Liderii Partidului Național Creștin Democrat (PNȚCD) condamnă abuzurile grosolane împotriva românilor și decredibilizarea instituțiilor statului. Vicepreședintele PNȚCD, Gheorghe Iancu, a declarat, duminică, 24 noiembrie 2013, a.c., într-o conferință de presă, că proiectul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), prin care Fiscul va putea solicita controale la domiciliul contribuabililor, este neconstituțional și profund nepopular pentru că amintește de faimoasa lege comunistă nr. 18 din 1968. Conform proiectului MFP, „indiferent de locul unde se desfășoară verificarea fiscală, aveți obligația de a permite funcționarilor împuterniciți de organul fiscal să efectueze o cercetare la fața locului, precum și experților folosiți pentru această acțiune, intrarea acestora pe terenuri, în încăperi și în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constătari în interes fiscal”.
Vicepreședintele PNȚCD, Gheorghe Iancu, a explicat că inviolabilitatea domiciliului este garantată, printr-un drept fundamental, în Articolul 27 din Constuție. „Nimeni nu poate să intre în domiciliul cuiva decât cu încuviințarea celui care o deține. Acest lucru nu poate fi încălcat, potrivit aliniatului 2 al Articolului 27, decât dacă e reglementat prin lege și doar în 4 situații: executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești; înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; apărarea securității naționale sau a ordinii publice; prevenirea răspândirii unei epidemii. Tovarășul Chițoiu reinventează legislația de dinainte de ‘70, când românul era prezumat vinovat și trebuia să facă dovada că nu are o avere ilicită”, a declarat Gheorghe Iancu, profesor de drept constituțional.
Gheorghe Iancu a explicat că aliniatul 2 al proiectului MFP, privind situația în care, în cazul în care contribuabilul refuză accesul funcționarilor în domiciliu, este nevoie de autorizarea instanței judecătorești, este, de asemenea, absurd și ilegal. “Potrivit Articolului 200 din Codul de Procedură Penală, percheziția nu se face, în niciun caz, pentru așa ceva. Percheziția nu se face de către funcționarii Fiscului, ci de către autoritățile judiciare, probele la Fisc se adună cu totul altfel”, a arătat vicepreședintele PNȚCD.
La rândul său, președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a arătat că proiectul MFP este ilegal și poate da naștere unor abuzuri grave. „Acest ordin, chiar și ca proiect, reprezintă săvârșirea unei infracțiuni din partea lui Daniel Chițoiu, un abuz flagrant. Fiecare familie se va aștepta, în fiecare zi, ca Fiscul să bată la ușă și să intre în casă. Lucrurile sunt extrem de grave, această lipsă de competență este o imensă ticăloșie și o situație de pericol. Orice persoană cu legitimație poate spune că e de la Fisc și poate intra în casă”, a mai spus Aurelian Pavelescu. Președintele PNȚCD a arătat că, dacă acest ordin va trece, PNȚCD va ataca în contenctio-administrativ și va depune o plângere penală împotriva lui Daniel Chițoiu. „Acest proiect demonstrează disperarea USL care nu a venit cu soluții economice, a blocat mediul privat, a blocat investițiile și acum începe o luptă împotriva românilor, pentru a smulge ultimul ban pe care îl mai au, sub forța terorii”, a precizat Aurelian Pavelescu.
Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PNȚCD, Vlad Moisescu a criticat politica de accizare propusă de ministrul Finanțelor Daniel Chițoiu, arătând că o majorare a accizei la benzină va duce, implicit, la creșterea inflației. „Potrivit invenției domnului Chițoiu, dacă la 1 octombrie 2014, leul se întărește, acciza se va calcula astfel: se ia anul anterior, cu alte cuvinte întotdeauna valoarea cea mai mare euro-leu – și se indexează cu rata inflației”, a explicat Vlad Moisescu.
Prim-vicepreședintele PNȚCD a menționat că, în acest fel, acciza nu va merge decât în sus, exemplificând că, dacă la 1 octombrie 2013 avem un curs de 4,5 RON pentru eu euro, iar peste un an cursul va fi de 4,3 RON pentru un euro, atunci se va lua în calcul cursul de 4,5 RON, din anul anterior, și va fi indexat cu rata inflației. „Așa înțelege domnul Chițoiu să-și facă datoria: nu să colecteze bani ca într-un stat liber, european, ci pur și simplu să-i jupuiască pe români în toate formele posibile”, a completat prim-vicepreședintele PNȚCD.
Vlad Moisescu a arătat că, având în vedere toate aceste considerente, actualul ministru al Finanțelor trebuie demis. “PNȚCD va face toate demersurile necesare pentru a obține această demisie de urgență. PNȚCD e decis să semnaleze și să sancționeze orice abuz al actualei puteri stângiste și orice derapaj al acesteia de la respectarea Constituției României și legilor țării”, a arătat Vlad Moisescu.