Vineri, 26 decembrie 2014, doamna Deputat Gabriela Anghel împreună cu prieteni, oameni de bine, în persoana doamnei şi domnului Cociu – Anghel, au mers în vizită la aşezământul pentru copii “Sfânta Maria” din Vălenii de Munte.
Scopul vizitei a fost unul pur creştinesc – donarea a aproximativ 100 de perechi de încălţăminte de piele noi, primite sponsorizare de la firme de profil, cât şi haine noi sau second hand, toate acestea pentru copii. Doamna Deputat a fost primită de către personalul centrului cu bratele deschise şi, după ce au descărcat donaţiile, au mers împreună să viziteze Centrul şi să stea de vorbă cu copii.
“Nimic nu se compară cu zâmbetul şi fericirea, fie ea şi efemeră, de pe faţa acestor copii atunci când văd adulţi dispuşi să îi asculte, să vorbească şi să se joace cu ei. Copiii nu ne-au întrebat niciun moment dacă le-am adus ceva, probabil primiseră şi din altă parte daruri… şi totuşi se bucurau mult mai mult că le dăm atenţie, că îi îmbrăţişăm, că am cântat împreună colinde şi cântecele specifice acestui moment al anului… aceasta a fost bucuria lor cea mai mare, interesul şi dragostea oferită de noi, chiar şi pentru câteva momente. A fost cu siguranţă darul cel mai de preţ oferit acestor copii! A fost, chiar şi pentru câteva zeci de minute, cadoul pe care nu l-au primit de la părinţii lor. Pentru mine însă a fost balsam pentru suflet. Imaginea şi inocenţa acestor copii sunt nepreţuite şi va rămâne probabil una din cele mai frumoase amintiri de Crăciun, o zi în care m-am simţit cu adevărat creştin”, a declarat doamna deputat Anghel.