Există momente în administrația românească, mai ales aceasta în care există personaje dubioase ca Diana Buzoianu, în care explicația oficială este atât de spectaculoasă, încât pamfletarul rămâne aproape fără obiectul muncii. Realitatea își scrie singură glumele, își așază poanta și, cu puțin noroc, își livrează chiar și jocul de cuvinte.
Diana Buzoianu ne-a oferit unul dintre aceste momente atunci când a explicat problema apărută la Cernavodă prin faptul că „s-a creat un obstacol, un dâmb”, care ar fi reorientat debitul apei.
Un dâmb.
Și aici, ca ploieștean, nu pot să rămân indiferent.
Pentru că noi avem Dâmbu.
Cu „u” la sfârșit, ce-i drept, dar la cum funcționează administrația românească, diferența poate fi rezolvată printr-o hotărâre de guvern.
Povestea de la Cernavodă are ceva din marile descoperiri ale omenirii, doar că făcute invers. S-au întreprins lucrări pentru dirijarea apei, iar după aceea s-a constatat că intervenția asupra cursului apei… a influențat cursul apei.
Este ca și cum ai pune un dulap în mijlocul holului, te-ai lovi de el noaptea și dimineața ai convoca presa: „Avem o situație neprevăzută. În urma analizelor, am constatat existența unui obstacol.”
După încă două săptămâni probabil se constituie și grupul interministerial pentru stabilirea cauzelor care au determinat dulapul să fie dulap. Aici intervine experiența Ploieștiului.
Noi putem ajuta.
Avem Dâmbu de ani de zile și, culmea, nimeni nu l-a confundat până acum cu Dunărea, chiar dacă se umflă și se usucă repede. Dar vremurile se schimbă, tehnologia avansează, iar administrația românească ne-a demonstrat că, atunci când există suficientă voință politică, aproape orice este (im)posibil.
Prin urmare, propun ca următoarea celulă de criză privind alimentarea cu apă a centralei de la Cernavodă să fie convocată direct pe malul Dâmbului.
Vin ministrul, secretarii de stat, Apele Române, specialiștii, consultanții, fotografii și obligatoriu cineva cu o mapă și să depănați poveștile în care ați lăsat peste 150.000 de români fără apă în localitățile alimentate de la Barajele Paltinu și Vidraru.
Sigur aveți ce povesti între voi, că pe npi ne-ați mințit destul, iar apoi să zică ministra mediului, cu gura ei mare, că păstrează un moment de reculegere administrativă.
După care Diana Buzoianu poate anunța solemn:
„Am identificat o soluție alternativă. Dacă un dâmb ne-a făcut probleme pe Dunăre, vom analiza potențialul Dâmbului din Ploiești.”
Și de aici începe România lucrului bine improvizat.
Se comandă un studiu de fezabilitate pentru transformarea Dâmbului în afluent strategic al Dunării. Se face un proiect european intitulat „DÂMBU GREEN NUCLEAR CORRIDOR”. Se organizează consultare publică. Se plantează trei sălcii. Se angajează consultanță de două milioane de euro pentru a se stabili dacă apa din Ploiești are disponibilitatea emoțională de a ajunge până la Cernavodă.
După trei ani aflăm că nu. Dar proiectul a fost un succes. Absorbție 98%.
Ceea ce este fascinant nu este însă existența unui dâmb. Natura și lucrările hidrotehnice produc obstacole, modificări de curgere și efecte care trebuie evaluate tehnic.
Fascinant este felul în care statul român reușește aproape de fiecare dată să transforme anticiparea într-o surpriză.
Într-un stat serios, scenariile sunt analizate înainte.
La noi, ele sunt explicate după.
Într-un stat serios, întrebi: „Ce se poate întâmpla dacă intervenim aici?”
În România intervii, vezi ce se întâmplă și apoi organizezi o conferință pentru a explica de ce ceea ce tocmai s-a întâmplat a fost foarte greu de anticipat.
Este metoda națională de guvernare:
întâi construim dâmbul, apoi descoperim hidrodinamica.
Și trebuie să recunoaștem că suntem aproape de o revoluție științifică. Dacă păstrăm ritmul, Ministerul Mediului ar putea veni în curând cu alte concluzii spectaculoase:
Apa curge la vale.
Când plouă, crește debitul.
Când este secetă, scade.
Iar dacă pui ceva mare în calea apei, există riscul absolut șocant ca apa să încerce să treacă pe lângă el. Pentru fiecare dintre aceste descoperiri va fi, desigur, necesar un comitet. Bineânțeles condus de Diana.
Ploieștiul trebuie însă să fie pregătit.
Pentru că după episodul Cernavodă nu mai este exclus ca cineva de la București să audă de Dâmbu și să creadă că am găsit rezerva strategică de apă a României.
Să nu ne trezim într-o dimineață cu patru barje, două excavatoare și trei secretari de stat pe mal, anunțând:
„Începem operațiunea de salvare a energeticii naționale.”
Iar după două zile:
„Din păcate, a apărut un obstacol.”
Care obstacol?
Ploieștiul.
Așa că, doamnă ministru, dacă experimentul cu „dâmbul” de la Dunăre nu merge, vă așteptăm la Ploiești.
Avem Dâmbu. Avem pe soția fostului userist actual primar Mihai Polițeanu, Elena, fostă Ghioc care e fiartă pe pârâul Dâmbu.
Avem apă când are apă. Avem poduri ca cel de la Sud care e avariat rău dar pe primar îl doare la poponeț de siguranța cirulației. Avem experiență administrativă cât pentru trei guverne.
Și, mai ales, avem simțul umorului necesar pentru a supraviețui explicațiilor oficiale.
Pentru că România anului 2026 pare să fi ajuns în punctul în care nu mai administrăm problemele.
Le descoperim după ce le-am creat.
Iar dacă vreodată cineva va scrie manualul acestei epoci, primul capitol ar putea purta un titlu simplu: „Dâmbul, Dâmbu și arta românească de a te mira de propriile decizii.”
Pamflet! Tratați-l ca atare…. Orice asemănare cu realitatea administrativă este atât de evidentă, încât nici măcar pamfletul nu mai are curajul să și-o asume. Dar n-are încotro…
