Din pacate, e prea tarziu.
In anii 90 l-am votat pe Ion Ratiu pentru ca Romania sa ajunga din nou monarhie. Dupa 50 de ani de comunism, speram ca tara asta sa-si recapete un statut cu care inainte ne mandream. Credeam ca monarhia poate sa faca asta si sa „restaureze” Romania de altadata pentru secolul XXI.
N-am reusit cu monarhia. Privind acum inapoi, dincolo de sperantele si patima de atunci, realizez ca nici nu aveam cum. In acele vremuri atat de tulburi, marcate total de comunismul si mentalitatea sa specifica, nu se putea.
Ratiu nu „mancase salam cu soia”. Nu voiam (la o adica, doar un slogan propagandistic, nu si o realitate!), nici Kent, nici valuta, doar ca………”sa nu ne vindem tara”. De la cotele de productie, muncitorii eroi si Ceausescu, peste tot, pitecantropi manevrati de Iliescu si de Securitate (urmati cu zel si mandrie de „acoperitii” Voiculescu, Radu Vasile, Tariceanu, Patriciu, Nastase, Basescu& company, etc.) strigau ca ei nu vor sa vanda nimic si ca oricine vorbea de lucruri moderne, aplicate era un dusman de clasa ce nu voia altceva decat sa taie bucati cat mai mari din tara asta si sa o duca in saci prin alte parti. Lasa ca ne-au vandut-o oricum, ducand parti din ea in conturile lor devenite din ce in ce mai grase!
Traind in comunism si apoi in „democratie”, ziua Regelui a fost si este pentru mine istoria vie a Romaniei. O istorie nealterata de nimic. Nici de manualele masluite de istorie si nici de propaganda.
Ziua regelui este istoria pe care tatal meu, soldat la 19 ani in armata regelui, a trait-o si de care mi-a vorbit inca de cand eram doar un copil.
Iar acum, dupa 65 de ani, regele a vorbit din nou in fata Parlamentului. Un discurs pe care nu am sa-l dezvolt. Nu am cum. Vorbele sale au spus tot ce era de spus.
M-a emotionat demnitatea Majestatii Sale, insa m-au scarbit Iudele care s-au grabit sa-i stea alaturi. In Parlamentul pestrit sau in loja Operei.
Ma doare ca, de 21 de ani, nimeni nu are interesul sa repare moral si sa spuna ce a reprezentat regele pentru Romania. Ca o concluzie trista, se pare ca in Romania reparatiile morale sunt utopice.
Ce-i reprosez regelui?
Ca, imediat dupa 90, nu a venit in tara, indiferent de ce ar fi riscat. Ca s-a lasat cumparat, amagit. Ca a facut compromisuri. Ii multumesc ca a fost ambasadorul Romaniei in 2000 pentru intrarea tarii in Nato.
Nu-mi place, in schimb, ASR printul Buda. Are prestanta, isi joaca bine rolul, si-atat! Nu ma pot gandi la el ca la un urmas demn si potrivit. Nu il pot asocia cu figura regalitatii.
Nu ma deranjeaza ca presedintele Basescu nu a fost prezent in Parlament.
S-ar fi comentat oricum. Si in lipsa si prezent. La fel, si in cazul premierului sau oricarei alte figuri publice. Este alegerea sau datoria lor sa fie prezenti acolo unde trebuie. Nu contest asta. Intreb doar: oare ce trebuia cu adevarat?
Il salut pe veteranul de razboi care a asteptat cu rabdare si dedicare, timp de 70 de ani, sa dea mana cu regele si ii anunt pe acesti parlamentari de acum ca Majestatii Sale nu-i intinzi mana.
In fata sa, faci o reverenta. Asa cere protocolul. Dar, din nou, nu ma mir. Cea mai mare parte din clasa politica e foarte departe de tot ce inseamna protocol si mai are multe altele de invatat.
In final, ma intreb unde am fi fost noi acum romanii daca acum douazeci de ani il alegeam pe Ratiu? Unde am fi fost daca acum eram monarhie si ce ar fi insemnat Romania? Intrebari la care numai istoria mai poate raspunde.
Uman, spun ca, probabil, am fi scapat (macar!) de lupta pentru ciolan si ca am fi cunoscut un echilibru.
Asemeni regelui, nu am fi fost o natiune de modesti, ci o natiune de oameni demni si cu coloana vertebrala.
Raluca Anghelache
