• Ultimele
CAMPIONATUL NATIONAL DE KARATE TRADIȚIONAL REZERVAT COPIILOR, EDIȚIA XIX-A

CAMPIONATUL NATIONAL DE KARATE TRADIȚIONAL REZERVAT COPIILOR, EDIȚIA XIX-A

1 iunie 2010
„ROMÂNIA, MAI APROAPE DE TINE” – DAR CÂT DE APROAPE ESTE STATUL ROMÂN DE FEMEILE CARE AU NEVOIE DE PROTECȚIA LUI?

„ROMÂNIA, MAI APROAPE DE TINE” – DAR CÂT DE APROAPE ESTE STATUL ROMÂN DE FEMEILE CARE AU NEVOIE DE PROTECȚIA LUI?

30 octombrie 2026
UNBR pune la zid o decizie controversată a Universității din Iași: „Avocatul nu trebuie confundat cu cel pe care îl apără!” Dreptul la apărare, amenințat de sancțiuni profesionale

UNBR pune la zid o decizie controversată a Universității din Iași: „Avocatul nu trebuie confundat cu cel pe care îl apără!” Dreptul la apărare, amenințat de sancțiuni profesionale

29 octombrie 2026
Ioan Marinescu, fondatorul „Ziarului Ploieștii”, declarat Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, post-mortem

Ioan Marinescu, fondatorul „Ziarului Ploieștii”, declarat Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, post-mortem

29 octombrie 2026
Poate Călin Georgescu să iasă din arest pe cauțiune? Ce spune legea și cât ar putea costa, în realitate, o asemenea măsură

DIICOT, ÎNTRE PROBE ȘI SUPOZIȚII. JUDECĂTORUL COROBANĂ DEMONTEAZĂ ARGUMENTELE PENTRU PRELUNGIREA ARESTĂRII LUI CĂLIN GEORGESCU

27 octombrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

ADOR cere oprirea majorării impozitelor pe locuințele ploieștenilor! Primăria Polițeanu, contestată oficial înaintea votului din Consiliul Local

27 octombrie 2026
JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

24 octombrie 2026
Șoferi, UE vă pregătește ceva…schimbări legislative

NOI REGULI PENTRU PERMISELE AUTO, DIN 6 NOIEMBRIE! Problemele de vedere, alcoolul și anumite medicamente pot împiedica obținerea sau reînnoirea permisului

23 octombrie 2026

ANUNȚ DE PIERDERE DOCUMENTE

23 octombrie 2026
SC Termoficare Prahova SA nu poate sa fie operatorul de termie in Ploiesti, iar licenta ramane in  aer. Vezi de ce

ANRE scumpește din nou energia electrică! O contribuție obligatorie din facturile românilor crește de la 1 noiembrie 2026

23 octombrie 2026
Cătălina Bozianu, vehiculată pentru funcția de prefect al Prahovei. Societatea civilă și presa așteaptă profesionalism, transparență și respectarea legii

Cătălina Bozianu, vehiculată pentru funcția de prefect al Prahovei. Societatea civilă și presa așteaptă profesionalism, transparență și respectarea legii

22 octombrie 2026
Scandal de proporții// Administrația Polițeanu încearcă să introducă ilegal Brantner + ROECO în Ploiești cu o autorizație de mediu de la Mehedinți?

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (IV). DRUMUL BIODEȘEURILOR SPRE FILIPEȘTII DE PĂDURE. Contractul ROECO–Genesis Biotech, condiția suspensivă și prețul de 400,01 lei pe tonă. Cine a aprobat traseul și tariful?

22 octombrie 2026
AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (III). ROECOrevine cu un dosar de autorizare, dar documentele ridică întrebări majore: 36 de vehicule declarate, un salariat mediu și capitaluri proprii negative

  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
vineri, 30 octombrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

CAMPIONATUL NATIONAL DE KARATE TRADIȚIONAL REZERVAT COPIILOR, EDIȚIA XIX-A

Acasă MEDIA Sport
1 iunie 2010
CAMPIONATUL NATIONAL DE KARATE TRADIȚIONAL REZERVAT COPIILOR, EDIȚIA XIX-A
Cuprins

Clujul a gazduit a Finalele Campionatului National de Karate Traditional rezervate copiilor de la categoriile 1 (12-13 ani ), 2 ( 10-11ani ), 3 (8-9ani), si 4 ( 6-7 ani ) in Sala Sporturilor Horia Demian.

Peste 350 de sportivi , baieti si fete , reprezentand 34 de grupari de profil din tara s au aliniat pentru întrecerea care a avut 3 mize importante :

    • 1) Câstigarea titlurilor nationale pentru anul 2010 atat la probele individuale cat si la probele de echipa
    • 2) Câștigarea Cupei Palatului Copiilor pe cluburi
    • 3) Calificarea la Campionatul European de Stil rezervat copiilor care va avea loc in toamna in Cipru. Locurile eligibile pentru Europenele din Cipru sunt de la 1 la 4 la probele individuale si locul 1 la echipe .

Toate delegatiile au de fost impresionate de reactia autoritatilor clujene de la prefectura, primarie, inspectoratul scolar si bineinteles conducerea Palatului Copiilor Cluj Napoca. Toti au prezenti la competitie si au dat mâna pentru a sustine pentru a 4-a oară consectiv organizarea acestor finale. In cuvantul prezentat la deschiderea oficiala a competitiei fiecare dintre ei au subliniat ca fac asta pentru copii clujeni pentru a le arăta și alt mod de a petrece timpul , de a oferi si a sustine un mod alternativ de educatie prin sport.

Competitia s a desfasurat pe 8 tatami ( suprafete de competitie) , la 2 dintre ele oficiind ca sefi (kansa)  ai echipelor de arbitraj 2 ploiesteni ( Liviu Apostol – Petrom si subsemnatul )

  • Cu această ocazie s a desfăsurat si Stagiul Tehnic , ținut de sensei Dan Stuparu în 3 sesiuni, vizând bazele care asigură progresul unui sportiv dar si formarea lui in spiritul artelor martiale.
  • Sportivii Conpet_Petrolisti s-au cazat la Colegiul Economic in conditii foarte bune, acestea fiind apreciate atat de sportivi cat si de părintii prezenti in numar mare la competitie.
  • Am avut 2 sărbătoriti , Gabriel Georgescu care a împlinit sâmbătă 10 ani și Andrei Sandu ( Ursulet) care a împlinit 12 ani . A fost prilej de bucurie și atmosferă frumoasă în echipă.
  • Echipa a fost formată din 25 de sportivi , 16 băieti si 9 fete , astfel la categoria C3 i-am avut pe Marin Răducu, Ștefan Neagu, Flavius Zafiris și Octavian Dumitrașcu,  la C2 pe Teodora Stoian, Tudor Crina, Denisa Pasăre, Ioana Popescu, Eliza Dumitrescu și Antonia Penescu –fete și Marian Stanciu, Gabriel Georgescu –băieți, iar la C1 pe Lixandru Horațiu, Maxim Andronache, Radu Cârstea, Gabriel Bejgu, Gabriel Bălăceanu, Andrei Sandu, Radu Popescu, Andrei Spiță, Ștefan Spiță și Nicușor Mocanu –băieți și Ioana Ursulescu , Irina Sandu și Andreea Neagu-fete.
  • De departe, vedetele echipei au fost Radu Popescu și Lixandru Horațiu care au adus puncte extrem de valoroase pentru echipă și care au contat în clasamentul pe cluburi. Doi sportivi de certă valoare care s-au făcut remarcați de tot corpul de antrenori , de public , de arbitrii și de sensei Dan Stuparu. Anul  vor urca la cadeți unde vor avea de înfruntat sportivi cu experienta mai mare.
  • Sub impulsul celor 2 sportivi , echipa s-a mobilizat extraordinar și am reusit a 4 victorie consecutiva din tot atatea editii a competitiei pe cluburi – Cupa Palatului Copiilor Cluj Napoca – de tot atatea ori . Clasamentul general a fost urmatorul : Locul I – CS Conpet Petrolul Ploiesti – 78 de pct, locul II – Palatul Copiilor Cluj – 65 pct, locul III CS Washi Craiova – 56 pct si locul IV – Chelsea Bucuresti – 35 pct. Prin  acesta victorie se consfinteste faptul că și anul acesta avem cea mai valoroasa echipa de copii din tară. 

C3 8-9 ANI

  1. Flavius Zafiris – kata ind masc – locul III – calificat la europene
  2. Octavian Dumitrascu & Ștefan Neagu – locul III

 C2 10-11 ANI

  1. Crina Tudor & Teodora Stoian & Denisa Pasăre – kata echipe – locul III

 C1 12-13 ANI

  1. Maxim Andronache & Gabriel Bejgu & Gabriel Bălăceanu –kata echipe – locul III
  2. Ioana Ursulescu – kata ind fem – locul IV – calificata la europene
  3. Lixandru Horațiu & Andreea Neagu – enbu mixt – locul III –
  4. Lixandru Horațiu – kumite ind masc – locul III – calificat la europene   
  5. Andreea Neagu – kumite ind fem – locul III – calificata la europene
  6. Radu Popescu – kata ind masc – locul II – calificat la europene
  7. Radu Popescu – kumite ind masc – locul II – calificat la europene
  8. Lixandru Horatiu – kata ind masc – locul I – calificat la europene
  9. Ioana Ursulescu & Irina Sandu & Andreea Neagu-kata echipe fem – locul I – calificate la europene
  10. Lixandru Horatiu & Radu Popescu – enbu masc – locul I – calificati pt europene
  11. Ioana Ursulescu & Radu Popescu – enbu mixt –locu pt  I – calificati pt europene
  12. Lixandru Horațiu & Radu Popescu & Radu Cârstea  & Andrei Sandu – kumite echipe – locul I

            Pentru copii urmeaza un cantonament de vara in judetul Vrancea , iar pentru 2 dintre sportivii seniori urmeaza cea mai selectă competitie a anului,  CUPA EUROPEI care se va desfasura in Polonia. Corina Tănăsescu si Romeo Trandafir au reusit anul acesta sa fie selectionati printre primii 8 cei mai valorosi sportivi ai Europei la acesta disciplina si invitati sa participe la acest regal al karate-ului traditional.

 Antrenor Emerit- corespondent www.incomodph.roWink

Aurelian Nicolae, 3 DAN

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Gazonul de pe „Ilie Oană”: lucrarea promisă pentru mai 2026 a dispărut din buget. „100 de camioane” erau cunoscute de anul trecut
Sport

După semnalul tras de Paul Papp, se intervine pe gazonul de la „Ilie Oană”, cu peticeală. Ce lucrări se fac și cât costă

23 septembrie 2026
Ciprian Marica trage un semnal de alarmă: Cristi Chivu și boala românească a recunoașterii întârziate
Sport

Ciprian Marica trage un semnal de alarmă: Cristi Chivu și boala românească a recunoașterii întârziate

24 mai 2026
Gladiatorii revin la Ploiești: Colosseum Tournament 49 promite o seară de forță, ambiție și spectacol
Sport

Gladiatorii revin la Ploiești: Colosseum Tournament 49 promite o seară de forță, ambiție și spectacol

13 mai 2026
Vacanță cu…corigență la hipism
Sport

Vacanță cu…corigență la hipism

5 august 2025
AȚI UCIS ȘI DERBY-UL
Sport

AȚI UCIS ȘI DERBY-UL

3 iulie 2025 - Actualizat 16 iulie 2025
Zero susținere financiară pentru Petrolul. Emblema prahoveană uitată de autorități și marile companii riscă să intre în colaps
Sport

Zero susținere financiară pentru Petrolul. Emblema prahoveană uitată de autorități și marile companii riscă să intre în colaps

5 martie 2025
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Poate Călin Georgescu să iasă din arest pe cauțiune? Ce spune legea și cât ar putea costa, în realitate, o asemenea măsură
Anchete

DIICOT, ÎNTRE PROBE ȘI SUPOZIȚII. JUDECĂTORUL COROBANĂ DEMONTEAZĂ ARGUMENTELE PENTRU PRELUNGIREA ARESTĂRII LUI CĂLIN GEORGESCU

de Costin Cristescu
27 octombrie 2026
0

27 octombrie 2026 | INTRANSIGENT – Investigații și analiză juridică CÂND UN PARCHET SPECIALIZAT ÎN CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ÎNCEARCĂ SĂ TRANSFORME...

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

24 octombrie 2026
Scandal de proporții// Administrația Polițeanu încearcă să introducă ilegal Brantner + ROECO în Ploiești cu o autorizație de mediu de la Mehedinți?

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (IV). DRUMUL BIODEȘEURILOR SPRE FILIPEȘTII DE PĂDURE. Contractul ROECO–Genesis Biotech, condiția suspensivă și prețul de 400,01 lei pe tonă. Cine a aprobat traseul și tariful?

22 octombrie 2026
AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (III). ROECOrevine cu un dosar de autorizare, dar documentele ridică întrebări majore: 36 de vehicule declarate, un salariat mediu și capitaluri proprii negative

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (III). ROECOrevine cu un dosar de autorizare, dar documentele ridică întrebări majore: 36 de vehicule declarate, un salariat mediu și capitaluri proprii negative

22 octombrie 2026
AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (II). RĂZBOIUL PENTRU CONTRACTUL BRANTNER–ROECO. Cum au ajuns hotărârile Consiliului Local în instanță, de ce a intervenit consilierul Mihai Neagu și ce a decis, de fapt, Tribunalul Prahova

21 octombrie 2026
Vitalia îi dă o palmă morală primarului Polițeanu, după ce acesta a facut acuze pe care firma respectivă le consideră nefondate

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (I). CONTRACTUL DINAINTEA CRIZEI. Cum a ajuns administrația Polițeanu să semneze cu Brantner–ROECO înainte ca operatorul să fie autorizat

21 octombrie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro