- Când banii există, dar proiectele întârzie, problema nu mai este doar bugetul
- O problemă observată în Consiliul Local, o soluție venită din inițiativa unui consilier
- Cine cumpără mai bine pentru Ploiești? Lecția simplă a administrației care știe să negocieze
- O nouă direcție în organigramă sau o schimbare reală de mentalitate?
- Dacă problema era la vedere, de ce soluția nu a venit din administrația Polițeanu?
- Ploieștiul nu reinventează roata. Alte administrații au mers deja pe acest drum
- Testul adevărului nu va fi votul din Consiliul Local. Va fi timpul pierdut sau câștigat de Ploiești
Pentru că am văzut că proiectul de HCL despre care vom vorbi nu este prezentat în Observatorul Prahovean, unde am constatat că Mihai Apostolache semnează ca autor articole, am zis să promovăm noi în Intransigent inițiativa sa. Așadar, să trecem la treabă…
În administrație, banii nu se pierd doar atunci când sunt cheltuiți prost. Se pierd și atunci când stau. Când o investiție întârzie, când o procedură se prelungește, când un proiect ajunge să fie împins de la un an bugetar la altul, costul nu mai este doar contabil. Îl plătește orașul prin lucrările care nu se fac, prin oportunitățile ratate și prin timpul cetățenilor, singura resursă pe care nicio rectificare bugetară nu o mai poate aduce înapoi.
În acest peisaj apare o inițiativă care merită mai mult decât cele câteva minute rezervate unui proiect într-o ședință de Consiliu Local. Consilierul local Mihai Cristian Apostolache a elaborat și transmis primarului municipiului Ploiești un proiect de hotărâre pentru înființarea unei Unități Centralizate de Achiziții Publice, concepută ca direcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
În adresa sa, Apostolache pornește explicit de la discuțiile recente din Consiliul Local privind problemele legate de prioritizarea inițierii și de termenele în care sunt finalizate procedurile de achiziție publică, arătând că acestea pot avea consecințe asupra eficienței cheltuirii fondurilor publice și nerambursabile și asupra realizării investițiilor locale.
De aici începe, de fapt, discuția importantă.
Când banii există, dar proiectele întârzie, problema nu mai este doar bugetul
În discursul public local, aproape orice problemă ajunge, mai devreme sau mai târziu, la aceeași explicație: „nu sunt bani”. Este răspunsul cel mai comod pentru o administrație, pentru că mută responsabilitatea într-o zonă abstractă. Bugetul devine vinovatul de serviciu, iar administrația pare doar victima neputincioasă a cifrelor.
Numai că un oraș nu este administrat exclusiv prin aprobarea unor sume. Între banul trecut în buget și lucrarea văzută pe stradă există o întreagă mașinărie administrativă: documentații, proiectare, avize, proceduri, evaluări, contracte, execuție. Achiziția publică este una dintre piesele centrale ale acestui mecanism.
Iar dacă această piesă funcționează încet, fragmentat sau insuficient de profesionist, milioane de lei înscriși frumos într-un buget pot produce foarte puțin în realitate.
Tocmai aceasta este filosofia proiectului înaintat de Mihai Apostolache. Documentația propune concentrarea activităților de planificare, pregătire, coordonare, derulare și finalizare a procedurilor într-o structură specializată, cu scopul declarat de a utiliza mai eficient fondurile, de a reduce timpii administrativi și de a uniformiza documentațiile de atribuire.
Tradus din limbaj administrativ, mesajul este simplu: nu este suficient să ai bani. Trebuie să fii capabil să îi cheltuiești bine și la timp.
O problemă observată în Consiliul Local, o soluție venită din inițiativa unui consilier
Proiectul nu vine din aparatul executiv al Primăriei Ploiești. Nu este produsul unei analize administrative asumate de primarul Mihai Polițeanu. Nu este nici o inițiativă a celor patru consilieri locali ai Mișcării Noi, Ploieștenii.
Inițiativa aparține consilierului local Mihai Cristian Apostolache.
El este cel care spune în adresa adresată primarului că a realizat proiectul de hotărâre și îl pune la dispoziția acestuia pentru a fi inițiat. Diferența este importantă.
În politică este foarte ușor să constați că lucrurile nu funcționează. Este și mai ușor să identifici vinovați. Mult mai greu este să pui pe masă o soluție, să îi găsești temeiul juridic și să îi construiești mecanismul administrativ.
Apostolache nu s-a limitat, cel puțin în aceste documente, la o declarație de presă. A formulat un proiect de HCL, a indicat baza legală și a schițat inclusiv modul de organizare a structurii propuse.
Proiectul prevede înființarea Direcției Unitatea Centralizată de Achiziții Publice, structură funcțională fără personalitate juridică, aflată în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Cu alte cuvinte, avem în față o propunere administrativă care poate fi acceptată, modificată sau respinsă. Dar nu poate fi redusă la o simplă lozincă politică.
Cine cumpără mai bine pentru Ploiești? Lecția simplă a administrației care știe să negocieze
Principiul achiziției centralizate este aproape banal în lumea economică: când cumperi mai mult, negociezi mai bine.
Administrația publică a complicat însă această regulă prin ani întregi de fragmentare, compartimente, proceduri separate și achiziții repetitive.
Propunerea pentru Ploiești încearcă exact contrariul.
Documentația susține că agregarea necesarului mai multor structuri poate conduce la prețuri unitare mai mici, în special în cazul produselor și serviciilor standardizate și repetitive. Totodată, reducerea numărului de proceduri individuale ar trebui să scurteze timpii de achiziție, iar concentrarea personalului într-o structură specializată ar putea crește nivelul de expertiză.
Nu este vorba doar despre preț.
Puterea unei astfel de structuri ar putea veni și din capacitatea de a vedea necesarul orașului ca pe un întreg. În loc ca fiecare compartiment să reacționeze separat atunci când apare o nevoie, achizițiile pot fi planificate, standardizate și pregătite din timp.
Referatul aferent proiectului vorbește despre economii de scară, eliminarea dublării unor costuri administrative, creșterea puterii de cumpărare și, implicit, a puterii de negociere a autorității contractante.
Pe hârtie sună bine.
Dar tocmai pentru că sună bine, merită verificat dacă poate funcționa și la Ploiești.
O nouă direcție în organigramă sau o schimbare reală de mentalitate?
România administrativă este plină de reforme care au început prin înființarea unei structuri și s-au terminat prin adăugarea câtorva căsuțe într-o organigramă.
De aceea, simplul fapt că Ploieștiul ar putea avea o Direcție UCAP nu reprezintă în sine o victorie. Proiectul prevede că această direcție ar urma să fie subordonată direct primarului și să realizeze, să coordoneze și să gestioneze activitățile de achiziții publice centralizate ale municipiului.
Mai mult, documentul propune ca noua structură să preia întreg personalul cu atribuții în domeniul achizițiilor publice de la nivelul UAT Municipiul Ploiești.
Aici începe însă testul real.
Câți oameni înseamnă „întreg personalul”? Cum este organizată astăzi activitatea? Care sunt timpii medii ai procedurilor? Unde apar blocajele? Câte proceduri sunt reluate? Câte ajung contestate? Care va fi economia anuală estimată după centralizare?
Documentele pun fundația juridică și instituțională. Nu oferă însă aceste răspunsuri. Și este firesc ca ele să fie cerute înainte ca o reformă de asemenea natură să fie transformată în realitate.
Pentru că profesionalizarea nu se produce prin schimbarea numelui unei structuri. Ea se măsoară în zile câștigate, bani economisiți și investiții realizate.
Dacă problema era la vedere, de ce soluția nu a venit din administrația Polițeanu?
Și ajungem la întrebarea politică pe care proiectul lui Apostolache o ridică inevitabil.
Dacă în Consiliul Local se discutau deja probleme privind prioritizarea și durata achizițiilor, de ce executivul condus de Mihai Polițeanu nu a venit el cu o reformă?
Primarul are în subordine aparatul de specialitate al municipiului. Are acces la date, la funcționari, la circuitele documentelor, la termene și la toate informațiile necesare pentru a vedea unde sistemul încetinește.
În jurul primarului există și o reprezentare politică proprie în Consiliul Local, prin cei patru consilieri ai Mișcării Noi, Ploieștenii.
Și atunci întrebarea nu este una răutăcioasă. Este una administrativă:
Cum se face că soluția structurată a venit din partea unui alt consilier local?
Poate administrația Polițeanu avea o altă viziune. Poate considera că actualul sistem este suficient. Poate pregătește propria reorganizare.
Dar dacă acestea sunt explicațiile, ele trebuie spuse.
Pentru că într-o administrație care revendică eficiența și schimbarea, inițiativa ar trebui să fie una dintre primele forme de competență.
Nu este suficient să observi problema după ce altcineva pune soluția pe masă.
Ploieștiul nu reinventează roata. Alte administrații au mers deja pe acest drum
Un argument important în favoarea dezbaterii este faptul că modelul propus nu este o aventură administrativă inventată la Ploiești.
Adresa lui Mihai Apostolache menționează mai multe administrații care au înființat Unități Centralizate de Achiziții Publice: Timișoara, Cluj-Napoca, Sectorul 6 București și consiliile județene Constanța, Bihor și Brașov.
Mai mult, inițiatorul invocă existența unui manual pentru înființarea unor astfel de unități la nivel local, realizat în cadrul proiectului de consolidare a capacității administrative în domeniul achizițiilor publice derulat de ANAP împreună cu Banca Europeană de Investiții.
Prin urmare, discuția nu trebuie purtată în registrul „ne trebuie sau nu ne trebuie încă o direcție”. Întrebarea corectă este alta: Poate acest model să funcționeze mai bine decât sistemul existent la Ploiești?
Dacă răspunsul este da, administrația trebuie să explice cum. Dacă răspunsul este nu, trebuie să explice de ce.
Asta înseamnă administrație transparentă: nu aprobarea automată a unei propuneri și nici respingerea ei politică, ci confruntarea argumentelor.
Testul adevărului nu va fi votul din Consiliul Local. Va fi timpul pierdut sau câștigat de Ploiești
În final, cetățeanului îi este aproape indiferent cum se numește direcția care cumpără asfaltul, serviciile informatice sau echipamentele necesare orașului.
Nu organigrama îi schimbă viața.
Rezultatul o face.
Dacă o Unitate Centralizată de Achiziții poate reduce durata procedurilor, poate obține condiții mai bune și poate profesionaliza achizițiile municipiului, atunci proiectul lui Mihai Apostolache merită o dezbatere serioasă.
Dacă va deveni doar încă o structură birocratică, atunci nu va fi reformă.
Va fi mobilier administrativ.
Documentația propusă merge până la enumerarea activităților pe care noua structură ar trebui să le desfășoare: colectarea necesităților, analiza pieței, consultarea operatorilor economici, alegerea procedurilor și instrumentelor de achiziție, derularea procedurilor și monitorizarea implementării acestora.
Acestea sunt lucruri concrete.
De aici înainte, întrebarea devine politică și administrativă în același timp:
Are Ploieștiul curajul să își analizeze propriul mecanism de achiziții și să îl schimbe dacă acesta poate funcționa mai bine?
Mihai Apostolache a pus o soluție pe masă.
De acum, administrația Mihai Polițeanu și Consiliul Local trebuie să spună ce fac cu ea. Iar ploieștenii au dreptul să afle nu doar cine votează „pentru” și cine votează „împotrivă”, ci și de ce.
