În politică, cetățenii votează oameni, dar votează și valori. De aceea, atunci când un politician sau lider civic își asumă public susținerea unor cauze controversate, este firesc ca alegătorii și presa să îi ceară explicații.
Șerban Pitic, președintele Mișcării „Noi, Ploieștenii”, a solicitat în mod repetat sprijin electoral pentru formațiunea sa și pentru candidații susținuți de aceasta înaintea alegerilor din 2024. În numele schimbării, al modernizării și al unei noi administrații, cetățenii au fost chemați la vot pentru a trimite reprezentanți în Consiliul Local și pentru a susține un proiect politic și un primar, pe numele lui Mihai Polițeanu, prezentat drept independent și apropiat de interesele ploieștenilor.
Astăzi însă, același lider își afișează public participarea și susținerea pentru manifestări Pride, pe care le descrie drept expresii ale incluziunii și pozitivității. Este dreptul său constituțional să facă acest lucru. Nimeni nu îi contestă libertatea de exprimare sau dreptul la propriile convingeri.
Întrebarea legitimă este însă alta: reprezintă această poziție valorile majorității ploieștenilor?
Ploieștiul nu este doar un punct pe hartă. Este un oraș construit de generații întregi de familii care și-au fundamentat viața pe valorile creștine, pe ideea de familie, pe respectul pentru tradițiile și identitatea spirituală a comunității. România rămâne una dintre cele mai religioase țări europene, iar majoritatea covârșitoare a cetățenilor se declară creștini. La recensământul din 2021, aproximativ 73,6% dintre români s-au declarat ortodocși, iar dacă adăugăm celelalte confesiuni creștine, procentul creștinilor depășește 80%.
Din perspectiva unui creștin ortodox, Pride-ul nu reprezintă o simplă paradă colorată. El simbolizează promovarea publică a unei concepții despre familie, sexualitate și societate aflată în contradicție cu învățătura Bisericii Ortodoxe. Creștinismul ne cere să respectăm și să iubim fiecare om, indiferent de situația sa personală, dar nu ne obligă să aprobăm orice comportament sau orice ideologie promovată în spațiul public. Toleranța creștină pare a fi înțeleasă greșit în această situație.
Există o diferență fundamentală între respectul datorat persoanei și validarea publică a unor idei. Un creștin poate apăra demnitatea fiecărui om fără să considere că toate modelele de viață trebuie transformate în modele sociale promovate și celebrate de autorități.
De aceea, mulți ploieșteni au dreptul să se întrebe dacă liderii pe care i-au votat au fost aleși pentru a rezolva problemele orașului sau pentru a importa conflicte culturale care divizează societatea occidentală de ani de zile.
Șerban Pitic nu s-a limitat la o simplă participare discretă la eveniment. Dimpotrivă, a ales să își asume public prezența la Marșul Bucharest PRIDE 2026 și să îl descrie drept „o manifestare a speranței, a pozitivității și a incluziunii”.
Formularea este interesantă. Pentru că, din perspectiva domnului Pitic, Pride-ul pare să fie expresia speranței. Din perspectiva multor creștini însă, speranța înseamnă altceva: familie, copii, comunitate, credință și continuitatea valorilor care au construit această țară.
Pentru domnul Pitic, Pride-ul pare să fie simbolul incluziunii. Pentru mulți dintre alegătorii săi, incluziunea nu presupune neapărat transformarea unor opțiuni personale într-o cauză publică ce trebuie celebrată și promovată în spațiul civic și public.
Iar când un lider politic local vorbește despre „pozitivitate”, cetățeanul obișnuit poate fi tentat să întrebe dacă aceeași pozitivitate se regăsește și în rezolvarea problemelor concrete ale orașului. Pentru că, până la urmă, ploieștenii nu l-au trimis în arena publică pentru a evalua paradele din Capitală, ci pentru a se ocupa de interesele comunității pe care pretinde că o reprezintă.
De aici apare întrebarea legitimă: vorbește Șerban Pitic în numele său personal sau în numele miilor de ploieșteni cărora le-a cerut votul? Pentru că între cele două există o diferență pe care orice om politic responsabil ar trebui să o înțeleagă.
Ploieștiul are probleme reale, cum ar fi infrastructura degradată, trafic sufocant, termoficare scumpită, podul de la Sud în degradare, poluare, investiții insuficiente, toalete cu peste 50.000 de euro, cartiere care așteaptă modernizare și servicii publice care lasă de dorit, pe fondul restructurărilor. În fața acestor provocări, promovarea unor teme identitare importate pare pentru mulți cetățeni ruptă de prioritățile cotidiene ale orașului.
Nu este vorba despre ură. Nu este vorba despre discriminare. Este vorba despre dreptul unei majorități de a-și apăra valorile și identitatea culturală fără a fi catalogată automat drept intolerantă.
Șerban Pitic are dreptul să participe la orice manifestație legală. La fel de legitim este însă și dreptul cetățenilor de a spune că nu doresc transformarea Ploieștiului într-o tribună pentru activismul Pride și că își doresc ca reprezentanții lor să promoveze valorile pe care le-au prezentat alegătorilor atunci când au cerut votul acestora.
Într-o democrație autentică, dezbaterea este sănătoasă. Dar ea trebuie purtată onest, nu în stradă. Iar întrebarea pe care mulți ploieșteni o pot adresa astăzi este simplă și revine:
Când ați cerut voturile oamenilor, ați cerut mandat pentru administrarea orașului sau pentru promovarea unei agende ideologice (progresiste) pe care mulți dintre alegătorii dumneavoastră nu o împărtășesc?
În timp ce mulți ploieșteni încearcă să păstreze ceva din identitatea și valorile lor într-o lume care se schimbă rapid, unii dintre cei care au cerut votul în numele comunității par tot mai preocupați să primească aplauze din afara ei.
Poate că aceasta este noua definiție a succesului politic.
Nu să schimbi orașul.
Ci să schimbi subiectul.
Iar dacă mâine cineva va întreba de ce unii alegători se simt tot mai departe de cei pe care i-au votat, răspunsul s-ar putea afla chiar într-o fotografie zâmbitoare, făcută sub culorile curcubeului, în timp ce Ploieștiul continuă să aștepte promisiunile făcute sub culorile campaniei electorale.
