PARCĂRLE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

ANCHETĂ INTRANSIGENT | EXCLUSIV

13.409 locuri de parcare pe hârtie. Câte există în realitate? Primăria recunoaște că nu știe!

Există un moment în care un răspuns administrativ, redactat probabil pentru a închide o corespondență instituțională, ajunge să deschidă o problemă publică mult mai importantă decât întrebările la care ar fi trebuit să răspundă.

Un asemenea moment apare în documentul nr. 145/2026, transmis de Primăria Municipiului Ploiești către Alianța pentru Drepturile Omului din România – ADOR și redacția Intransigent, ca răspuns la solicitările privind identificarea, inventarierea, cadastrarea și intabularea terenurilor destinate parcărilor de reședință.

Semnat de primarul Mihai-Laurențiu Polițeanu, documentul conține o recunoaștere greu de ignorat:

„La momentul prezent, nu este cunoscut numărul locurilor de parcare din parcările de reședință/de domiciliu așa cum sunt definite în Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 78/2026.”

Cu alte cuvinte, administrația care a adoptat un regulament pentru atribuirea locurilor de parcare admite că nu cunoaște numărul actual al locurilor care îndeplinesc definiția din propriul regulament.

Și totuși, în același răspuns, Primăria invocă existența a 13.409 locuri de parcare, înscrise în anexa F3 a inventarului patrimoniului public.

Mai aflăm că același inventar cuprinde 278 de parcări, că anexele A și A1 menționează 893 de străzi și că 142 de amenajări cu dale înierbate au fost realizate pe spații verzi.

Nu trebuie confundate aceste categorii. Cele 278 de parcări nu reprezintă 278 de locuri individuale, iar cele 13.409 locuri nu reprezintă o evidență actualizată și confirmată pentru anul 2026.

Primăria precizează ea însăși că cifra de 13.409 provine din inventarierea de la acel moment, urmând ca situația actuală să fie influențată de lucrările de sistematizare și amenajare.

Aici începe adevărata problemă.

Dacă inventarul vechi nu reflectă situația actuală, de ce nu există o evidență centralizată, actualizată și verificabilă?

Dacă administrația nu poate comunica numărul locurilor de parcare de reședință, cum stabilește necesarul de investiții, prioritățile de amenajare, capacitatea de atribuire și eventualele venituri?

Și, mai ales, cine răspunde pentru diferența dintre patrimoniul consemnat în evidențele istorice și realitatea din teren?

Terenuri transformate în parcări, dar necuprinse în inventar. Recunoașterea care schimbă dimensiunea anchetei

Una dintre cele mai importante informații nu provine dintr-o reclamație a unui cetățean și nici din acuzațiile opoziției politice. Provine chiar de la Direcția Gestiune Patrimoniu a Primăriei Ploiești.

În raportul de specialitate întocmit în iulie 2026 pentru modificarea regulamentului parcărilor, Direcția recunoaște existența unor parcări asfaltate sau betonate, drumuri de acces și spații verzi care nu sunt cuprinse în inventarul domeniului public al municipiului.

Instituția precizează că aceste amplasamente necesită verificări, înscrierea lor în poziții distincte și actualizarea inventarului, urmând ca abia după îndeplinirea acestor demersuri să fie supuse procedurii de atribuire.

Această precizare este fundamentală.

Nu vorbim despre simpla absență a unor marcaje rutiere sau despre o întârziere în numerotarea locurilor. Vorbim despre suprafețe folosite efectiv ca parcări, pentru care evidența patrimonială trebuie încă verificată și completată.

Documentul explică și originea problemei.

Inventarierea unor bunuri ale municipiului a fost realizată în 1999, în baza HCL nr. 225/1999, ulterior fiind avută în vedere atestarea domeniului public prin HG nr. 1359/2001. Însă datele istorice nu proveneau, în toate situațiile, din măsurători cadastrale exacte.

Ulterior, planul imobiliar-edilitar realizat de societatea Theotop în perioada 1999–2009 a individualizat străzi, drumuri de acces, spații verzi și construcții de tip parcare.

În timp, orașul s-a schimbat. Au apărut amenajări noi, modernizări și suprafețe utilizate ca parcări care nu fuseseră cuprinse în inventarierea inițială.

Direcția Gestiune Patrimoniu recunoaște că numai pentru o parte dintre imobilele din categoriile străzi, spații verzi și parcări au fost realizate măsurători cadastrale și îndeplinite formalitățile de cadastru și publicitate imobiliară.

Prin urmare, nu este demonstrat că toate parcările din Ploiești sunt neintabulate. Este însă confirmat oficial că evidența patrimonială și cadastrală nu este completă pentru toate suprafețele vizate.

Diferența juridică este importantă, dar nu diminuează gravitatea administrativă.

Dimpotrivă, obligă municipalitatea să explice concret ce terenuri sunt afectate, câte dintre ele se află în această situație și ce măsuri a întreprins pentru clarificarea lor.

Primăria explică de ce intabularea protejează proprietatea publică. Apoi nu poate furniza lista terenurilor intabulate…pentru că nu există

Există o contradicție deosebit de interesantă între precizia explicațiilor juridice oferite de Primărie și lipsa datelor concrete solicitate de Intransigent.

În răspunsul transmis în luna mai 2026, administrația explică importanța înscrierii imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Primăria arată că aceste operațiuni contribuie la confirmarea dreptului de proprietate, protecția împotriva revendicărilor sau înscrierilor nelegale, delimitarea exactă a suprafețelor și evitarea suprapunerilor cadastrale.

Mai mult, administrația precizează că, în absența planurilor cadastrale avizate și a înscrierii în cartea funciară, situația juridică poate rămâne incompletă chiar dacă bunul figurează deja într-un inventar.

Explicația este corectă în privința importanței evidenței cadastrale.

Dar tocmai aici apare întrebarea pe care municipalitatea nu o lămurește.

Intransigent și ADOR solicitaseră o situație individualizată a amplasamentelor: localizare, suprafață, număr de locuri, apartenență la domeniul public sau privat, număr cadastral, număr de carte funciară, stadiul documentației și eventualele respingeri ori completări solicitate de OCPI.

În locul acestei evidențe, Primăria a comunicat explicații generale și a arătat că situația detaliată va putea fi disponibilă după finalizarea procedurilor de amenajare și a activităților operatorului specializat.

Răspunsul nu conține tabelul centralizator cerut.

Nu oferă numărul amplasamentelor neintabulate.

Nu identifică terenurile pentru care formalitățile cadastrale sunt incomplete.

Nu prezintă un calendar individualizat al lucrărilor.

Această absență nu ne permite să afirmăm că respectivele documente nu există nicăieri în administrație. Ne permite însă să constatăm că ele nu au fost furnizate ca răspuns la solicitările formulate.

O administrație care explică foarte bine de ce trebuie protejat juridic patrimoniul public are și responsabilitatea de a demonstra cum îl protejează în practică.

Altfel, între obligația legală și realitatea administrativă rămâne un spațiu pe care îl ocupă incertitudinea.

Nu sunt bani pentru intabulare! Mărturisirea din raportul financiar al Primăriei

Poate cea mai directă recunoaștere a dimensiunii problemei se regăsește în Raportul de specialitate al Serviciului Financiar Contabilitate Buget și Împrumuturi, din 16 iulie 2026.

Funcționarii municipiului afirmă explicit:

„Municipiul Ploiești nu dispune de sume bănești suficiente pentru a putea intabula toate locurile de parcare.”

Nu este opinia unui jurnalist.

Nu este o presupunere a ADOR.

Este poziția oficială a compartimentului financiar al Primăriei. Serviciul invocă, în continuare, necesitatea existenței prevederilor bugetare și a surselor de finanțare, în conformitate cu Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Problema nu este că legea ar permite angajarea unor cheltuieli fără finanțare. Evident, nu permite.

Problema este că administrația recunoaște existența unei nevoi de clarificare cadastrală a patrimoniului, dar nu prezintă, în aceste documente, un program financiar prin care să o rezolve.

Cât ar costa cadastrarea și intabularea terenurilor utilizate pentru parcările de reședință?

Câți bani au fost alocați în bugetul anului 2026?

Ce contracte de servicii cadastrale au fost încheiate?

Câte lucrări au fost recepționate?

Care sunt prioritățile pentru anul 2027?

Acestea sunt întrebări de gestiune a banului public, nu simple detalii tehnice.

Iar răspunsul nu poate fi limitat la formula potrivit căreia municipiul nu dispune de suficiente fonduri.

Lipsa banilor poate explica întârzierea unor lucrări. Nu poate înlocui obligația de a identifica problema, de a-i estima costurile și de a prezenta public un plan de remediere. Prin urmare, discuția despre parcări și aplicarea regulamentului trebuie încheiată până când acestea nu vor fi intabulate.

Juriștii spun că permisul de parcare nu este contract de închiriere. Dar cine garantează situația juridică a terenului?

Juriștii primăriei, de multe ori aberează. Aici ancheta intră într-o zonă juridică în care concluziile trebuie formulate cu precizie.

În raportul nr. 642/16.07.2026, Serviciul Juridic Contencios Administrativ susține că regulamentul nu instituie, în favoarea titularului permisului, un drept real asupra terenului.

Permisul conferă un drept temporar de utilizare a unui loc de parcare, în condițiile stabilite de regulament.

Pornind de la această interpretare, juriștii consideră că art. 41 alin. (6) din Legea nr. 7/1996, referitor la anexarea extraselor de carte funciară și de plan cadastral la contractele de concesiune sau închiriere a bunurilor publice, nu este direct aplicabil permiselor de parcare. Deh, aberații…

Această distincție nu poate fi ignorată.

Un permis administrativ de utilizare temporară nu este, prin simpla sa denumire sau prin existența unui tarif, identic cu un contract de închiriere.

Dar de aici nu rezultă că inventarierea, identificarea și înscrierea terenurilor în evidențele patrimoniale și cadastrale ar deveni facultative.

Sunt două probleme juridice diferite.

Prima privește natura dreptului acordat cetățeanului.

A doua privește obligația autorității publice de a cunoaște, evidenția și proteja bunul pe care îl administrează.

Iar Codul administrativ, prin art. 289, reglementează inventarierea bunurilor aparținând unităților administrativ-teritoriale, inclusiv inventarierea anuală și prezentarea unui raport asupra gestionării lor.

Cetățeanul nu solicită intabularea permisului său de parcare. Întrebarea este dacă municipalitatea poate demonstra situația juridică a terenului pe care îl delimitează și îl atribuie.

Aceasta este diferența esențială pe care administrația trebuie să o clarifice.

Nu afirmăm că fiecare permis emis pe un teren neintabulat este automat ilegal. O asemenea concluzie ar necesita examinarea amplasamentului concret, a regimului său juridic și a actelor în baza cărora este administrat.

Afirmăm însă că evidența incompletă a patrimoniului reprezintă o problemă reală, recunoscută de instituție, pentru care cetățenii au dreptul să ceară explicații și măsuri.

Trei direcții avizează favorabil. Direcția care gestionează patrimoniul spune NU!

Dosarul proiectului de modificare a regulamentului scoate la iveală o situație administrativă remarcabilă. Direcția Generală de Dezvoltare Urbană a emis un raport favorabil proiectului.

Serviciul Juridic a emis un raport favorabil, cu observații.

Serviciul Financiar a procedat similar, deși a recunoscut insuficiența fondurilor.

În schimb, Direcția Gestiune Patrimoniu, tocmai structura căreia urma să îi revină o parte esențială a operațiunilor, a emis raport de specialitate nefavorabil.

Motivarea merită citită cu atenție.

Direcția a arătat că efectuarea formalităților de cadastru și publicitate imobiliară pentru toate terenurile aferente parcărilor, înaintea atribuirii locurilor, ar afecta îndeplinirea celorlalte sarcini ale Serviciului Inventariere și Evidența Bunuri.

Au fost invocate și consecințele asupra fondurilor bugetare necesare pentru contractarea serviciilor de măsurători și înregistrare cadastrală. Aceasta nu înseamnă automat că direcția refuză să își îndeplinească obligațiile legale. Dar dezvăluie o dificultate administrativă care ar fi trebuit să determine o analiză serioasă a resurselor umane, bugetului și etapelor de implementare.

Proiectul inițiat de consilierul local Mihai-Cristian Apostolache prevedea completarea regulamentului astfel încât Direcția Gestiune Patrimoniu să procedeze la înscrierea în cartea funciară a terenurilor supuse reglementării, cu implicarea Direcției Generale de Dezvoltare Urbană în pregătirea documentațiilor.

Proiectul a fost publicat în procedura de transparență decizională în iulie 2026, dar a fost retras de inițiator înainte de dezbaterea și votul din ședința Consiliului Local din 26 august.

Retragerea lui nu înseamnă că s-a renunțat la obligațiile legale privind patrimoniul. Înseamnă însă că soluția administrativă propusă nu a devenit hotărâre a Consiliului Local.

Între timp, problema care determinase inițierea proiectului a rămas.

De ce a fost pregătită o obligație generală de intabulare fără o evidență completă a terenurilor, un buget explicit și termene individualizate?

Și de ce aceste elemente esențiale nu au fost clarificate înainte ca proiectul să ajungă în procedura decizională?

Comisia de inventariere există. Unde este însă inventarul actualizat al parcărilor?

În urma solicitărilor Intransigent și ADOR, municipalitatea a transmis și dispozițiile primarului privind constituirea și modificarea Comisiei speciale de inventariere a domeniului public și privat.

Documentele arată că, prin Dispoziția nr. 3730 din 18 septembrie 2025, a fost stabilită componența comisiei, cu primarul Mihai Polițeanu în funcția de președinte, alături de reprezentanți ai aparatului administrativ.

Au urmat dispoziții de modificare a componenței: nr. 4305/2025, nr. 1421/2026 și nr. 2326/2026.

Așadar, comisia există în mod oficial.

Are membri desemnați.

Are atribuții privind întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor municipiului.

Dar în documentele transmise redacției nu se regăsesc rapoartele acestei comisii referitoare la rezultatele inventarierii terenurilor utilizate ca parcări.

Nu sunt prezentate situații centralizatoare cu amplasamentele identificate.

Nu sunt indicate numerele cadastrale și de carte funciară pentru fiecare teren.

Nu există, în acest pachet de documente, un bilanț al suprafețelor neinventariate sau al lucrărilor necesare pentru actualizarea evidențelor.

Nu rezultă din această absență că membrii comisiei nu au desfășurat nicio activitate.

Rezultă însă că administrația nu a demonstrat, prin anexele comunicate, ce rezultate concrete a produs comisia în problema parcărilor.

Iar întrebarea devine inevitabilă:

Ce valoare practică are o comisie de inventariere dacă administrația nu poate prezenta cetățenilor o situație actualizată și verificabilă a bunurilor pentru care aceștia solicită informații?

Numirea unei comisii reprezintă începutul unei proceduri administrative. Nu este dovada finalizării ei.

Citește și: ADOR a chemat în judecată Municipiul Ploiești, Primarul și Consiliul Local pentru tăcerea administrativă în problema parcărilor

O hotărâre judecătorească definitivă, 90 de zile depășite și o plângere penală. Ce se întâmplă în spatele regulamentului?

Un alt element deosebit de important reiese din raportul Serviciului Juridic și din procesul-verbal oficial al ședinței Consiliului Local din 30 martie 2026.

Este vorba despre Sentința civilă nr. 1023/2024.

În ședința Consiliului Local, reprezentanta administrației, Mihaela Zaharia, a explicat că hotărârea rămasă definitivă obligă Municipiul Ploiești să pună în aplicare HCL nr. 521/2019 în privința amenajării locurilor de parcare.

Mai mult, a precizat că termenul de executare de 90 de zile expirase și că reclamantul inițiase o nouă procedură judiciară, solicitând sancțiuni pentru neexecutarea hotărârii.

În intervenție s-a discutat inclusiv despre o sancțiune solicitată în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

Aceasta era însă o solicitare aflată în litigiu, nu o sancțiune despre care documentul ar demonstra că fusese definitiv stabilită.

Raportul juridic din iulie adaugă un element suplimentar: menționează formularea unei plângeri penale pentru presupusa nerespectare a hotărârii judecătorești și indică dosarul nr. 5910/284/P/2025.

Existența unei asemenea mențiuni într-un document oficial nu dovedește săvârșirea vreunei infracțiuni și nici nu stabilește răspunderea penală a unei persoane. Stadiul dosarului trebuie confirmat separat de organul judiciar competent.

Dar avem deja un fapt relevant: propriii reprezentanți ai municipalității au prezentat public existența unei hotărâri definitive și depășirea termenului de executare.

Există și o neconcordanță documentară care necesită lămuriri.

În procesul-verbal al ședinței din 30 martie se afirmă că sentința a rămas definitivă în ianuarie 2025. În raportul juridic întocmit ulterior apare data de 28 aprilie 2025.

Fără consultarea hotărârii definitive și a actelor procesuale, nu putem stabili care este data corectă.

În schimb, putem adresa administrației o întrebare esențială:

Care este stadiul real al executării Sentinței civile nr. 1023/2024 și ce măsuri concrete au fost adoptate pentru respectarea obligațiilor stabilite de instanță?

O hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie confundată cu o recomandare administrativă.

Iar un regulament nou nu explică, prin simpla sa adoptare, dacă obligațiile concrete din hotărârea judecătorească au fost îndeplinite.

Primăria a adoptat regulamentul. Dar regulamentul nu poate ține loc de cadastru

La 30 martie 2026, Consiliul Local Ploiești a adoptat HCL nr. 78/2026, modificând reglementarea parcărilor de reședință și de domiciliu. Hotărârea prevede atribuirea etapizată a locurilor, în funcție de infrastructura existentă și posibilitățile de amenajare ale municipiului. Această etapizare este importantă. Ea arată că regulamentul nu presupunea amenajarea imediată a tuturor amplasamentelor.

Dar etapizarea nu elimină necesitatea unor evidențe clare și a unor responsabilități administrative verificabile. Un regulament poate stabili cine are dreptul să solicite un loc, în ce condiții se atribuie permisul, ce tarife se aplică și cum este utilizat locul de parcare.

Nu poate însă substitui, prin simpla sa existență, identificarea fizică și juridică a terenului.

Nu poate transforma automat o evidență istorică într-una actualizată.

Nu poate rezolva fără lucrări tehnice eventualele suprapuneri cadastrale.

Și nu poate crea, fără finanțare și proceduri, documentațiile pe care administrația însăși le consideră necesare pentru protejarea proprietății publice.

Aici se află ruptura dintre reglementare și capacitatea administrativă demonstrată prin documentele analizate.

Consiliul Local a adoptat regulile. Dar administrația nu a furnizat Intransigent o situație completă a terenurilor pe care aceste reguli urmează să fie aplicate.

ADOR a ajuns în instanță. Retragerea proiectului nu a închis problema patrimoniului

Demersurile Alianței pentru Drepturile Omului din România nu s-au limitat la corespondență sau comunicate publice.

La 26 august 2026, ADOR a formulat solicitări prin care a cerut clarificarea situației juridice și cadastrale a amplasamentelor, identificarea terenurilor neinventariate sau neintabulate, organizarea unei dezbateri și stabilirea unor termene și surse de finanțare pentru lucrările necesare.

După retragerea proiectului de modificare a regulamentului, organizația a anunțat, la 1 octombrie 2026, introducerea unei acțiuni la Tribunalul Prahova împotriva Municipiului Ploiești, primarului și Consiliului Local, în legătură cu nesoluționarea solicitărilor nr. 17017 și 17019 din 26 august.

Procesul nu urmărește anularea unui proiect retras înaintea votului, ci clarificarea obligațiilor administrației de a răspunde solicitărilor și de a furniza informațiile cerute.

Ulterior, prin adresa din 29 octombrie 2026, municipalitatea a transmis documente suplimentare, inclusiv dispozițiile referitoare la comisia de inventariere.

Aceste documente completează tabloul administrativ, dar nu furnizează, prin ele însele, inventarul individualizat al parcărilor cerut de organizație.

Stadiul și efectele acestui răspuns asupra litigiului trebuie analizate în cadrul procedurii judiciare.

Problema de fond rămâne aceeași: societatea civilă solicită informații concrete despre patrimoniul public, iar administrația răspunde, în mare măsură, prin explicații despre proceduri care urmează să fie realizate.

Domnule primar Polițeanu, ale cui sunt terenurile pe care administrația intenționează să atribuie locuri de parcare?

După examinarea documentelor, Intransigent consideră că municipalitatea trebuie să răspundă public la câteva întrebări precise.

Câte parcări de reședință și câte locuri individuale îndeplinesc, în prezent, condițiile regulamentului aprobat prin HCL nr. 78/2026?

Care este situația fiecărui amplasament din perspectiva inventarierii, cadastrării și înscrierii în cartea funciară?

Câte suprafețe folosite efectiv ca parcări nu figurează distinct în inventarul domeniului public și ce proceduri sunt necesare pentru clarificarea lor?

Câte documentații cadastrale au fost recepționate de OCPI Prahova în ultimii ani și câte sunt încă în curs de elaborare, completare sau verificare?

Care sunt rezultatele activității Comisiei speciale de inventariere și când au fost prezentate acestea Consiliului Local?

Ce sumă este necesară pentru finalizarea operațiunilor cadastrale, cât s-a bugetat până acum și ce calendar de execuție propune municipalitatea?

În fine, care este situația executării Sentinței civile nr. 1023/2024 și a procedurilor judiciare ulterioare?

Nu cerem răspunsuri retorice.

Nu cerem promisiuni.

Cerem documente, cifre, termene și responsabilități verificabile.

Nu poți administra responsabil ceea ce nu poți evidenția și explica public

Din cele cinci documente oficiale analizate de Intransigent rezultă o situație administrativă care nu mai poate fi redusă la o simplă discuție despre lipsa locurilor de parcare.

Municipalitatea recunoaște că nu știe câte locuri de parcare de reședință există în prezent, în sensul propriului regulament.  Invocă un inventar istoric, dar admite că acesta nu reflectă integral configurația actuală a terenurilor și amenajărilor. Recunoaște existența unor suprafețe folosite ca parcări care necesită inventariere și verificări suplimentare.

Confirmă că numai o parte dintre bunurile relevante au parcurs formalitățile cadastrale. Invocă lipsa fondurilor suficiente pentru intabularea tuturor locurilor.

Prezintă rapoarte de specialitate cu poziții divergente asupra soluției administrative propuse. Iar peste aceste probleme se suprapune existența unei hotărâri judecătorești definitive privind aplicarea reglementărilor parcărilor, al cărei stadiu de executare trebuie clarificat.

Toate acestea sunt susținute de înscrisuri oficiale.

Ce nu demonstrează documentele? Nu demonstrează că toate parcările sunt neintabulate, că toate permisele sunt nelegale sau că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune.

Dar demonstrează suficient pentru a cere administrației să prezinte public o situație patrimonială completă și un program concret de conformare.

Ceea ce se conturează este o problemă de continuitate administrativă, de evidență a patrimoniului și de responsabilitate instituțională, cu origini care preced actualul mandat, dar a cărei soluționare revine autorităților aflate astăzi la conducerea municipiului.

Mihai Polițeanu nu poate fi considerat automat responsabil pentru toate neajunsurile acumulate de-a lungul deceniilor.

Dar, în calitate de primar, are responsabilitatea de a explica ce a găsit, ce a verificat, ce a corectat și ce intenționează să facă pentru ca situația să nu continue la nesfârșit.

Pentru că adevărata întrebare nu este dacă Primăria poate adopta încă un regulament.

Adevărata întrebare este dacă Primăria Ploiești știe, poate demonstra și poate proteja juridic patrimoniul pe care îl administrează în numele cetățenilor.

Iar dacă, după atâtea inventare, comisii, rapoarte, hotărâri și dispoziții, răspunsul continuă să fie incomplet, problema nu mai este doar a parcărilor.

Este problema modului în care este administrat patrimoniul întregului oraș.

Intransigent va continua documentarea și va publica punctele de vedere și documentele justificative pe care autoritățile competente le vor transmite în legătură cu aspectele prezentate.

Documentare

Ancheta se bazează pe adresa Primăriei Municipiului Ploiești nr. 145/2026, comunicată la 11 mai 2026; adresa SRCLR nr. 461/10.07.2026; anunțul de transparență decizională PMP nr. 2198/27.07.2026; adresa SRPTD nr. 2561/17.08.2026; referatul de aprobare nr. 295/09.07.2026; rapoartele de specialitate ale Direcției Generale de Dezvoltare Urbană, Serviciului Juridic Contencios Administrativ, Serviciului Financiar Contabilitate Buget și Împrumuturi și Direcției Gestiune Patrimoniu; dispozițiile primarului privind Comisia specială de inventariere; și răspunsul Primăriei din 29.10.2026.

Surse normative și documente publice:

• HCL nr. 78/30.03.2026 – Regulamentul parcărilor
• Procesul-verbal al ședinței Consiliului Local din 30.03.2026
• OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ, art. 289
• Legea nr. 7/1996 – cadastrul și publicitatea imobiliară
• Demersurile ADOR și acțiunea în instanță din 1 octombrie 2026

Redacția Intransigent.ro – Investigație privind administrarea parcărilor de reședință și evidența patrimoniului public al Municipiului Ploiești.