Sufocat de traficul tot mai aglomerat dar și, la propriu, de poluarea industrială, Ploieștiul are totuși resurse substanțiale de a se transforma într-un oraș prietenos cu mediul și locuitorii săi, cu condiția aplicării inteligente a conceptului de regenerare urbană.
Ca și alte orașe încadrate la momentul 1989 în categoria așezărilor preponderent industriale, Ploieștiul este astăzi nevoit să se reinventeze și să valorifice eficient din toate punctele de vedere spațiile abandonate ale fabricilor în care în perioada comunistă lucrau zeci de mii de oameni.
Pentru aceasta, spun specialiștii consultați de noi, administrația locală trebuie să colaboreze îndeaproape cu potențialii investitori, asigurându-le acestora infrastructura necesară realizării proiectelor de regenerare urbană.
“Ploieștiul trebuie să speculeze faptul că are atât spațiu disponibil. Tendința este aceasta oricum, dacă ne gândim la fostele fabrici “Flacăra” sau „1 Mai”, în locul cărora au fost construite centre comerciale.”– spune Corneliu Moraru, fondatorul Asociației “Iubesc Ploiestii”, adăugând că “zonele unde s-a intervenit până acum au dus la creșterea economică a cartierelor prin deschiderea de mici magazine/afaceri în preajma centrelor comerciale. “ În opinia lui Moraru, “investitorii privați trebuie să fie “motorul” acestei schimbări susținută de Primărie prin facilități financiare și crearea de infrastructură rutieră și de transport. E adevărat, adaugă interlocutorul nostru, acest proces poate dura decade întregi , 20 sau chiar 30 de ani, dar el va contribui în bine și la nivelul calității aerului din oraș, reducând poluarea.”
Unul dintre cei mai apreciați arhitecți ai Ploieștiului, specialist în restaurarea clădirilor de patrimoniu, Călin Hoinărescu, apreciază drept regretabil faptul că în oraș există spații și zone întregi lăsate pradă degradării.
“Sunt gunoaie pe la colțuri, clădiri în ruină unde sunt depozitate tot felul de mizerii, carcase abandonate, sunt străzi cu gropi etc. (…) În 1985 am fost la Dresda și era acolo o etapă care a urmat după închiderea marilor fabrici de țesături-filaturi. Am oprit mașina și ne-am uitat. Erau fabrici închise, dar nu era un geam spart, totul era ținut curat, totul era ținut salubru.” Potrivit lui Hoinărescu, astfel de spații ar putea fi revitalizate, dar „ca să ajungem să vedem aceasta trebuie ca gospodarii urbei să facă programe sociale, economice, care să le includă.”
Lucian Vasile, fondatorul Asociației pentru Educație si Dezvoltare Urbană, autor și coordonator al mai multor volume dedicate istoriei Ploieștiului, consideră că “Transformările tehnologice, automatizarea și comportamentul consumatorilor au modificat structura economică, iar unele ramuri, în mod firesc, au trecut printr-o prefacere. Așa că este firesc ca unele fabrici să dispară sau să fie relocate în afara localităților. Orașul crește, orașul se transformă, orașul se modernizează. Este un curs firesc. (…) Uzinele dispar pentru că piața liberă nu le mai cere. În locul lor apar alte ansambluri comerciale sau rezidențiale care reflectă noile nevoi și într-o economie vie și într-o societate liberă aceste transformări sunt normale.”
„Discuția despre patrimoniul industrial stârnește, de obicei, foarte multe patimi și controverse – explică L. Vasile. În fond, este perfect normal deoarece mulți dintre cei care își spun părerea sunt legați afectiv de acele locuri unde au învățat o meserie, unde și-au petrecut o bună parte din viață și unde au legat prietenii. Dar lumea se schimbă. Economia de astăzi este cu totul alta față de cea din urmă cu treizeci de ani, ca să nu mai vorbim de alte perioade privite cu și mai multă nostalgie și idealizate poate nemeritat de mult precum interbelicul ori chiar epoca lui Carol I.”
Alex Bondrea, arhitect, constată că “Zonele industriale sunt dezafectate în proporție foarte mare, iar tendința este de reconversie funcțională. (…) Personal, adaugă Bondrea, văd o oportunitate foarte mare pe care o are Municipiul Ploiești față de alte orașe din țară cu privire la zona lui – fostă industrială.” Arhitectul ploieștean – care este și Președintele Filialei Prahova a Ordinului Arhitecților din România – consideră că “zonele industriale pot deveni centre urbane, ce gravitează centrului geografic, care să preia din încărcarea socio/economico/administrativă a orașului – disipând tensiunea centrului” și că ele “pot avea ocazia unei dezvoltări pe verticală mult accentuată, astfel încât să permită ocuparea cât mai rațională a terenului în favoarea spațiilor verzi, spații la care orașul actual este deficitar.”
Opiniile specialiștilor confirmă așadar trendurile la nivel internațional, preluate deja cu succes și de unele localități din România, pe cale să devină ele însele exemple de bune practici – ne atrage atenția Grațian Mihăilescu, fondator UrbanizeHub și expert în politici publice și dezvoltare urbană sustenabilă.
„Se întâmplă în Reșița, care este un spațiu industrial care se transformă și se reinventează, se întâmplă în Valea Jiului, cu proiectul de cultură Planeta Petrila, unde niște oameni, artiști, arhitecți, încearcă să transforme zona aceea într-un hub culturalo-artistic, altfel încât lumea sa fie atrasă din punct de vedere turistic de perspectivele acestea artistice, deci există o grămadă de exemple de bune practici care deja au început să apară și la noi.” – arată G. Mihăilescu.
Potrivit acestuia, „la Reșița, pe un spațiu de 10 hectare, ocupat de halele industriale ale fostului Combinat Siderurgic, Primăria împreună cu un dezvoltator imobiliar vor să ecologizeze terenurile și să dezvolte un parc pentru tineri și să facă și un mall. Practic, 10 hectare nefolosite, pe care erau niște hale care mai aveau puțin și picau, au fost cumpărate de un investitor și, în parteneriat cu primăria care s-a angajat că va face infrastructura necesară și le facilitează obținerea autorizațiilor, acesta s-a angajat că în următorii cinci-opt ani va dezvolta acolo mai multe proiecte care vor schimba fața zonei.
Ideea e să existe chimie între investitor și administrație, să existe înțelegere, să existe un parteneriat și să câștige toată lumea.” – adaugă Grațian Mihăilescu.
Procedându-se astfel, în acord cu tendințele în domeniu, zonele practic abandonate ale fostelor fabrici pot deveni, cu concursul întreprinzătorilor potriviți și al unei administrații locale dispusă să susțină astfel de inițiative, adevărate motoare ale transformării Ploieștiului într-un oraș atractiv deopotrivă pentru investitori și locuitorii săi.
“Avantajele sunt evidente, concluzionează Grațian Mihăilescu, pentru că noi vorbim despre conceptul lansat de arhitectul Jan Gehl, de “orașe pentru oameni”, orașe sustenabile, iar faptul că un spațiu care nu este utilizat este dat în folosință pentru oameni, fie pentru activități comerciale, fie culturale, fie activități de micro-business, asta dă viață orașului. Cu cât orașul este mai plin de viață, cu atât orașul respectiv este în plin avânt economic, asta este clar.”
