Nu știu cum o să fiu când o să îmbătrânesc, dar îmi doresc să îmbătrânesc frumos. Să mă bucur de tot ce e frumos în jurul meu și să ajut la a fi și mai frumos. Să mă detașez de tot ce e rău și să am puterea să prețuiesc, în continuare, bunătatea. Știu, sunt unii despre care am scris și i-am arătat lumii așa cum sunt, corupți, rău intenționați, dezinteresați față de nevoile cetățenilor, deși ocupă funcții create tocmai pentru nevoile acestora. Sunt un om rău pentru că nu suport să văd în jurul meu atâta corupție, minciună și ipocrizie și reacționez, ori scriind ori făcând plângeri împotriva acestor creaturi care le practică? Poate că sunt. Dar dacă eu sunt un om rău pentru că mă lupt pentru adevăr, atunci cum sunt corupții pe care îi vedem cu toții, mincinoșii care promit multe și nu fac nimic, sau ipocriții care se dau oameni valoroși și ei nu sunt, de fapt, decât niște slugi ordinare ale celor care le exploatează recunonoștința?
Ei sunt buni? Pentru cine sunt ei buni, în afară de familiile lor și a grupului lor de interese? Au trecut 30 de ani de la Revoluție și ce s-a schimbat în societatea românească este în mai rău, nu în mai bine. Oamenii bogați de astăzi sunt cei care au făcut afaceri cu statul, cu banii publici. Oamenii săraci de astăzi sunt cei care au muncit cinstit toată viața lor, pe care părinții i-au învățat că e bine să pună capul liniștiți noaptea pe pernă. Ne întrebăm mereu dacă se merită să fii cinstit când vezi că unii care nu respectă legile, fac afaceri cu statul, ori sunt proști de bubuie, reușesc în viața, în politică sau prin politică? Vă spun că se merită, pentru că evităm să ne încărcăm conștiința cu fapte care pot deveni penale, la un moment dat și pot distruge vieți, sănătate, chiar dacă au adus mult timp lux, prosperitate, aroganță. Revenind la oile noastre, care îmbătrânesc urât, mă gândesc adesea ce îi determină să se urâțească atât de mult. Primul lucru care îmi vine în minte este că așa au fost educați, acest comportament a fost un mod de viață și s-au alimentat mereu cu ură, răutate, suferința altora. Alții au fost niște slugi toată viața, au trăit de pe urma altora sau la mila unora și, în timp, a devenit un mod de viață, care îi face să îmbătrânească urât. Ambele categorii așteaptă de la cei din jur recunoștință fie că au făcut ceva pentru ei, fie doar pentru că ei există. Un lucru pe care l-am observat este că unii dintre ei și mă refer la câțiva cu care sunt nevoit să interacționez, mint cu o ușurință dezarmantă, considerând, poate, că la peste 70 de ani nu te mai trage nimeni la răspundere sau pentru că așa au trăit. Lor le spun ceva, în încheiere:
“Când recunoștința te transformă în sclavul persoanei căreia îi ești recunoscător înseamnă că între tine și ea ceva funcționează greșit. Ori ea are probleme de percepție și nu înțelege că recunoștința este o stare pozitivă generată de respectul și multumirea oferită ori tu gresesti pentru că întri în scenariul persoanei care îți speculează recunoștința, tocmai pentru a te tranforma în unealta sa.
Arată că meriți ajutorul sau sprijinul primit prin profesionalism, nu prin slugărnicie. Astfel dai o șansă comunității din care faci parte, ca să se dezvolte!
Recunoștința nu este un sentiment creat pentru a fi exploatat, ci pentru a deveni mai buni si a crea o lume mai buna in jurul nostru.”
Dumneavoastră, doi -trei la care mă refer, dacă n-ați fi măcinați de răutate, orgoliu prostesc și egoism, ca să nu spun …anumite interese, ați îmbătrâni frumos și v-ați trăi viața în liniște bucurându-va de copii și nepoți, de familii și trăind frumusețea vieții, nu urâțenia ei. Într-un viitor editorial sau chiar articol voi veni și cu numele celor la care mă refer și voi descrie și acțiunile care îi reprezintă și care au determinat acest subiect.
