor Externe, vizând clarificarea anumitor aspecte legate de un comentariu postat de un jurnalist pe o rețea de socializare pe tema cazului celor trei cetățeni români prezumtiv exploatați prin muncă în zona orașului Foggia din Italia, vă comunicăm următoarele:

Mesajul postat pe rețeaua de socializare la care faceți referire nu reproduce, sub aspectul conținutului și exprimării, vreo declarație a directorului general al Departamentului Consular din cadrul MAE și nu reprezintă un punct de vedere oficial.

În ceea ce privește cazul aflat în discuție, Consulatul General al României la Bologna nu a fost contactat direct de către cei trei tineri la data sosirii lor în orașul Rimini, ci de către un reprezentant al comunității românești locale, cu care aceștia intraseră în legătură. Menționăm, de asemenea, că cetățenii români în cauză nu au sesizat nici Consulatul României la Catania, în a cărui circumscripție teritorială se situează regiunea orașului Foggia, unde cei trei tineri declară că au lucrat în agricultură.

Un aspect important îl constituie faptul că, la momentul respectiv, șeful oficiului consular român din Bologna se afla într-o altă localitate (orașul Ravenna), unde acorda asistență consulară unui grup de 19 marinari de cetățenie română, blocați la bordul unei nave comerciale ca urmare a intrării în faliment a armatorului acesteia.

Membrii comunității românești din Rimini și-au oferit benevol sprijinul celor trei cetățeni români, ajutându-i să se cazeze într-un centru de caritate, unde au primit alimente și apă. A doua zi, cu sprijinul unuia dintre reprezentanții aceleiași comunități, cei trei tineri s-au repatriat la bordul unui autocar al societății de transport Atlassib, care i-a îmbarcat în regim de gratuitate. În condițiile în care consulul general român nu se putea deplasa în acel moment la fața locului, fiind implicat în acțiunea de asistență consulară din portul Ravenna, reprezentanții comunității românești au menținut în permanență legătura telefonic cu acesta, consultându-se cu privire la fiecare demers întreprins.

Se impune precizarea că, potrivit constatărilor oficiului consular din Bologna, pe parcursul prezenței în Rimini, starea de sănătate a celor trei cetățeni români nu era afectată, aceștia beneficiau de hrană și cazare, iar siguranța nu le era pusă în pericol de vreo amenințare iminentă.

Consulul general s-a asigurat, prin legături permanente la fața locului, că cei trei cetățeni români beneficiau de un tratament adecvat, că, la momentul respectiv, nu exista un pericol real la adresa vieții, sănătății și integrității fizice a acestora, precum și de faptul că a fost identificată o soluție fezabilă de repatriere.

Este de apreciat cooperarea dintre consulatele române din Italia și mediul asociativ din această ţară sau cetățenii români rezidenți pe plan local, mulți dintre aceștia implicându-se ferm și concret, în spirit caritabil, în acțiunile umanitare.

Referitor la cazul celor trei tineri români din Italia, adăugăm că Ministerul Afacerilor Externe și Consulatul României la Catania au demarat, în egală măsură, ample demersuri pe lângă autoritățile judiciare, cele polițienești și instituțiile cu atribuții în materie de inspecție a muncii italiene și române, obiectivul principal fiind investigarea zonelor populate de cetățeni români aflați la munci agricole, unde există indicii că sunt ținuți contra voinței lor, destructurarea posibilelor rețele de traficanți de persoane și preîntâmpinarea unor situații similare pe viitor.

În ceea ce privește prestația consulului general al României la Bologna, Ministerul Afacerilor Externe a verificat situația semnalată, rezultând aspectele expuse mai sus, care nu reclamă aplicarea unei sancțiuni profesionale. De altfel, așa cum s-a evidențiat în cadrul lucrărilor forumului „Diaspora Estival”, aflate în curs de desfășurare la Eforie Nord în intervalul 17-24 august a.c., numeroși reprezentanți ai asociațiilor românești din Italia au elogiat activitatea aceluiași consul general, inclusiv din perspectiva eforturilor de acordare a asistenței și protecției consulare în favoarea cetățenilor români aflați în Italia.

De altfel, Ministerul Afacerilor Externe al României a lansat numeroase campanii de informare a cetățenilor români care doresc să se deplaseze în străinătate în vederea prestării de activități lucrative, fiind diseminate în spațiul public numeroase recomandări cu privire la necesitatea de a apela numai la agenți autorizați de plasare a forței de muncă în străinătate și de a încheia contracte individuale de muncă înainte de plecarea în statele de destinație.

Din acest punct de vedere, Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane au lansat, în mod constant, informări cu privire la pericolele la care pot fi supuși cetățenii români care doresc să se deplaseze în străinătate pentru activități lucrative, fără forme legale, ci doar pe baza unor promisiuni verbale primite din partea unor persoane fizice ce nu dețin calitatea de intermediari în sens legal.

Vă mulțumim pentru interesul manifestat cu privire la situația celor trei cetățeni români și, în acest context, vă invităm să participați în mod activ la eforturile noastre de conștientizare a cetățenilor români asupra riscurilor cauzate de prestarea de activități lucrative în străinătate fără forme legale. Apreciem orice disponibilitate de a disemina în zona dumneavoastră de activitate materiale de informare editate de Ministerul Afacerilor Externe în sprijinul cetățenilor români,  în ceea ce privește problematica muncii în străinătate.

Totodată, considerăm util, transmiterea unui mesaj cititorilor dumneavoastră, care intenționează să se deplaseze în străinătate pentru prestarea unor activități lucrative, cu privire la necesitatea contactării imediate a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României din străinătate, în cazul apariției unor situații de urgență, ce impun acordarea asistenței consulare.

 

 

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Italia// Autism – Casa ororilor din Cuneo. Locul unde tinerii cu dizabilități erau umiliți și legați
Diaspora

Italia// Autism – Casa ororilor din Cuneo. Locul unde tinerii cu dizabilități erau umiliți și legați

8 noiembrie 2025
Diaspora

Franța. Zeci de muncitori români, în grevă de câteva zile: „Sunt exploatați! Este sclavie modernă! Nu mai au limite!”

5 februarie 2022 - Actualizat 6 aprilie 2022
Transportul romanilor din Italia care vor repatrierea a stârnit controverse. Avem punctul de vedere al initiatorului
Diaspora

Transportul romanilor din Italia care vor repatrierea a stârnit controverse. Avem punctul de vedere al initiatorului

3 mai 2020
Ramona Fusle, cadru medical in Trieste: “…sa ne dam seama ca fiecare gand, cuvant sau fapta il atinge pe celalalt”
Diaspora

Ramona Fusle, cadru medical in Trieste: “…sa ne dam seama ca fiecare gand, cuvant sau fapta il atinge pe celalalt”

24 martie 2020
In plina pandemie, Gianina Andrei, o romanca din Italia se implica pentru a ajuta cat mai multi oameni
Diaspora

In plina pandemie, Gianina Andrei, o romanca din Italia se implica pentru a ajuta cat mai multi oameni

20 martie 2020
Convegno  Diritti Fondamentali Dei Lavoratori E gli infortuni sul lavoro
Diaspora

Convegno Diritti Fondamentali Dei Lavoratori E gli infortuni sul lavoro

22 decembrie 2019
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar
Anchete

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

de Costin Cristescu
24 august 2026
0

Gardul de lângă Catedrală nu era doar un gard. În spatele lui stau peste două decenii de decizii ale Consiliului...

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

21 august 2026
CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

19 august 2026
STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

18 august 2026
EXPLOZIV// Plângere penală la DNA după „rechizitoriul financiar” al Curții de Conturi. Zeci de milioane de lei sub semnul întrebării la CJ Bihor, în mandatul lui Ilie Bolojan

BOLOJAN A AJUNS LA BATERII DUPĂ CE A VENIT CRIZA. Bulgaria avea deja peste 1.100 MW operaționali

18 august 2026
Am cerut parlamentarilor prahoveni sprijin pentru modificarea a două legi. Ne-au ignorat total sau ne-au primit, ascultat și …atât

PFIZER, ROMATSA ȘI BUNURILE STATULUI. Cum a apărut, în plină executare de 600 de milioane de euro, mecanismul tranzacțiilor Guvernului

13 august 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro