- HCL 640/2025: toaleta de la Hale nu a apărut ieri. Doar că problema a fost mutată dintr-un contract în altul
- De la SGU la municipalitate: cine a preluat problema odată cu responsabilitatea?
- Paradoxul Ploieștiului: toalete existente lăsate în urmă, toalete noi cumpărate cu prețuri de lux
- Comentariul înaintea documentului: când Facebook-ul devine mai rapid decât lectura unei hotărâri de Consiliu Local
- Primarul Mihai Polițeanu și administrația locală au acum întrebarea pe masă
- O toaletă publică nu este despre o toaletă. Este despre felul în care este administrat un oraș
Articolul acesta nu era programat. L-a provocat un comentariu.
La o postare în care prezentam intervenția făcută pentru remedierea unei lucrări rămase în parcare după Termo Ploiești, Claudiu M. Lupu a simțit nevoia să întrebe, cu acea superioritate pe care Facebook-ul o distribuie gratuit: „Dar de toaleta publică din planul secund nu te doare sufletul, ca să faci o petiție? E de o vârstă cu Halele, are același «tratament» ca pasajul din Bariera București.”
Da, ne interesează și toaleta. Atât de mult, încât am deschis documentele înainte de a deschide gura.
Și documentele spun o poveste mult mai interesantă decât comentariul.
Pentru că toaleta de la Hale nu este un obiectiv despre care Primăria Ploiești nu știe. Apare negru pe alb într-o hotărâre a Consiliului Local. A fost scoasă din concesiunea SGU. Are număr de inventar. Are valoare de inventar. Și, în timp ce asemenea bunuri vechi ale orașului așteaptă o soluție, aceeași administrație a pornit o amplă achiziție de toalete automate de zeci de mii de euro bucata.
Așa că mulțumim pentru întrebare. Ne-a oferit exact motivul necesar pentru a deschide dosarul.
HCL 640/2025: toaleta de la Hale nu a apărut ieri. Doar că problema a fost mutată dintr-un contract în altul
În administrația ploieșteană există probleme care par să beneficieze de o formă specială de nemurire. Nu sunt rezolvate, ci transferate. Dintr-o societate în alta, dintr-o anexă în alta, dintr-un contract într-o hotărâre. Și, cât timp hârtiile circulă, realitatea poate rămâne liniștită pe loc.
Pe 27 noiembrie 2025, Consiliul Local a adoptat HCL nr. 640, prin care a decis excluderea din concesiunea SGU Ploiești a activității de administrare a mai multor WC-uri publice. În Anexa nr. 1 apare fără echivoc „Clădire W.C. 1 Hale”, număr de inventar 1074, valoare de inventar 203.475,42 lei. Apar separat și terenul aferent, WC-urile de la Bariera Bucov și Gara de Sud, precum și opt grupuri sanitare modulare.
Așadar, toaleta nu era invizibilă. Nu trebuia descoperită de Claudiu M. Lupu într-un colț de fotografie. Era suficient să fie citită hotărârea Consiliului Local.
Actul dovedește ceva foarte precis: municipalitatea cunoștea situația și a luat o decizie administrativă asupra bunului. Ce nu dovedește HCL 640, și tocmai asta trebuie lămurit, este ce soluție operațională a urmat după scoaterea lui din concesiunea SGU.
Căci poți scoate o toaletă dintr-un contract cu o semnătură. Mirosul abandonului, însă, nu dispare prin act adițional.
De la SGU la municipalitate: cine a preluat problema odată cu responsabilitatea?
HCL 640 este interesantă nu numai prin ceea ce spune, ci și prin ceea ce lasă în urmă. Articolul 2 exclude bunurile din anexa contractului de delegare încheiat între Municipiul Ploiești și SGU, iar articolul 3 îl împuternicește pe primar să semneze actul adițional corespunzător. Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică și SGU sunt desemnate să ducă hotărârea la îndeplinire.
De aici înainte începe însă viața reală, cea pe care anexele nu o pot cosmetiza.
Pentru omul care ajunge la Hale, nu are nicio importanță dacă toaleta figurează la poziția 3 într-un tabel, dacă administratorul anterior a fost SGU sau dacă între două direcții ale Primăriei s-au mai trimis trei adrese. Cetățeanul are o nevoie mult mai puțin sofisticată: să existe o toaletă publică decentă și funcțională.
Municipiul a scos bunul din concesiunea SGU. În consecință, administrația trebuie să spună ce s-a întâmplat după aceea: cine îl administrează astăzi, în ce stare se află, ce destinație îi este rezervată și când va deveni din nou util comunității.
Dacă a existat ulterior o altă atribuire sau o altă formă de administrare, Primăria trebuie să o indice. Dacă nu, problema rămâne la ușa concedentului.
Și tocmai aici începe răspunderea politică a primarului Mihai Polițeanu: nu pentru că ar trebui să ia mistria în mână, ci pentru că administrația pe care o conduce trebuie să transforme hotărârile în rezultate.
Paradoxul Ploieștiului: toalete existente lăsate în urmă, toalete noi cumpărate cu prețuri de lux
Povestea devine și mai greu de explicat când deschidem celălalt sertar al Primăriei.
În 2025, municipalitatea a pornit achiziția de toalete publice automate cu autocurățare. În buget fusese prevăzută inițial suma de 1,5 milioane de lei pentru acest obiectiv, iar primarul Mihai Polițeanu declara că prețul estimat al unei toalete, în funcție de dotări, era între 30.000 și 50.000 de euro.
Procedura a ajuns ulterior la un acord cu COMEX ROM SRL. Valoarea relatată a contractului-cadru este de aproximativ 12,62 milioane lei cu TVA, iar pentru primele toalete livrate primarul a indicat prețuri de 142.880 lei fără TVA pentru varianta standard și 176.880 lei fără TVA pentru varianta destinată persoanelor cu dizabilități.
Facem aici o precizare importantă, pentru că Intransigent nu confundă titlul spectaculos cu documentul: prețul final cunoscut pentru aceste prime unități nu dovedește că Ploieștiul a plătit peste 50.000 de euro pe fiecare toaletă. Pragul de 50.000 de euro apărea în estimările inițiale. Contractul atribuit conduce, potrivit datelor publicate ulterior, la valori mai mici pe unitate, deși vorbim în continuare despre investiții de zeci de mii de euro pentru fiecare WC automat.
Și tocmai corectitudinea cifrelor face întrebarea mai puternică, nu mai slabă.
Dacă municipalitatea poate găsi sute de mii de lei pentru o toaletă nouă și poate proiecta o rețea întreagă de instalații automate, ce analiză a făcut asupra clădirilor sanitare pe care le avea deja în patrimoniu?
Cât ar costa repararea WC-ului de la Hale, d-le Mihai Polițeanu?
S-a făcut o expertiză?
Există un deviz?
Este clădirea nerecuperabilă?
Urmează demolarea?
Sau pur și simplu nu s-a ajuns încă la ea?
Fără aceste răspunsuri, avem imaginea stranie a unui oraș care își cumpără viitorul sanitar în sistem automat, cu senzori, autocurățare și chiar muzică ambientală, în timp ce o parte din trecutul său sanitar rămâne decor urban.
Comentariul înaintea documentului: când Facebook-ul devine mai rapid decât lectura unei hotărâri de Consiliu Local
Revenim la Claudiu M. Lupu, pentru că de la el a început această documentare.
Are tot dreptul să fie deranjat de starea toaletei. Chiar îl încurajăm. Orașele se schimbă atunci când cetățenii refuză să considere mizeria, degradarea și nepăsarea drept normalitate.
Dar dreptul de a fi nemulțumit vine la pachet cu un alt drept, pe care mulți îl folosesc mai rar: dreptul de a acționa.
Legea nu rezervă petițiile pentru jurnaliști, ONG-uri sau pentru Eugen Cristescu. Orice cetățean poate cere Primăriei explicații. Poate fotografia. Poate solicita informații în baza Legii 544/2001. Poate sesiza autoritățile. Poate urmări răspunsul.
Este foarte comod să descoperi o problemă și să întrebi de ce nu o rezolvă altcineva.
Mai incomod este să deschizi HCL 640/2025, să citești anexa și să afli că subiectul pe care îl prezinți ca reproș este deja documentat administrativ.
Ironia involuntară este că observația domnului Lupu a produs exact contrariul efectului urmărit: în loc să dovedească lipsa noastră de interes, a deschis o nouă temă de anchetă pentru Intransigent.
Pentru asta îi mulțumim.
Uneori, cea mai folositoare sursă este chiar omul convins că ți-a găsit o slăbiciune.
Primarul Mihai Polițeanu și administrația locală au acum întrebarea pe masă
Primarul Mihai Polițeanu a susținut public programul de achiziție a noilor toalete și a explicat nevoia lor. Corect. Ploieștiul are nevoie de toalete publice suficiente și civilizate. Municipalitatea însă nu poate vorbi numai despre ceea ce cumpără. Trebuie să explice și ce face cu ceea ce deține deja.
HCL 640 a fost adoptată în timpul actualului mandat. Bunurile au fost scoase din concesiunea SGU printr-o hotărâre pe care primarul a fost împuternicit să o ducă în plan contractual la îndeplinire. De atunci, întrebarea nu mai poate fi aruncată exclusiv în curtea SGU.
Primăria trebuie să spună ce statut are astăzi WC-ul de la Hale, cine răspunde de el, dacă este funcțional, dacă există lucrări programate și ce bani ar presupune readucerea sa într-o stare decentă.
Iar dacă municipalitatea a concluzionat că acel obiectiv nu mai merită reparat, să spună de ce.
Administrarea patrimoniului nu este arta de a scoate un bun dintr-o anexă.
Este obligația de a decide ce faci cu el după aceea.
O toaletă publică nu este despre o toaletă. Este despre felul în care este administrat un oraș
Poate părea caraghios să scrii atât despre un WC. Numai că administrația se vede cel mai bine tocmai în lucrurile despre care politicienilor nu le place să țină discursuri. O bordură care nu cade.
Un trotuar pe care poți merge. Un autobuz care vine sau întârzie. Un bec care luminează sau nu.
O toaletă în care poți intra fără să regreți. Marile strategii sunt generoase cu adjectivele. Viața cotidiană este nemiloasă cu rezultatele.
Clădirea WC 1 Hale are număr de inventar. Are o valoare de 203.475,42 lei în actele municipalității. A fost suficient de importantă încât să intre într-o hotărâre a Consiliului Local.
Acum trebuie să aflăm dacă este suficient de importantă și pentru a fi reparată.
Pentru că între toaleta veche de la Hale și toaletele automate de zeci de mii de euro nu se află doar diferența dintre vechi și nou.
Se află întrebarea fundamentală a oricărei administrații: ai grijă de patrimoniul pe care îl ai înainte — sau măcar în timp ce — cumperi altul?
