O hotărâre de șapte articole. Niciunul despre angajați
La 29 iulie 2026, Consiliul Local Ploiești a adoptat în unanimitate HCL nr. 274/2026, proiect inițiat de primarul Mihai Polițeanu împreună cu 14 consilieri locali. Actul nu produce o închidere simultană: operatorii își pot continua activitatea până la expirarea autorizațiilor de exploatare, după care nu mai pot funcționa în municipiu.
Lectura celor șapte articole este revelatoare. Articolul 1 instituie interdicția și excepțiile, articolul 2 reglementează perioada de tranziție, articolele 3–5 stabilesc regulile pentru Loteria Română și pariurile de la Hipodrom, articolul 6 desemnează structurile însărcinate cu aplicarea, iar articolul 7 dispune aducerea hotărârii la cunoștință publică. Sunt inventariați operatorii, autorizațiile și serviciile Primăriei. Angajații nu apar nicăieri.
Documentul nu cuprinde o estimare a salariaților afectați, un mecanism de reconversie, un parteneriat cu AJOFM Prahova sau măcar obligația unei informări directe înaintea disponibilizărilor. Această omisiune nu face automat hotărârea nelegală: administrația locală nu este obligată să garanteze fiecărui angajat un alt serviciu. Dar o politică publică promovată ca măsură de protecție socială devine profund incompletă dacă ignoră tocmai consecințele sociale pe care le produce.
Primăria a reglementat cu precizie momentul în care expiră dreptul de funcționare. Nu a arătat însă cine a numărat oamenii rămași fără venit și ce instituție îi preia în ziua următoare. Aparatul se oprește printr-un act administrativ; omul rămâne singur cu ratele, copilul și șomajul.
158 de aplicații. Cifra pe care Primăria n-a pus-o în hotărâre
Există o imagine pe care conducerea Primăriei Ploiești ar trebui să o privească mai atent decât propriile filmări de promovare. Captura transmisă redacției arată contul eJobs al Ralucăi Matei și o cifră greu de ignorat: 158 de aplicații. Documentul nu dovedește că toate candidaturile au fost respinse, dar confirmă un efort constant de a găsi o alternativă. Raluca afirmă că niciuna nu s-a concretizat, până acum, într-un nou contract.
Posturile pentru care a candidat — gestionar într-o fabrică de lactate, operator de parcare, specialist tehnic sau suport administrativ — arată că nu încearcă să rămână captivă industriei jocurilor de noroc. Caută o ieșire și bate la uși din domenii diferite, înainte ca autorizația angajatorului să expire și salariul ei să dispară.
În spatele acestei cifre nu se află un patron de cazinou și nici un beneficiar al profiturilor industriei, ci o salariată și o mamă care a muncit într-o activitate legală, reglementată și autorizată de stat în temeiul OUG nr. 77/2009. HCL nr. 274/2026 poate opri activitatea operatorilor la expirarea autorizațiilor, dar nu îi transformă pe angajați în vinovați pentru politica statului față de jocurile de noroc.
O măsură publică rămâne social incompletă atunci când numără autorizațiile și aparatele, dar nu și oamenii care își pierd veniturile. Cazul Ralucăi ridică o întrebare verificabilă: câți salariați sunt afectați și ce instituție a evaluat consecințele? În spatele celor 158 de candidaturi se află un copil, rate bancare și o numărătoare inversă până la ultimul salariu.
„Am colegi care sunt acasă de luni de zile”
Raluca Matei afirmă că, în timpul dezbaterii publice, primarul Mihai Polițeanu ar fi susținut că Ploieștiul oferă suficiente locuri de muncă și că oamenii nu ar trebui să se mai plângă că nu au unde să se angajeze. În lipsa unei înregistrări analizate de redacție, formularea exactă trebuie păstrată sub rezerva acestei mărturii. Replica Ralucăi are însă un suport verificabil: captura contului său eJobs indică 158 de candidaturi. Imaginea nu dovedește 158 de refuzuri, dar confirmă amploarea căutării; ea spune că niciuna dintre aplicații nu i-a adus, până acum, un alt contract.
„O să vă las un print-screen doar din platforma eJobs, să se vadă câte aplicări am și tot fără un alt loc de muncă sunt. Am aplicat și pe celelalte platforme, dar cred că ceea ce se vede aici este suficient.”
Mărturia nu se oprește la situația personală:
„Nu sunt singura în această situație. Am colegi care sunt acasă de luni de zile și efectiv nu au unde să se ducă.”
Afirmația poate și trebuie verificată. Angajatorii au obligații de informare și consultare atunci când sunt întrunite condițiile disponibilizării colective prevăzute de art. 68–74 din Codul muncii, însă răspunderea de a măsura impactul unei politici publice revine și inițiatorilor ei. Câți salariați sunt amenințați? Câți au fost deja concediați? Ce date au Primăria și AJOFM Prahova?
Dacă administrația deține aceste cifre, trebuie să le publice. Dacă nu le-a cerut, HCL nr. 274/2026 a fost promovată fără o evaluare transparentă a familiilor dependente de salariile acestui sector.
Nu orice angajat dintr-o sală de jocuri este vinovat pentru dependența unui client
Odată cu interzicerea jocurilor de noroc, asupra angajaților s-a pronunțat și o sentință colectivă. Raluca Matei spune că li se reproșează că „stau pe scaun și iau bani”, că „vând iluzii”, trăiesc din șpagă ori nu desfășoară o muncă adevărată. Eticheta este convenabilă pentru cei care o folosesc. Dacă salariatul devine vinovatul de serviciu, administrația nu mai trebuie să explice ce se întâmplă cu el după închiderea unității.
Responsabilitățile trebuie așezate acolo unde legea le-a stabilit. Reglementarea, licențierea și supravegherea domeniului aparțin statului și ONJN, potrivit OUG nr. 77/2009; organizarea activității și respectarea obligațiilor legale revin operatorilor. Un casier sau un supraveghetor nu scrie legislația, nu acordă autorizații și nu poate fi declarat răspunzător pentru dependența unui client doar prin natura serviciului său. Răspunderea este individuală, nu colectivă.
Căutarea unui alt loc de muncă i-a adus Ralucăi, potrivit propriei mărturii, o altă formă de umilință:
„Având profilul și CV-ul publice pentru angajatori, primesc mailuri și «oferte» de la agenții de videochat, respectiv OnlyFans. Eu am nevoie de un loc de muncă decent, din care să îmi întrețin copilul și să îmi plătesc ratele la bănci.”
Relatarea despre aceste mesaje trebuie verificată prin corespondența primită, dar situația descrisă este limpede: o femeie încearcă să părăsească domeniul eliminat de administrație, iar printre ușile care i se deschid sunt unele care îi cer să-și transforme imaginea în marfă. Aceasta nu este reconversie profesională, ci prețul degradant al unei tranziții pe care nimeni nu a organizat-o.
„Copilul începe școala”
Cea mai grea parte a mărturiei Ralucăi Matei nu privește industria jocurilor de noroc și nici disputa politică din jurul HCL nr. 274/2026. Privește un copil care începe școala exact când venitul mamei sale se apropie de termenul înscris pe autorizația angajatorului.
„Copilul începe școala. Știe Polițeanu ce înseamnă să pregătești un copil pentru un an școlar? Știe ce fel de cerințe sunt în școli pentru ca un copil să poată primi educația necesară?”
Într-un act administrativ, expirarea autorizației este o dată. Într-o familie, acea dată se traduce în rechizite, haine, hrană, utilități și rate bancare. Hotărârea nu îi desființează doar angajatorului posibilitatea de a funcționa; pentru salariat, ea pornește numărătoarea inversă până la ultimul venit sigur. Raluca nu invocă un privilegiu și nici un drept de a-i fi conservat la nesfârșit actualul post. Cere ca efectul previzibil al unei decizii publice să nu fie ascuns sub succesul politic al inițiatorilor.
Primarul Mihai Polițeanu și-a justificat proiectul prin binele comunității. Tocmai această formulă provoacă răspunsul care concentrează întreaga dramă:
„«Vreau binele ploieștenilor», spune domnul primar. Păi, stați așa: noi ce suntem? Nu suntem ploieșteni?”
Întrebarea nu este retorică. Angajații acestor unități plătesc taxe, votează, își cresc copiii și suportă costurile vieții în același oraș. Ei nu încetează să aparțină comunității când locurile lor de muncă devin incompatibile cu noua politică locală. O administrație poate interzice o activitate. Nu poate pretinde că apără toți ploieștenii dacă refuză să privească și spre familiile rămase în spatele ușilor pe care tocmai le închide.
Nu apărăm păcănelele. Apărăm oamenii abandonați în spatele lor
A cere protejarea salariaților nu înseamnă a apăra jocurile de noroc. O activitate poate fi eliminată pentru efectele sale sociale, dar oamenii care au muncit legal în acel sector nu pot fi trecuți la capitolul „pierderi acceptabile”. O administrație responsabilă nu se oprește la interdicție: măsoară consecințele și pregătește tranziția.
Primăria nu este agenție de ocupare și nu poate garanta fiecărui salariat un alt post. Putea însă identifica persoanele afectate, convoca AJOFM Prahova și marii angajatori, organiza interviuri ori îndruma salariații spre servicii de mediere și formare, instrumente reglementate de Legea nr. 76/2002. În HCL 274/2026 și în comunicarea publică analizată nu apare un asemenea plan. Dacă există, administrația trebuie să îl prezinte.
De aceea, Mihai Polițeanu datorează răspunsuri publice:
Câți angajați riscă să rămână fără serviciu în urma HCL 274/2026?
Ce măsuri concrete a pregătit Primăria pentru ei?
Cu câți angajatori și reprezentanți ai AJOFM a discutat administrația?
Este dispus primarul să se întâlnească direct cu Raluca Matei și cu ceilalți salariați afectați?
Moralitatea unei decizii nu se măsoară doar prin răul pe care urmărește să îl înlăture, ci și prin grija față de oamenii nevinovați loviți în trecere. Raluca Matei nu este un aparat care poate fi scos din priză la expirarea autorizației. Este o mamă, iar în spatele celor 158 de aplicații se află un copil care începe școala.
Raluca Mihai și copilul ei fac parte sau nu din Ploieștiul pentru care Mihai Polițeanu spune că luptă?
