Adevărul despre noile impozite pe locuințe din 2026: creșteri reale, manipulare politică și impact direct asupra cetățenilor

Pachetul 2 de măsuri fiscale, votat în Parlament și validat de Curtea Constituțională, nu este doar o nouă rundă de modificări tehnice în Codul fiscal. El marchează una dintre cele mai dure și mai controversate intervenții asupra impozitelor pe proprietate din ultimii ani: schimbarea radicală a modului de calcul al impozitului pe clădiri, cu aplicare începând din anul fiscal 2026.

În discursul oficial, Guvernul a împachetat aceste schimbări drept „moderate”, vorbind despre creșteri de aproximativ 70%. Când însă ieșim din zona sloganurilor și intrăm în detaliile reci ale legii, povestea se schimbă. Tabelele care modifică articolul 457 din Codul fiscal arată negru pe alb că, pentru anumite tipuri de locuințe, majorările depășesc confortabil pragul de 150%, ajungând până la 167% în unele situații.

Cu alte cuvinte, nu vorbim doar despre „ajustări”, ci despre o recalibrare brutală a bazei de calcul pentru impozitul pe case și apartamente. Rămâne întrebarea esențială, cea care contează cu adevărat pentru fiecare proprietar: cât va plăti, concret, cetățeanul în plus și de unde apare, matematic, această creștere?

Aici intervine Intransigent, pentru a explica pas cu pas ce ascund, de fapt, noile cifre din lege.

Ce se schimbă concret în Codul fiscal?

Modificarea introdusă prin Pachetul 2 de măsuri fiscale lovește direct în esența mecanismului prin care statul calculează impozitul pe clădiri. Nu se umblă la cote, nu se schimbă procente, ci se intervine asupra valorii impozabile, adică asupra sumei de bază din care se calculează impozitul final. Este o modificare tăcută ca formă, dar zgomotoasă ca efect.

Valoarea impozabilă este un indicator standard, exprimat în lei pe metru pătrat, stabilit prin lege în funcție de materialele și structura clădirii. Ea nu reprezintă prețul real al unei locuințe, dar funcționează ca un fel de „valoare convențională” pe care statul o ia în calcul pentru a determina cât plătește fiecare proprietar.

În 2025, pentru o locuință obișnuită — adică acea categorie largă în care intră apartamentele și casele construite din beton armat, cărămidă arsă sau alte materiale supuse unui tratament termic ori chimic — valoarea impozabilă este fixată la 1.000 lei/m², cu condiția existenței utilităților de bază: apă, canalizare, electricitate și încălzire.

Din 2026 însă, aceeași locuință, fără să i se adauge nicio cărămidă, nicio țeavă și niciun centimetru pătrat în plus, va „valora” pentru stat 2.677 lei/m².

Saltul este abrupt: +1.677 lei/m², adică o majorare de 167,7% față de nivelul actual.

Este esențial de subliniat că această modificare nu reprezintă o creștere directă a impozitului, ci a bazei de calcul. În practică însă, orice creștere a bazei conduce automat la o creștere a impozitului final, pentru că procentele de impozitare se aplică exact asupra acestei valori. Cu alte cuvinte, statul schimbă fundamentul pe care construiește impozitul, iar consecințele se vor resimți în buzunarele tuturor proprietarilor, fără excepție.

Aceasta este arhitectura reală a majorării pe care guvernul a prezentat-o ca fiind „moderată”. În realitate, cifrele vorbesc singure, iar efectele lor vor fi resimțite mult mai puternic decât o lasă să se vadă declarațiile politice.

Ce înseamnă asta pentru un apartament? Exemplu 

Pentru a înțelege impactul real al noilor valori impozabile, cel mai simplu este să coborâm teoria în terenul concret al unui exemplu: un apartament obișnuit de 70 m². Nimic special, nimic excepțional — exact tipul de locuință în care trăiesc milioane de români.

Cum arată calculul în 2025

În actualul sistem, valoarea impozabilă este de 1.000 lei/m², astfel că:

• 70 m² × 1.000 lei/m² = 70.000 lei valoare impozabilă totală.

Majoritatea primăriilor din România folosesc o cotă de impozitare de 0,1% pentru locuințele rezidențiale.
Aplicând acest procent:

• 70.000 × 0,1% = 70 lei/an.

Este un impozit familiar cetățeanului, stabil, cu o valoare mai degrabă simbolică decât împovărătoare.

Cum va arăta calculul în 2026

Odată cu creșterea valorii impozabile la 2.677 lei/m², același apartament de 70 m² nu mai „valorează” pentru stat 70.000 lei, ci:

• 70 m² × 2.677 lei/m² = 187.390 lei.

Aplicând aceeași cotă de 0,1%:

• 187.390 × 0,1% = 187 lei/an.

Ce înseamnă asta?

Matematica este limpede: impozitul anual se majorează cu aproximativ 167%.
Nu pentru că s-ar fi schimbat cota de impozitare, nu pentru că s-ar fi extins locuința, ci exclusiv pentru că statul a ridicat de aproape trei ori valoarea impozabilă.

Ce se întâmplă în localitățile care aplică cota maximă de 0,2%

În primăriile unde impozitele sunt deja la limita superioară a legii, efectul este amplificat:

• 2025: 140 lei/an

• 2026: 375 lei/an

Creștere: +168%.

Imaginea de ansamblu

Ce demonstrează acest exemplu? Că nu este vorba despre o ajustare marginală, ci despre o dublare și chiar triplare a impozitului fără ca proprietarul să fi făcut vreo modificare asupra locuinței. Pur și simplu, statul a schimbat valoarea de referință.

Este adevărat că sumele rămân relativ mici în valoare absolută. Dar procentual, creșterea este una agresivă, semnalând o schimbare de filozofie fiscală care, odată începută, poate fi continuată oricând — fie prin noi majorări ale valorilor impozabile, fie prin ridicarea cotelor de impozitare în consiliile locale.

Exemplul apartamentului de 70 m² este, așadar, o mostră clară a direcției în care se îndreaptă sistemul fiscal: mai multă presiune pe proprietate și o recalibrare structurală a modului în care statul își raportează veniturile locale la patrimoniul cetățenilor.

Impactul: nu e o taxă „mică”, chiar dacă suma nu sperie la prima vedere

Dacă majorarea valorilor impozabile pentru locuințele obișnuite ridică semne serioase de întrebare, schimbările aplicate clădirilor anexe, construcțiilor vechi și gospodăriilor rurale transformă problema într-una și mai apăsătoare. În tabelele nou introduse în Codul fiscal, aceste categorii de clădiri sunt lovite cu cele mai abrupte creșteri, unele depășind pragul de 200%.

Clădirile anexe – salturi de peste 200%

Pentru anexe gospodărești — magazii, șoproane, depozite, garaje, grajduri, adăposturi — valorile impozabile cresc într-un ritm care depășește cu mult ajustările pentru locuințe. În anumite categorii, statul triplează efectiv valoarea fiscală, tratând aceste construcții nu ca pe niște spații utilitare, ci ca pe active comparabile cu clădirile principale.

Această creștere disproporționată lovește în special gospodăriile tradiționale, unde anexele nu sunt un lux, ci o necesitate.

Casele vechi, din chirpici sau lemn – lovitura invizibilă

Locuințele ridicate din materiale tradiționale — chirpici, paiantă, lemn — sau cele construite înainte de apariția standardelor moderne sunt și ele reîncadrate fiscal într-o categorie superioară. Pentru astfel de case, majorările sunt severe, deși acestea sunt, de regulă, cele mai modeste și cele mai greu de întreținut.

Statul le revalorizează „pe hârtie”, dar în realitate rămân clădiri fragile, care necesită investiții, nu taxe majorate.

Clădirile tehnice – o povară pentru cei care muncesc pământul

Construcțiile utilizate în gospodăriile agricole — remize, magazii pentru unelte, platforme, spații tehnice — sunt și ele incluse în categoria celor cu valori impozabile drastic majorate. Pentru cei care lucrează pământul, aceste clădiri nu sunt surse de profit, ci instrumente de supraviețuire economică.

Cine sunt cei mai afectați

Aceste creșteri ating în mod direct:

• gospodăriile din mediul rural, unde existența mai multor anexe este regula, nu excepția;

• proprietarii de terenuri agricole, deja împovărați de costuri mari și venituri imprevizibile;

• persoanele în vârstă, care locuiesc în case vechi, nu își permit modernizări și trăiesc din venituri limitate.

Pentru mulți dintre ei, impactul nu se va rezuma la o majorare a impozitului pe locuință, ci la o explozie fiscală pe întreg perimetrul gospodăriei. Fiecare anexă, fiecare magazie, fiecare metru pătrat de construcție devine sursă de cost suplimentar.

O concluzie dureroasă, dar necesară

Prin modul în care a fost construit, noul sistem fiscal tratează gospodăriile rurale și clădirile vechi ca pe active valoroase într-o piață imobiliară modernă. În realitate, acestea sunt cele mai vulnerabile și cele mai puțin pregătite să suporte o presiune fiscală abruptă.

Pentru milioane de cetățeni, mai ales din mediile defavorizate, această schimbare nu înseamnă doar un impozit mai mare, ci un risc real de împovărare financiară. Iar acest lucru nu ar trebui ignorat într-o țară în care decalajele sociale și economice sunt deja profunde.

Manipularea guvernamentală. De ce nu e „creștere de 70%”?

Comunicarea oficială a Guvernului a mizat pe un concept simplu și comod: „creștere de aproximativ 70%”. O cifră rotundă, ușor de repetat, suficient de mare cât să pară sinceră, dar suficient de mică încât să nu provoace panică.

Doar că această valoare nu este rezultatul realității din teren, ci al unei formule medii, calculată selectiv pentru anumite tipuri de clădiri și așezată exact la jumătatea unui interval care, în fapt, explodează în zonele cele mai relevante pentru cetățeanul obișnuit.

De ce este manipulatoare cifra de 70%

O medie aritmetică poate spune orice, dacă alegi bine ce incluzi și ce excluzi din ea. În cazul de față, guvernul a amestecat într-un coș general valori impozabile pentru categorii foarte diferite de locuințe, apoi a împărțit rezultatul pentru a obține o cifră „prietenos-prezentabilă”.

Însă cetățeanul nu trăiește într-o „medie statistică”. El locuiește într-o clădire concretă, într-o gospodărie reală, afectată de creșteri precise, nu abstracte.

Ce arată realitatea brută a tabelului fiscal

• Locuințe standard (beton, cărămidă, materiale moderne):
  +167% creștere a valorii impozabile.

• Locuințe din lemn sau materiale tradiționale:
  +168%, și uneori chiar mai mult în funcție de clasificare.

• Anexe gospodărești:
  între +200% și +250%, adică dublări și chiar triplări ale valorii impozabile.

• Case fără utilități:
  creșteri variabile, dar considerabile, în toate cazurile peste pragul prezentat public.

Așadar, nicio categorie reală și relevantă pentru viața de zi cu zi a românilor nu se apropie de cifra de 70%. Aceasta este doar o medie convenabilă, fără contact direct cu realitatea fiscală a majorității proprietarilor de locuințe.

De ce nu are nicio relevanță „creșterea medie” pentru cetățean

Cetățeanul nu plătește impozit după „media locuințelor din România”.
El plătește după locuința lui, anexele lui, casa lui veche, magazia lui, structura lui reală.

Atunci când impozitul pe locuința ta crește cu 167%, iar cel pe anexele tale cu 200–250%, să ți se explice că „media e de 70%” devine nu doar fals, ci profund ofensator.

Concluzia secă a cifrelor reale

Oricât ar încerca discursul oficial să aplaneze șocul, cifrele sunt imposibil de combătut:

• Nicăieri în categoriile principale nu există o creștere de „doar 70%”.

• Toate categoriile relevante de locuințe și anexe înregistrează creșteri masive, între 160% și 250%.

• „Media” este doar un instrument de comunicare, nu o realitate fiscală.

Manipularea stă nu în cifre — acestea sunt publice — ci în modul în care ele sunt prezentate pentru a cosmetiza un impact fiscal mult mai dur decât se recunoaște oficial.

Consecința pe termen lung… statul redefinește proprietatea în România

Consecințele acestei schimbări depășesc cu mult nivelul imediat al unui impozit anual mărit. Ceea ce se întâmplă odată cu intrarea în vigoare a noilor valori impozabile este, în realitate, o redefinire oficială a proprietății în România. Statul nu doar ajustează niște cifre, ci rescrie parametrii de bază ai felului în care este evaluat patrimoniul cetățenilor.

1. Reevaluarea artificială a întregului patrimoniu imobiliar

Prin creșterea bruscă și uniformă a valorilor impozabile, statul îi atribuie fiecărui imobil din România o valoare fiscală mult mai mare decât până acum. Această valoare nu reflectă piața reală, ci voința administrativă. Ea devine, însă, punctul de plecare în toate interacțiunile oficiale care implică proprietatea.

Este, de fapt, o reevaluare masivă, simultană și artificială a tuturor locuințelor și clădirilor din țară — ceva ce nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii.

2. Crearea unei baze fiscale mult mai mari pentru viitoare taxări

Odată ridicată valoarea impozabilă, statul și administrațiile locale au la dispoziție o bază fiscală dublă sau triplă față de cea existentă până acum. Aceasta nu influențează doar impozitul pe locuințe din 2026, ci deschide calea pentru:

• impozite locale mai ridicate în anii următori,

• taxe suplimentare aplicate proprietății,

• eventuale impozite speciale pentru locuințe „de valoare mare”, definite chiar de stat,

• creșteri ale taxelor notariale și ale altor costuri asociate tranzacțiilor imobiliare.

Cu alte cuvinte, statul își construiește infrastructura necesară pentru a putea taxa mai mult, mai ușor și mai des.

3. Pregătirea terenului pentru impozitarea progresivă a proprietăților

De ani de zile, în spațiul public se discută despre introducerea unui sistem progresiv de taxare a averilor. Această măsură — altfel greu de aplicat în lipsa unei evaluări unificate — devine brusc mult mai ușor de implementat atunci când:

• toate imobilele au fost deja reevaluate administrativ,

• statul dispune de valori comparabile și actualizate,

• baza fiscală este suficient de mare încât orice procent progresiv adăugat să genereze venituri substanțiale.

Noua structură fiscală pare să fie exact infrastructura necesară pentru un astfel de sistem.
Nu este o certitudine, dar este o direcție clară.

4. Nu este o simplă majorare — este o recalibrare structurală

Ceea ce poate părea un „salt de 167%” într-un tabel este, în esență, începutul unei reconfigurări profunde a relației dintre stat și proprietate.

Efectele ei nu se vor vedea doar în 2026, ci în următorii 10–20 de ani, pentru că:

• baza fiscală rămâne crescută definitiv,

• viitoarele administrații pot mări cotele oricând,

• toate taxele raportate la proprietate pot crește automat,

• patrimoniul fiecărui român va figura în evidențele statului ca fiind mult mai valoros.

Schimbarea nu este o simplă ajustare tehnică. Este o mutație fiscală cu efect de domino asupra întregului sistem. Statul nu doar actualizează cifre — își consolidează controlul fiscal asupra proprietății private, pregătind terenul pentru un nou model de impozitare.

În acest context, discuția nu mai este despre „cât plătim anul viitor”, ci despre în ce fel va fi redefinită proprietatea în România pentru următoarele două decenii.

Ce trebuie să știe cetățeanul 

În fața acestor schimbări, cetățeanul nu are nevoie de explicații tehnice complicate, ci de o radiografie limpede a realității. Dincolo de discursul oficial și de formulările atent calibrate, câteva adevăruri trebuie spuse fără ocol:

Impozitele cresc în mod real cu până la 167%, nu cu 70%

Statul poate vorbi despre „medii”, „ajustări” și „armonizări”, dar în tabelele aplicate locuințelor obișnuite creșterea valorii impozabile este de peste 160%. Aceasta se traduce matematic printr-o creștere directă a impozitului plătit de cetățean. Diferența dintre 70% și 167% nu este o simplă discrepanță — este o dezinformare prin omisiune.

Sumele par mici, dar direcția în care mergem este periculoasă

Un impozit de 187 lei pe an nu rupe bugetul unei familii, iar această percepție va fi exploatată. Problema reală nu este cuantumul actual, ci precedentul creat. Odată ce baza fiscală a fost dublată sau triplată, orice viitoare majorare, chiar și de câteva zecimi de procent, va avea efecte mult mai dure.

Este primul pas dintr-un drum care, odată deschis, poate duce oriunde.

Primăriile pot mări oricând cota între 0,08% și 0,2%

Cota de impozitare este decisă local. Asta înseamnă că orice consiliu local, din motive de buget sau presiuni politice, poate decide oricând să ridice cota de impozit.

Dacă până acum o trecere de la 0,1% la 0,15% producea o diferență modestă, cu noile valori impozabile efectul devine semnificativ.

Cu cât baza e mai mare, cu atât procentul doare mai tare.

Cele mai afectate vor fi casele vechi, anexele și gospodăriile rurale

Departe de orașe, unde impozitele sunt mai mari dar veniturile sunt mai stabile, șocul fiscal va lovi în cei care își permit cel mai puțin:

• case din chirpici și lemn,

• gospodării cu multe anexe,

• clădiri tehnice și spații agricole,

• persoane în vârstă cu venituri minime.

Pentru aceste categorii, majorările nu sunt doar semnificative — pot deveni împovărătoare.

Este doar începutul unui nou sistem de impozitare a proprietății

Creșterea valorilor impozabile nu este un act izolat, ci fundația unei noi filosofii fiscale. Cu o bază uniform crescută și standardizată, statul poate oricând:

• introduce impozite progresive pe proprietate,

• taxa locuințele „scumpe” după criterii stabilite intern,

• majora taxele notariale și administrative,

• indexa automat impozitele în anii următori.

Suntem martorii unei recalibrări fiscale cu bătaie lungă, nu ai unei simple majorări de anul acesta.

Pe scurt, cetățeanul trebuie să înțeleagă esențialul: nu cât plătește acum este important, ci cum este rescris un sistem întreg în jurul proprietății sale. Iar acest lucru va influența fiscalitatea din România pe termen lung, indiferent de ce guvern va fi la putere.