Legănată de undele Oltului, în inima staţiunii Călimăneşti, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ostrov săvârşeşte în fiecare zi câte o minune
Anotimpul speranţei
Vantul rece mătură frunzele ruginii şi-şi găseşte loc dincolo de porţile grele ce par că ajung până la cer. În spatele zidurilor sfintei Manastiri Ostrov, “mănăstirea dintre ape”, te întâmpină un alt anotimp. Anotimpul credinţei şi al speranţei. În bisericuţa mică, albă, de pe ai cărei pereţi te privesc duioşi sfinţii se aude glasul îngeresc al unei maici, purtând un veşmânt negru, mirosind a tâmăie, din care iese in chip de copilă. E ceasul rugăciunii de seară. Din când în când la poartă opreşte câte-o maşină din care coboară oameni cu ochi trişti şi capetele plecate. Atraşi ca un magnet de Maica Domnului, făcătoarea de minuni despre a cărei putere s-a dus vestea în toată lumea, intră sfioşi în biserică aşteptând ca Măicuţa să se milostivească şi de ei. Aici timpul nu se măsoară în ore. Are parcă o altă logică. Aici există o bucată de veşnicie, învăluită în lumina iubirii şi simţi din prima clipă o imensă pace ce se revarsă asupra inimii tale. O lumină nefirească pătrunde încet, încet prin singura fereastră a bisericii, tăiată în mijlocul zidului, iar la câţiva paşi o catapeteasmă sculptată cu multă migală, dăinuieşte acolo de 400 şi ceva de ani. Măicuţele spun că numai aici se pot ruga cu adevărat, pentru că doar aici se simt ferite de păcatele şi răutăţile omeneşti. Aici pare locul începutului.
Locul începutului
Catapeteasma nu are decât o singură uşă diaconească, în partea stângă, iar în dreapta te aşteaptă icoana făcătoare a Maicii Domnului cu Pruncul. Emană o forţă deosebită şi te face să te simţi mic şi neînsemnat dar mai ales… păcătos, şi în orice colţ te-ai afla pare că urmăreşte cu ochii săi plânşi. Parca ţi-au pierit toate cuvintele, iar din ochi îţi ţâşnesc lacrimi care nu mai vor să se oprească. De fapt, aici nici n-ai nevoie de prea multe cuvinte. Important e să crezi că rugăciunea ţi se va implini. Pentru că Maica Domnului nu uită pe nimeni. Ea lucrează după credinţa fiecăruia dintre noi. Azi tămăduieşte de cancer, mâine de epilepsie, poimâine scoate demoni, tămăduieşte femei cu boli, cu iubiri sau certuri în familie şi are grijă de femeile care nu pot zămisli prunci, dăruindu-le copii frumoşi. E de ajuns să-i spui necazul sau durerea şi în scurt timp vei primi răspunsul mult aşteptat. Se spune că sfânta icoană ar face parte din zestrea lui Neagoe Basarab, în timpul căruia biserica nu era pictată, având pe pereţi doar câteva asemenea icoane. Dar cel mai mult se pare că a apărat insula. Legenda spune că ori de câte ori Oltul venea cu piatră sau cu trunchiuri de copaci, făcând prăpăd în calea sa, măicuţele se închideau în biserică şi se rugau neîncetat Maicii Domnului, iar biserica nu era atinsă de nici o picătură de apă. Oamenii locului mărturisesc că tot Maica Domnului a făcut-o pe Elena Ceauşescu să se răzgândească să “scufunde” sfânta mănăstire.
Ctitoria lui Neagoe Basarab şi a soţiei sale, Despina
Foarte rar poţi întâlni o istorie mai fascinantă ca cea a mănăstirii Ostrov, cea mai veche ctitorie monahală de maici. Chiar dacă documentele atestă că Mănăstirea ar fi ctitoria lui Neagoe Basarab şi a soţiei sale Despina, în hrisovul din 26 aprilie 1500 spunându-se că “…iată am văzut-o părăsită de la binecinstitorii, sfântrăposaţii domni moşii şi strămoşii noştri”, se pare că sfântul lăcaş a fost zidit de însăşi Mircea cel Bătrân în 1388. Potrivit legendei, Despina se va retrage maică aici, după moartea soţului său, schimbându-şi numele în Platonida şi va deveni stareţă peste nu mai puţin de 60 de măicuţe timp de 33 de ani, când Domnul a luat-o la cele veşnice. Tot aici, la Mănăstirea Ostrov se va călugări şi Teodora, mama lui Mihai Viteazul, după moartea fiului său mult iubit, luând numele de maica Teofana. Privindu-le pe maici cât sunt de plăpânde, ai zice că aidoma păsărilor cerului, se hrănesc doar cu roua dimineţii şi dulceaţa florilor. Te cercetează cu ochii lor adânci, iar cuvintele le sunt calde si simple, adesea întărite de lacrimi, având uneori valoarea unor veritabile sentinţe şi reale medicamente pentru cei cu sufletul bolnav. Numai cine n-a vorbit cu maicile de la Mănăstirea Ostrov nu va putea înţelege taina şi puterea cuvintelor lor pline de duh, izvorâte din iubire şi rugăciune.
După slujba, măicuţele, învinse de oboseală vor merge să se odihnească în casele lor cu muşcate la fereastră. Singura care nu doarme niciodată este Maica Domnului. Cu faţa întunecată şi ochii trişti, ea veghează neîncetat asupra noastră. Din chilii se aud glasurile îngereşti ale maicilor: „Preasfânta mea Stăpână, Fecioară Maria, de Dumnezeu Născătoare (…) mă izbăveşte de multe rele şi aduceri aminte (…) Că binecuvântată eşti de toate neamurile şi preacinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor. Amin!
