In urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii prahoveni sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte au documentat activitatea infracţională a unei grupări specializată în spargeri de locuinţe şi furturi de autoturisme de lux. Gruparea era formată din 14 prahoveni cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Aceştia sunt cercetaţi pentru furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În urma infracţiunilor comise a rezultat un prejudiciu estimat la valoarea de 650 000 lei. Cercetările au fost desfăşurate cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii; D.G.I.P.I. – Serviciul Teritorial Prahova.
Astfel, în această dimineaţă, efective formate din 150 de poliţişti prahoveni ( 20 luptători D.P.I.R. ), 75 jandarmi, 6 judiciarişti ialomiţeni şi 4 poliţişti din cadrul IPJ Dâmboviţa, dar şi efective din cadrul I.S.U, au efectuat 20 de descinderi domiciliare, 18 în Prahova şi 2 în Ialomiţa.
Suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat că aceştia spărgeau locuinţe, identificate anterior ca aparţinând unor persoane înstărite, iar din interiorul lor sustrăgeau bunuri de valoare (bijuterii, aparatură electronică, telefoane mobile) pe care le transportau cu autoturisme furate de la aceleaşi părţi vătămate, iar după ce ajungeau la destinaţie, abandonau autoturismele.
Odată cu finalizarea percheziţiilor suspecţii vor fi conduşi în faţa procurorului de caz.
Vom reveni cu detalii la finalizarea descinderilor.