Iată-ne ajunși în țara unde adevărul costă 320.000 de euro. Se pare că doamna Decan Emanuela Antonescu s-a hotărât să facă din instanțele românești un fel de sală de forță, unde exersează, nu brațul legii, ci pumnul de oțel în gura celor care au îndrăznit să-i tragă un pic perdeaua de pe faptele „glorioase”. Doi ani de tăcere, de tăvălit nervii și răbdarea în articole – care, ce să vezi, s-au dovedit a fi adevărate – și totuși, nimic. Nu un răspuns, nu un drept la replică, așa cum ar face orice om care se consideră nevinovat, nu este fricos sau analfabet funcțional și care este în stare să scrie un drept la replică. În schimb, un buchet de patru dosare parfumate cu iz de hărțuire juridică, în care eu sunt pârătul care și-a exercitat profesia de jurnalist cu infinit mai multă etică și profesionalism decât și-a exercitat minunata profesia de avocat. Doamna Decan cere despăgubiri? Sigur! Cere și să nu mai scriem despre ea? Desigur! Poate că în curând va cere și să ne apucăm de croșetat, doar-doar ne lăsăm de presă și ea poate să facă ce vrea, în timp ce ai ei colegi tac mâlc deși sunt la curent cu faptele sale de arme, chiar dacă a făcut tot posibilul să le secretizeze. Poate că asta se trage de la faptul că nu a reușit să înțeleagă nici acum că funcția de decan este una de inters public și acțiunile domniei sale, la propriu, sunt supuse criticii câinilor de pază ai societății care suntem noi jurnaliștii.
După cum pare, justiția în România nu mai este locul unde căutăm dreptatea. Este mai degrabă un fel de talcioc al celor care au relații și bani, unde poți să pui la licitație tăcerea, formatând dosare în care ceri prețuri colosale pentru suferințe imaginare și dacă ai putea chiar execuția jurnalistului. Și ce preț de tăcere! 320.000 de euro pentru „daune morale”, căci, vezi bine, articolele au fost prea dure pentru pielea delicată a doamnei Decan. De parcă adevărul ar trebui să fie învelit în vată și servit cu mănuși de catifea.
Și ce e mai frumos? Aceeași doamnă Decan, supărată că nu ne-am lăsat călcați pe condei, vrea acum să își extindă jurisdicția din Barou în Senat, prima pe lista Partidului DREPT. Oare „drept” înseamnă să îți cumperi tăcerea presei și să faci din adevăr un fel de infracțiune? Înseamnă să te folosești de funcție ca să dai cu ciocanul în capul celor care nu îți cântă în strună?
Citește și: Cine deschide lista Partidului DREPT la alegerile parlamentare din Prahova
Nu pot să nu îmi imaginez cum va arăta campania d-nei Decan. Probabil, sloganul va fi ceva de genul: „Votează-mă, că altfel te dau în judecată!” Sau, poate, un pic mai subtil: „Alege-mă ca să simți frica!” O adevărată campioană a drepturilor cetățenești, mai ales ale celor care nu îndrăznesc să deschidă gura.
Și totuși, unde este decența? Unde este dreptul la replică pe care orice cetățean sau ziarist are dreptul să-l primească? Se pare că doamna Decan a sărit peste acest capitol. Probabil, Legea audiovizualului și jurisprudența CEDO sunt un fleac pentru un om mare ca dânsa. E pentru muritori de rând. Sau, cine știe, poate că replicile vin doar în instanță, sub formă de de despăgubiri, cenzură și cereri de interdicție.
Așadar, cu dosare atârnându-i deasupra capului și un viitor senatorial mort, doamna Decan își continuă traseul fără vreun moment de ezitare. Iar noi? Noi scriem, căci pumnul în gură nu e suficient de mare să ne astupe conștiința.
Strategia doamnei decan începe să fie din ce în ce mai clară: patru dosare în instanță pentru a-mi pune pumnul în gură cât mai repede, să nu cumva să apuc să mai scriu ceva până în decembrie, când, ce să vezi, își pierde funcția. Dar nu-i nimic, își face calculele politice, sperând să schimbe biroul de decan pe o bancă în Senat, lângă colegii din Partidul DREPT. Ah, Partidul DREPT, acel bastion aproape invizibil al democrației, care o primește cu brațele deschise, convins că își adaugă o stea pe blazon. Să-i văd când își dau seama că steaua… cam pălește la contactul cu realitatea.
Dar să revenim la doamna decan. Păi cum altfel să-și păstreze onoarea de decan, când colegii abia așteaptă să-i spună cu subînțeles „Mulțumim pentru mandat, nu mai avem nevoie”? Nu-i rămâne decât să fugă în politică, în speranța că va repeta traseul mentorului său și-al avocatei care o reprezintă, Daniel Fenechiu, și că va reuși să scape de mustrările viitorilor foști colegi din barou. Cei din Partidul DREPT? Poate o să greșesc, deși nu cred, dar cei din conducerea Partidului DREPT vor avea un șoc să constate că d-na decan nu e chiar perla pe care o așteptau, pentru că nu prea o știe lumea, și nici nu pot să o trimită pe la vreo emisiune pentru că sparge sticla, după cum am văzut că prestaza la TV când a apărut.
Ah, și nu putem uita cele două dosare penale ale d-nei decan, care au devenit o piesă de muzeu în sertarele procurorilor, mai degrabă o colecție de praf, decât vreun exemplu de justiție rapidă. Dar ce să faci, fiecare cu profesioniștii lui… justiția lor să fie sănătoasă, că de celeritate n-am mai auzit de mult. Tergiversarea are și ea limitele ei…
Și acum, la final, să facem un exercițiu de imaginație despre cum se pregătește să strălucească în Parlamentul din visurile sale doamna Decan, poate cu un discurs despre libertatea presei… sau despre cum se calculează corect despăgubirile morale când adevărul doare prea tare.
Ah, România, tărâmul unde adevărul costă sănătatea și tăcerea este cel mai prețios bun pe care îl poți cumpăra dacă justiția îți e prietenă.
Acesta este un pamflet. Trateaz-l ca atare!
