Zilele trecute, Victor Ponta a organizat pe Arena Nationala un miting ce se vroia de mare anvergura. Dupa cum am vazut totii la Realitatea TV, multi dintre cei prezenti, adusi din toata tara, plecau plictisiti de la marea intalnirea, iar cei mai multi, habar nu aveau pentru ce au venit. Sluga de partid, Cristian Iancovici, directorul RATP a pus la dispozitia PSD, ca doar pe aceasta filiera a obtinut postul contestat de A.D.O.R., nu mai putin de 14 autobuze pentru deplasare. E drept ca initial au fost cerute 17 autobuze dar, pe parcurs, s-a mai subtiat numarul doritorilor sa plimbe ursul la Bucuresti. Desi intrebarea din titlu este retorica, nu ne putem abtine sa nu atragem atentia organelor abilitate, respectiv, ficat, splina, creier, sa dispuna masurile necesare pentru verificarea incasarilor pentru aceasta deplasare. Ne-am fi referit la Inspectoratul Judetean de Politie, Parchet sau alte institutii inexistente atunci cand e vorba de anchete semnalate de presa, atunci cand e vorba de pilele de partid. Nu e nimic nou, dar poate Viorel Dosaru, si el bine infipt in USL, prin sotia domniei sale, membra PNL, o vrea sa arate o data si odata, ca sula, n-are nimic de a face cu prefectura. Astept, cu mare drag, ca insititutiile statului sa intre in normalitate.