- Povestea acestui pamflet, pe scurt
- Transparența de mântuială din mandatul primarului Mihai Polițeanu
- Când întrebi de contract și primești lecții despre „revocare”
- Legea 544/2004, o specie juridică nouă în fauna Primăriei
- „Nu suntem în prezența unui refuz”, zise ...refuzul
- Zebra publică și contractul privatizat la secret
- Inteligență artificială sau prostie naturală?
- Cine a scris? Cine a avizat? Cine a trimis spre semnare?
- Zebra e vopsită, dar legalitatea e în ceață
Povestea acestui pamflet, pe scurt
Într-o discuție telefonică purtată vineri cu directorul Direcției de Comunicare, Alina Frățilă Istrătescu, am solicitat lămuriri privind circuitul de întocmire al unui răspuns oficial. Am întrebat-o cine mi-a dat idioțenia de răspuns pe care îl vedeți, pentru că nu o.suspectez pe ea și genul acesta a apărut după venirea lui Cristi Ardelean în funcția de administrator public. Atâta a așteptat specialista în evenimente, ținută în funcția de director, pentru că a luat postul prin concurs, vezi Doamne, că a și pornit teatrul ieftin de dimineață. Se victimiza că o jignesc, pe ea și colegii ei, deși spusesem că nu o suspectez pe ea pentru redactarea idioțeniei de răspuns și subliniasem concidența cu venirea lui Ardelean ca impertinent public, probabil cu atribuții și peste comunicare. De aici și până a mi se comunica faptul că nu există obligația de a-mi spune telefonic cine a redactat documentul, nu a fost decât un pas. Victimizarea, pentru care doamna Alina nu este plătită, ci pentru răspunsuri puctuale, precise și transparenței i-a netezit calea spre a încheiat convorbirea. Tocmai de aceea, Intransigent.ro va solicita oficial, în scris, numele persoanelor și compartimentelor care au redactat, verificat, avizat și transmis spre semnare răspunsul. Așa se procedează conform legii, iar nesimțirea doamnei Istrătescu este irelevantă în fața obligațiilor legale ale Direcției de Comunicare pe care o conduce în folosul primarului și a găștii sale, nu a cetățenilor. Cine întocmește și cine avizează semnează, își asumă. Astfel, nu te-aș mai fi contactat măi Alina Frățilă Istrătescu.
Transparența de mântuială din mandatul primarului Mihai Polițeanu
Ce veți citi mai jos în acest pamflet, pe care e bine să îl tratați ca atare, este vorba despre Driftul organizat în 2025 și vopsirea zebrelor pentru care am făcut două sesizări anul.trecut, până s-a rezolvat problema. Despre Driftul de anul acesta o să vă povestesc într-un pamflet viitor.
Să începem…
În Ploiești, orașul unde administrația are talentul rar de a transforma o trecere de pietoni într-un tratat de ocultism birocratic, s-a mai născut o capodoperă administrativă și anume zebra sponsorizată, dar confidențială.
Da, ați citit bine. După ce a umplut centrul Ploieștiului de fum și asfaltul a fost înnegrit, a trebuit să trag de primar prim adrese oficiale să pună organizatorul la treabă. Dar trecerea de pietoni, adică acea dungă alb-roșie de pe asfalt pe care o calcă cetățeanul simplu cu speranța că va ajunge viu pe partea cealaltă, a devenit, în mâinile Primăriei Ploiești, un mister contractual demn de arhivele Vaticanului.
Întâi, Primăria a spus senin că lucrările de refacere a marcajelor rutiere din zona Vasile Lupu – Carpați – Bulevardul Republicii au fost realizate prin sponsorizare de către S.C. Industrie Mică S.A. nu de organizatorul civic Asociația Clubul Sportiv Romanian Drift Community așa cum era normal dacă exista un primar cu interesul cetățeanului în suflet și în minte, nu doar în hură.
Până aici, nimic spectaculos, deși anormal. O firmă sponsorizează refacerea unei treceri de pietoni, administrația acceptă, cetățeanul trece strada, viața merge înainte. Numai că, în momentul în care cetățeanul întreabă firesc: „Bun, dar unde este contractul? Care este suma? Cine a aprobat? Cine a recepționat lucrarea?”, din Primărie se aude foșnetul solemn al perdelei trase peste geam.
Contractul? Confidențial.
Detaliile? Confidențiale.
Valoarea? Probabil prea sensibilă pentru ochiul contribuabilului.
Recepția? Poate s-a făcut, poate nu s-a făcut, dar sigur nu trebuie să știe muritorul de rând.
Și așa am ajuns în situația superbă în care o trecere de pietoni, aflată în mijlocul drumului public, vizibilă pentru șoferi, pietoni, porumbei și camerele de bord, să fie tratată de Primăria Ploiești ca o operațiune secretă de stat.
Refuzul din viitor
În răspunsul oficial transmis pe 13 mai 2026, punctul 2 lit. b), Primăria Ploiești reușește o performanță administrativă rară: invocă un răspuns „ulterior datei de 27.11.2026. Cu alte cuvinte, în luna mai 2026, instituția se sprijină pe un document care, potrivit propriei redactări, ar urma să existe abia peste jumătate de an.
După ce a inventat, din pix, Legea 544/2004, Primăria pare să fi descoperit și administrația cu mașina timpului. Contractul de sponsorizare rămâne ascuns, valoarea sponsorizării rămâne în ceață, procesul-verbal de recepție nu se vede nicăieri, dar viitorul birocratic este deja consemnat în răspunsuri oficiale.
La Ploiești, nu doar transparența se amână. Se pare că și documentele oficiale vin din viitor, gata semnate, gata ștampilate și gata să explice de ce cetățeanul nu trebuie să afle nimic.
Când întrebi de contract și primești lecții despre „revocare”
Ultimul răspuns al Primăriei este o mică bijuterie de contorsionism administrativ. Eu am întreabat de refuzul comunicării unor informații publice, iar instituția îi răspunde cu o dizertație despre „revocare”, „desființarea sau retragerea unui act juridic” și alte asemenea podoabe de limbaj, bune de agățat în pomul de Crăciun al birocrației care se agață de semantică, dar răspunde considerând că face un favor.
Cu alte cuvinte, întrebi:
„Unde este contractul?”
Și ți se răspunde:
„În doctrină, revocarea reprezintă operațiunea prin care organul emitent…”
Minunat. Sublim. Aproape poetic. Dacă ar mai fi pus și o strofă despre contenciosul administrativ dansând desculț prin Codul civil, răspunsul era complet.
Dar în spatele acestei perdele de termeni se ascunde întrebarea simplă, brutală și încă fără răspuns:
Există sau nu există contractul de sponsorizare, doamna Alina Frățilă Istrătescu?
Ia zi tu, prietenul lu’ Mariana, recte Pedro Mănescu, care te crezi stăpânul inelelor între două fumuri de inteligență, ce spune spune inteligența artificială? E scris răspunsul către mine cu ea? Eu spun că da. Iar doamna Alina nu pare să fie prietenă cu AI așa cum e cu victimizarea.
Întreb pentru că, dacă există contractul de sponsorizare, trebuie comunicat. Iar dacă nu există, atunci nu mai vorbim despre confidențialitate, ci despre altceva. Mult mai interesant.
Legea 544/2004, o specie juridică nouă în fauna Primăriei
În răspunsul oficial, Primăria reușește și performanța de a invoca Legea nr. 544/2004 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Doar că legea este 544/2001.
Un fleac, vor spune iubitorii de hârtii ștampilate. O simplă eroare materială. Dar când o autoritate publică îți respinge plângerea tocmai în materia accesului la informații publice și greșește anul legii pe care își întemeiază răspunsul, nu mai suntem în zona tastelor alunecate, ci în zona competenței care a coborât la subsol și a uitat să mai urce.
Este ca și cum un medic ți-ar spune că te operează conform manualului de anatomie din 2087. Poate că intenția e bună, dar pacientul are dreptul să se neliniștească.
„Nu suntem în prezența unui refuz”, zise …refuzul
Partea cea mai savuroasă este aceea în care Primăria afirmă că nu suntem în prezența unui refuz.
Desigur. Nu e refuz. E doar o comunicare prin care nu ți se comunică ce ai cerut. E un fel de refuz care nu se identifică drept refuz. Un refuz fluid, modern, administrativ, poate chiar (pro)european.
Mai întâi, instituția spune că refuză comunicarea contractului invocând clauze de confidențialitate. Apoi, când este contestată, spune că de fapt nu a refuzat nimic. Probabil, în logica nouă a Primăriei, dacă închizi ușa, dar spui că ai lăsat-o deschisă, cetățeanul trebuie să se simtă invitat.
Aceasta este arta subtilă a administrației ploieștene… să nu îți dea documentul, dar să se declare transparentă. Să invoce secretul, dar să nege refuzul ori să confirme sponsorizarea, dar să ascundă contractul.
Zebra publică și contractul privatizat la secret
Problema nu este că o firmă ar fi sponsorizat refacerea unei treceri de pietoni. Problema este că Primăria tratează această sponsorizare ca și cum ar fi un aranjament privat între două persoane care s-au întâlnit la cafea.
Numai că nu vorbim despre zugrăvirea unui gard personal. Vorbim despre domeniul public. Despre marcaje rutiere. Despre siguranța pietonilor. Despre intervenții pe infrastructura orașului. Despre obligația unei autorități publice de a avea documente, aprobări, avize, recepție și evidență contabilă.
Când o firmă intervine, direct sau indirect, asupra domeniului public, cetățeanul are dreptul să știe:
Cine a aprobat?
Cine a executat?
Cât a costat?
Cine a verificat?
Cine a recepționat?
Ce materiale s-au folosit?
Unde este contractul?
Acestea nu sunt curiozități mondene. Sunt întrebări de igienă administrativă.
Inteligență artificială sau prostie naturală?
Răspunsul Primăriei are aerul acela special al textelor care par scrise de cineva care a vrut să sune juridic, dar s-a împiedicat în propriul dicționar. Fraze lungi, explicații inutile, termeni umflați, ocolirea fondului și o eroare mare cât trecerea de pietoni: Legea 544/2004.
A fost folosită inteligență artificială? Nu putem afirma categoric. Nu avem dovada. Dar documentul are toate simptomele unui text redactat mecanic sau, în cel mai blând caz, ale unei inteligențe administrative aflate în pauză de masă.
Dacă a fost inteligență artificială, atunci trebuie spus că a fost lăsată nesupravegheată.
Dacă nu a fost inteligență artificială, atunci situația este chiar mai delicată.
Pentru că una este să greșească un program. Alta este să greșească, să avizeze și să semneze o instituție.
Cine a scris? Cine a avizat? Cine a trimis spre semnare?
Când un răspuns oficial ajunge la cetățean cu asemenea erori și asemenea eschive, întrebarea firească este: cine l-a conceput?
Nu din curiozitate personală. Nu pentru vânătoare de funcționari. Ci pentru responsabilitate administrativă.
Un document oficial nu cade din cer direct în mapa primarului. El este redactat de cineva, verificat de cineva, avizat de cineva, înaintat de cineva și semnat de cineva.
Dacă Primăria vrea să ne convingă că funcționează instituțional, atunci să ne arate circuitul instituțional. Dacă nu, rămânem cu senzația că răspunsurile oficiale se nasc singure, pe timp de noapte, într-un sertar, după care dimineața își pun ștampila și pleacă la cetățeni.
Zebra e vopsită, dar legalitatea e în ceață
În final, întrebarea rămâne simplă:
Există contractul de sponsorizare sau nu?
Dacă există, să fie comunicat.
Dacă există clauze confidențiale, să fie indicate punctual și anonimizate strict acele pasaje care chiar intră sub incidența legii. Deși avem îndoieli ca un astfel de contract să aibă clauze confidențiale, altfel decât abuzive.
Dacă nu există contract, atunci Primăria are o problemă mult mai mare decât un răspuns prost redactat.
Dacă nu există proces-verbal de recepție, problema crește.
Dacă nu există avize, problema devine serioasă.
Dacă nu există evidență contabilă a sponsorizării, intrăm deja într-un teritoriu pe care nu-l mai rezolvă metaforele administrative.
Până una-alta, la Ploiești avem o trecere de pietoni care până la Driftul de anul acesta a fost neagră …de fum, dar un contract care nu se vede nicăieri.
Avem o sponsorizare publică, dar confidențială.
O lucrare pe domeniul public, dar cu documente ascunse.
Un refuz care pretinde că nu este refuz.
Și o lege 544/2001 transformată, din pixul Primăriei, în 544/2004.
Iar dacă acesta este noul standard administrativ, atunci nu ne rămâne decât să propunem o nouă culoare pentru trecerile de pietoni din Ploiești: alb, roșu și …secret de serviciu.
