Andreea Tonciu a avut o relaţie chiar mai apropiată cu Meme decât Sânziana Buruiană şi se pare că ştie detalii despre idila dintre Meme şi Florin Salam încă de acum trei ani. Cu toate acestea, iubita lui Mitea a stat departe de scandal, temându-se ca Meme să nu o aibă la mână cu un filmuleţ în care ea face sex oral cu un fost iubit.
Frate, frate, dar brânza e pe bani. Deşi este prietena ei cea mai bună, Tonciu nu prea a susţinut-o foarte mult pe Sânziana în scandalul cu Meme, iar reporterii CANCAN au aflat şi care este motivul pentru care Andreei îi este frică să se bage. Astfel, se pare că Dan Cioară, logodnicul lui Beatrice Tican, deţine un filmuleţ în care Tonciu i-ar face sex oral unui fost prieten, ea temându-se ca această filmare să nu ajungă şi în mâinile lui Meme, care ar putea-o şantaja. La sfârşitul anului trecut, George Ciubotaru chiar a menţionat în direct la emisiunea lui Lazarus de la Zeus TV despre existenţa acestui filmuleţ, moment în care a aflat şi Meme, urmărind emisiunea. De altfel, Tonciu are motive serioase să se teamă, întrucât George Ciubotaru chiar a văzut înregistrarea pe telefonul mobil al protagonistului, pe care l-a cunoscut în vara anului 2010, pe vremea când forma un cuplu cu Sânziana. Atunci, băiatul respectiv a acostat-o pe Tonciu la o cafenea, iar Sânziana l-a chemat pe Ciubotaru să calmeze spiritele.
Sursa: cancan.ro