- O întrebare adresată CSM a pus capăt anonimatului
- A fraudat examenul. A fost eliminat. Dar CSM respinsese inițial acțiunea disciplinară
- Dacă nici frauda la examen nu justifică excluderea, unde începe intoleranța Justiției față de lipsa de integritate?
- După avertisment, cariera a continuat. Cine și cum a verificat integritatea?
- Dosarul Călin Georgescu și o întrebare despre încrederea în judecător
- Cazul Buliga, o lecție pentru CSM: independența Justiției nu poate deveni un scut pentru abaterile de integritate
- Justiția nu poate cere societății ceea ce nu este dispusă să pretindă de la ea însăși
O întrebare adresată CSM a pus capăt anonimatului
Uneori, o investigație jurnalistică nu are nevoie de dezvăluiri spectaculoase, ci de o întrebare precisă și de un document oficial care să înlăture orice îndoială.
În Decizia civilă nr. 140 din 24 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. 2683/1/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție analiza conduita unui procuror identificat prin inițialele „B.A.”, eliminat de la examenul profesional de capacitate din 5 octombrie 2013 pentru fraudă.
Cine era acest procuror?
La această întrebare, Intransigent și ADOR au solicitat un răspuns oficial de la Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul Legii nr. 544/2001.
Răspunsul a venit la 5 noiembrie 2026, prin adresa nr. 6/15540.
CSM confirmă că acțiunea disciplinară l-a vizat pe Andrei Buliga(foto încercuit cu roșu), la acea vreme procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Nu mai discutăm despre asemănări de inițiale, presupuneri sau informații neverificate. Discutăm despre identitatea unui magistrat confirmată de instituția care deține evidențele oficiale privind cariera și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor.
A fraudat examenul. A fost eliminat. Dar CSM respinsese inițial acțiunea disciplinară
Istoria acestui caz este tulburătoare mai ales prin modul în care a fost tratată inițial fapta.
La 14 mai 2014, Secția pentru procurori a CSM, în materie disciplinară, a respins acțiunea formulată de Inspecția Judiciară împotriva lui Andrei Buliga.
A fost nevoie de intervenția procurorului general al României, care a atacat hotărârea, pentru ca situația să fie reanalizată de Înalta Curte.
La 24 noiembrie 2014, Completul de 5 Judecători al ÎCCJ a casat hotărârea CSM și a admis acțiunea disciplinară.
Din motivarea deciziei rezultă că frauda de la examen determinase eliminarea procurorului, iar existența faptei nu fusese contestată. La Ploiești s-a spus că această fraudă a însemnat că a copiat la examenul de capacitate.
Și mai îngrijorător este că Înalta Curte a consemnat inclusiv declarația magistratului potrivit căreia ar fi procedat asemănător și în alte cazuri.
Nu știm din această decizie ce alte împrejurări concrete vizau respectivele declarații și nu putem transforma acea mențiune în acuzații suplimentare. Dar nici nu o putem ignora.
Înalta Curte a constatat existența abaterii disciplinare și a apreciat că instanța disciplinară a CSM aplicase greșit legea atunci când respinsese acțiunea.
Cu toate acestea, considerând redusă gravitatea faptei și aplicând principiul proporționalității, judecătorii Înaltei Curți au ales sancțiunea avertismentului.
Aici începe adevărata problemă de principiu.
Dacă nici frauda la examen nu justifică excluderea, unde începe intoleranța Justiției față de lipsa de integritate?
Un elev surprins copiind la un examen poate fi eliminat. Un candidat care fraudează un concurs pentru o funcție publică riscă eliminarea și alte consecințe prevăzute de lege.
Dar ce exigență trebuie să existe atunci când persoana care fraudează este deja magistrat, adică un om învestit să aplice legea și să apere drepturile altora?
În 2014, art. 100 din Legea nr. 303/2004 prevedea o gamă de sancțiuni disciplinare care includea și excluderea din magistratură.
Excluderea nu era obligatorie pentru abaterea reținută în cazul Buliga. Înalta Curte a avut competența să individualizeze sancțiunea și a optat pentru avertisment. Aceasta este realitatea juridică, pe care nu intenționăm să o denaturăm.
Dar există și o întrebare legitimă de moralitate profesională: poate cineva care a încălcat deliberat regulile unui examen esențial pentru propria carieră să mai inspire necondiționat încrederea pe care societatea trebuie să o aibă în judecători?
Din perspectiva noastră editorială, frauda intenționată la un examen de capacitate reprezintă o încălcare atât de serioasă a probității profesionale, încât excluderea din magistratură ar fi meritat examinată cu maximă severitate.
Independența Justiției nu poate însemna indulgență față de lipsa de integritate. Dimpotrivă, cu cât puterea unui magistrat asupra destinelor oamenilor este mai mare, cu atât exigențele morale trebuie să fie mai ridicate.
După avertisment, cariera a continuat. Cine și cum a verificat integritatea?
Cronologia oficială ridică alte întrebări.
La 23 ianuarie 2015, la numai două luni după pronunțarea deciziei disciplinare definitive, Andrei Buliga a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, prin Decretul prezidențial nr. 243/2015.
La 23 iunie 2021, prin Decretul nr. 725/2021, a fost numit judecător la Judecătoria Alexandria, cu păstrarea gradului profesional de tribunal.
Ulterior, cariera sa a continuat până la exercitarea atribuțiilor de judecător în cadrul Curții de Apel București.
În răspunsul transmis Intransigent și ADOR, CSM explică faptul că, în procedura numirii din funcția de procuror în aceea de judecător, legislația aplicabilă nu instituia o etapă distinctă de verificare a eventualelor sancțiuni disciplinare anterioare.
Instituția precizează că Andrei Buliga a susținut și promovat interviul prevăzut de lege, în cadrul căruia se urmăreau inclusiv elemente de etică, integritate și responsabilitate.
Această explicație nu demonstrează că sancțiunea din 2014 ar fi fost ascunsă ori ignorată. Dar nici nu lămurește dacă membrii comisiei care i-au evaluat candidatura au analizat concret acea sancțiune și împrejurările care au determinat-o.
A fost cunoscută abaterea? A fost discutată? Ce importanță i s-a acordat în evaluarea integrității?
Sunt întrebări legitime, la care documentele comunicate până în prezent nu oferă un răspuns individualizat.
Dosarul Călin Georgescu și o întrebare despre încrederea în judecător
La 28 octombrie 2026, completul Curții de Apel București format din judecătorii Andrei Buliga și Dragoș-Valentin Mirea( fostul coleg al procurorului Adrian Petre Todoran la Parchetul Cornetu), a admis contestația DIICOT și a dispus prelungirea arestării preventive a lui Călin Georgescu până la 27 noiembrie 2026, inclusiv.
Decizia a fost definitivă.
Anterior, Tribunalul București respinsese solicitarea procurorilor de prelungire a arestării preventive și dispusese înlocuirea măsurii cu controlul judiciar. Curtea de Apel a desființat însă această soluție.
Tot astfel, abaterea disciplinară a lui Andrei Buliga din 2013, respectiv că a copiat la examenul de capacitate, nu demonstrează că hotărârea pronunțată în cauza lui Călin Georgescu ar fi nelegală, părtinitoare sau rezultatul vreunei influențe. Deși pot exista presiuni asupra unui magistrat care a comis o astfel de faptă, arătându-i-se scheletul din dulap.
Însă cazul aduce în prim-plan o întrebare mult mai profundă.
Când un judecător decide dacă un om rămâne sau nu în spatele gratiilor, societatea trebuie să poată avea încredere nu numai în cunoștințele sale juridice, ci și în probitatea sa profesională.
Prezumpția de nevinovăție, libertatea individuală, dreptul la un proces echitabil și obligația unei instanțe independente și imparțiale nu sunt privilegii rezervate anumitor persoane.
Sunt garanții constituționale și convenționale care trebuie respectate pentru orice cetățean, indiferent de numele său, de convingerile sale sau de acuzațiile care i se aduc.
Iar această încredere nu se obține prin simpla invocare a independenței judecătorilor, ci prin demonstrarea constantă a integrității lor.
Cazul Buliga, o lecție pentru CSM: independența Justiției nu poate deveni un scut pentru abaterile de integritate
Este important să subliniem că răspunsul transmis de CSM la 5 noiembrie 2026 contribuie la clarificarea unui fapt de interes public.
Actualii membri ai Consiliului nu trebuie confundați cu cei care au pronunțat hotărârea disciplinară din mai 2014, infirmată ulterior de Înalta Curte.
La fel, nu putem atribui actualului CSM intenția de a proteja personal un magistrat doar pentru că instituția invocă limitele legale privind comunicarea unor documente din dosarul profesional.
Dar considerăm că obligația de a apăra independența Justiției trebuie însoțită de o preocupare la fel de fermă pentru credibilitatea ei.
Protejarea independenței nu înseamnă protejarea greșelilor. Solidaritatea profesională nu trebuie confundată cu tolerarea încălcărilor de integritate.
Dimpotrivă, o instituție care recunoaște problemele, explică transparent mecanismele de responsabilizare și susține corectarea eventualelor vulnerabilități câștigă autoritate publică.
CSM are aici ocazia să contribuie la o dezbatere instituțională necesară: dacă actualele mecanisme de evaluare, promovare și numire oferă garanții suficiente că abaterile grave de integritate sunt luate efectiv în considerare.
Nu cerem reevaluarea arbitrară a unei hotărâri definitive din 2014 și nici sancționarea retroactivă a unui magistrat.
Cerem o reflecție serioasă asupra consecințelor pe care indulgența disciplinară le poate avea, în timp, asupra încrederii publice în Justiție. Ca să nu mai vorbim despre efectele asupra sănătății și vieții justițiabililor.
Justiția nu poate cere societății ceea ce nu este dispusă să pretindă de la ea însăși
Cazul Andrei Buliga nu ar trebui privit exclusiv prin prisma unei persoane sau a unui dosar penal.
El ridică o problemă care privește întreaga societate: ce înseamnă integritatea unui magistrat și cât de mult trebuie să conteze ea în evoluția unei cariere?
Încrederea în Justiție se construiește prin hotărâri motivate corect și impațial, transparență, responsabilitate și aplicarea consecventă a acelorași principii.
Nu prin infailibilitate declarată.
În numele Intransigent și ADOR, considerăm că discuția despre responsabilitatea magistraților trebuie purtată cu respect față de independența acestora, dar fără reținere în fața faptelor documentate.
Un magistrat a fost eliminat dintr-un examen pentru fraudă. Înalta Curte a constatat abaterea disciplinară. Sancțiunea a fost avertismentul. Ani mai târziu, același magistrat a participat la pronunțarea unei hotărâri privind libertatea unui cetățean.
Aceasta este succesiunea faptelor.
Nu afirmăm că primul episod a determinat hotărârea din ultimul. Dar avem dreptul să întrebăm ce standarde de integritate trebuie să îndeplinească oamenii cărora statul le încredințează puterea de a decide asupra libertății semenilor lor.
Pentru că adevărata independență a Justiției nu se măsoară prin cât de eficient își protejează magistrații, ci prin cât de credibil își protejează principiile.
Documentare: răspunsul CSM nr. 6/15540 din 05.11.2026; Decizia civilă ÎCCJ nr. 140/2014, dosar nr. 2683/1/2014; decretele prezidențiale nr. 243/2015 și nr. 725/2021; Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; informațiile publice privind hotărârea Curții de Apel București din 28.10.2026 – AGERPRES.
Intransigent își exprimă disponibilitatea de a publica punctele de vedere și clarificările judecătorului Andrei Buliga.
