Sâmbătă, 18 mai a.c., la București, se va desfășura Conferința Națională de Alegeri a TNL România.
TNL Prahova, făcând parte din cea mai puternică organizație politică de tineret din România, cea a Patrtidului Național Liberal, a fost întodeauna în primele rânduri ale luptei politice. Începând cu organizararea programelor: „Vrei Altfel” (2001), „Născut Liber” (2005), „EU promovez România” (2007), „Echipa lui Crin” (2009) “În luptă cu Puterea” (2011) și continuând, acum, la un an de la asumarea guvernării de către USL, cu Proiectul “Dezvoltă România”, care va fi asumat de către TNL pe data de 18 mai 2013, cu ocazia Conferinței Naționale de Alegeri a TNL România.
Ca și partener activ la toate aceste programe, TNL Prahova, în cadrul Delegației Teritoriale din data de 9 mai 2013, a decis ca, fiind una dintre primele organizații din țară, trebuie să iși continuie implicarea la cel mai înalt nivel și să aducă plus- valoare activității Tineretului Național Liberal și l-a propus pe domnul deputat Paul Dumbrăvanu pentru funcția de vicepreședinte al TNL România.
De asemenea, alături de această candidatură și în susținerea sa, TNL Prahova iși propune, pentru viitorii doi ani, îndeplinirea următoarelor obiective:
- Diminuarea șomajului în rândul tinerilor
Una dintre problemele majore cu care se confruntă tinerii români în societatea actuală și care are nevoie de sprijinul politicienilor tineri pentru a putea fi rezolvată este aceea că forța de muncă tânără nu beneficiază de încadrare profesională și nici nu este atrasă în programe educative sau de formare profesională care să crească sansele de acces pe piața muncii.
În momentul de faţă, 23% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani se numără printre cele 7,5 milioane de tineri europeni care nu au un loc de muncă, beneficiind doar de indemnizaţia de şomaj. Îngrijorător este faptul că rata şomajului în rândul tinerilor a crescut în România în ultimii ani, de la 18,6%- în 2008 la 23%- în 2012, fiind de patru ori mai mare decât rata şomajului în rândul populaţiei adulte.
Principala cauză a acestui fenomen o reprezintă lipsa de experienţă şi de pregătire practică a acestor tineri, ce creează un adevărat cerc vicios, în care angajatorii nu sunt dispuşi să angajeze tineri fără experienţă, iar aceştia nu pot căpăta experienţă atâta vreme cât nimeni nu îi angajează.
Există mai multe proiecte care au ca scop îmbunătăţirea accesului tinerilor pe piaţa muncii, printre care se numără si cel care prevede că absolvenţii de studii superioare vor fi obligaţi să efectueze stagii de formare şi legea uceniciei la locul de muncă, ce presupune ca angajatorii să le asigure ucenicilor un îndrumător permanent, astfel încât aceştia să deprindă toate competenţele necesare, să îi remunereze pe aceştia cu salariul minim pe economie, beneficiind de o subvenţie de 500 de lei din partea statului.
Susținem, în egală măsură, dezvoltarea şcolilor profesionale, care să pregătească elevii pentru cererile de pe piaţa muncii, să luăm exemplu de la celelalte state ale Uniunii Europene unde se pune accent pe practică în specialitate încă din timpul şcolii.
- Promovarea unor programe menite să susţină tinerii întreprinzători în vederea
dezvoltării mediului economic din România
Programele guvernamentale pentru susţinerea tinerilor întreprinzători în vederea dezvoltării mediului economic din România sunt puţin cunoscute la nivel naţional, nereuşind astfel să îşi atingă obiectivul. Foarte puţini tineri cunosc aceste programe, şi mai puţini fiind cei care îşi fac curaj să le acceseze, considerând că birocraţia va constitui o piedică mult prea mare în calea dezvoltării afacerii la care visează.
Considerăm că este necesar, pentru dezvoltarea optimă a mediului de afaceri din ţara noastră, să facem tot ce ne stă în putinţă pentru o intensă mediatizare a acestor programe!
Trebuie să conştientizăm importanţa informării corecte a tinerilor cu privire la aceste programe, să facem în aşa fel ca, printr-o strânsă colaborare între Ministerul Economiei şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, aceste informaţii să ajungă în faţa studenţilor şi elevilor din România, prin intermediul conferinţelor şi al prezentărilor.
- Accesul tinerilor la informare
În fiecare stat membru UE, se pun la dispoziţia tinerilor instrumente de informare. Site-urile web de informare a tineretului sunt instrumentele cele mai importante de difuzare a informaţiei. Trebuie ținut cont că în vremurile actuale informația circulă foarte repede, iar cei care au acces la aceste surse iși pot îmbunătății performanțele educaționale, noile cerințe din mediul academic, instituțional, antreprenorial și din piața forțelor de muncă.
TNL Prahova isi doreste prin acțiunile sale :
- să dezvolte mai mult serviciile de informare personalizată;
- să faciliteze accesul tinerilor defavorizaţi la instrumente precum internetul, astfel încât să nu fie
excluşi din societatea informaţională și să le creeze posibilitatea de a beneficia de cursuri de formare profesională
- Promovarea solidarităţii între tineri şi societate prin accentuarea unor domenii precum
incluziunea socială, voluntariatul şi încurajarea unei relaţii ecologice cu lumea înconjurătoare
Punerea în operă a acestui deziderat o vedem posibilă prin următoarele căi:
– crearea posibilităților de acces la fonduri şi programe europene, atât prin prin activități de
informare corectă, în timp util, cât și prin asigurarea cadrului legal prin care să diminuăm birocrația și să putem garanta egalitatea de șansă
– iniţierea unor modalităţi de protejare a drepturilor voluntarilor,
– dezvoltarea unor sisteme naţionale privind mobilitatea tinerilor,
– realizarea unor campanii de conştientizare a drepturilor fundamentale ale omului
– stimularea abordărilor ecologice de consum şi producţie, în rândul tinerilor, de la micro (reciclarea ambalajelor) la macro (dezvoltare durabilă, implicare civică în luarea deciziilor cu impact ecologic etc.).
- Promovarea Implicării Civice a Tinerilor din Mediul Rural – Proiectul Național
„TNL Rural”
Considerăm că este momentul să luăm atitudine prin începerea schimbării stării de fapt existente, relansând și transformând România rurală dintr-un mediu de subzistență, într-un mediu atractiv pentru tineri. Credem cu tărie că revenirea tinerilor într-un mediu rural care să-i atragă și să-i motiveze este una dintre marile șanse pe care România nu are voie să le rateze.
Identificarea soluţiilor pentru a transforma spaţiul rural într-un mediu atractiv din punct de vedere socio-economic, având ca scop stoparea în timp a depopulării acestuia şi a migraţiei tinerilor spre alte medii mult mai atractive la momentul actual este un prim pas obligatoriu, pe care trebuie sa il facem, tineri din mediul rural și tineri din mediu urban, împreună, cât mai curând cu putință!
- Responsabilizarea clasei politice – o schimbare în care credem
Indiferent de simpatii și orientare politică, indiferent de dezamăgirea pe care o simt după 23 de ani în care România nu a reușit să se ridice la nivelul aspirațiilor lor, toți tinerii din România au datoria morală – față de ei înșiși în primul rând – să își spună cuvântul.
Realitățile României din ultimii 20 de ani au făcut ca tinerii să stea din ce în ce mai mult departe de viața politică și publică. Dacă la Revoluție și în Piața Universității tinerii erau majoritari, acum, la 23 de ani după acele memorabile evenimente, tinerii privesc cu reținere viața politică. Si au toate motivele să facă acest lucru!
Noi, tinerii liberali credem, însa, cu tărie că mai există speranță!
PNL este singurul partid care a dovedit o maturitate organizațională ce permite promovarea tinerilor pe criterii de performanță.
Tcomunica Prahova