Oamenii in care am crezut si i-am iubit mi-au spus tot timpul ca scriu de toti politicienii care isi bat joc de romani, indiferent de culoare politica. Nu au inteles niciodata ca iubesc adevarul mai mult decat bogatia si urasc minciuna mai mult decat saracia. Am crezut in ei si s-au dovedit persoane comune, fara idealuri curate, doar cu dorinte de a se strecura prin viata cu abilitate, cu comoditate, fara principii. Cel care pierde sunt intotdeauna eu, dar nu imi pierd speranta. Tata, Dumnezeu sa il ierte m-a invatat un lucru, pe care l-am tradus cat de bine am putut si de care nu ma dezic pana la ultima suflare. Imi cita mereu un proverb care mi-a marcat existenta: “Mai bine un an soim, decat 300 de ani cioara”. Interpretarea mea a fost ca prin viata sa treci demn, sa fii curat si sa lupti pana la capat pentru principiile tale, pentru drepturile tale. Asta fac de cand ma stiu si cu cat sunt mai curat, cu atat mai multi dusmani imi fac.
De cand au inceput actiunile de protest in toata tara am fost in centrul Ploiestiului pentru a-mi exprima nemultumirea fata actualul Guvern, fata de actualul presedinte. Politica pe care acestia o duc este una falimentara, iar primii care sufera suntem noi. Pe masura ce ei se imbuibeaza de bani, noi saracim mai abitir. Sunt plini de aroganta, sunt sfidatori si incompetenti, parca sunt sunt din alta lume, nu din aceasta Romania care isi regaseste demnitatea strigandu-si disperarea. Protestele de la Ploiesti au fost anemice. Am fost la ora 14.00 in fata Palatului Administrativ si eram singur. In trei minute au aparut si cativa revolutionari, poate singurii pe care mai poti conta. E bine si asa. Au venit mai apoi pensionari si alte persoane razlete de diferite varste.
In Bucuresti sunt peste un million de persoane, in Ploiesti aproape 300.000. Cateva zeci de persoane, poate o suta, care au strigat “Jos Basescu” nu reprezinta mare lucru, poate, dar reprezinta ceva.
La un momentdat a aparut la noi primarul Andrei Volosevici, care ne tot intreba daca suntem nemultumiti de el, de administratia locala. Din pacate, domnia sa nu a inteles ce era important. Nu eram acolo pentru el, ci pentru cei care conduc statul, iar nemultumirile nu erau indreptate impotriva lui. Cu toate astea, ne-a invitat azi la audienta, incercand, ca orice politician rasat sa mai faca o deflectie. Sa directioneze discutia si protestul catre altceva. O sa fiu acolo, desi stiu ca demersul este inutil.
M-as fi asteptat sa iasa la discutii prefectul judetului, Adrian Dobre, care este nimeni altul decat reprezentantul Guvernului in teritoriu. A venit Andrei Volosevici, dovedind inca o data ca prefectul nu sulfa in fata primarului. Trist!
Aceasta scrisoare deschisa, al carui mesaj este un pic intarziat din cauza unei introduceri prea largi, este un strigat de revolta fata de societatea civila ploiesteana. Nu am vazut profesorii care tot timpul se vaita de salarii scazute, nu am vazut cadrele medicale, nu am vazut studentii al caror viitor este incert, dar mai ales, nu am vazut sindicalistii. Acestia din urma sunt cei mai instruiti in astfel de actiuni si tocmai ei lipsesc din peisaj. Unde sunt acei sindicalisti care nu cu mult timp in urma manifestau impotriva adoptarii prin asumare a legilor din domeniul muncii? Unde sunt acei sindicalisti care odinioara erau singura noastra speranta, ei singurii cu adevarat luptatori pentru drepturile tuturor? Unde sunt studentii care in 1989 umpleau strazile si luptau pentru drepturile lor si ale parintilor lor? Probabil ca studentii aceia suntem noi cei de azi, resemnati, cu mici zvacniri de demnitate, ascunzandu-ne in spatele copiiilor carora trebuie sa le cream un viitor, a datoriilor in banci. Dar sambata si duminica unde ati fost?
Au ramas sa lupte batranii si revolutionarii care, din cauza intrigilor dintre ei, vechi de 20 de ani, nu sunt in stare sa se uneasca in folosul nostru al tuturor.
Rusine societate civila ploiesteana. Rusine studenti ploiesteni, rusine sindicalisti. Speranta moare ultima, dar ucide incet, incet!
