După ce s-a dus cu surle și trâmbițe la PD-L, după ce a fost lăudat de Roberta Anastase ca și cum ar fi fost unicul salvator Mihai Apostolache vrea să se întoarcă în PSD. Este mai mult decât un zvon ceea ce citiți, este o informație venită pe surse. Apostolache, care într-o conferință și-a declarat iubirea eterernă față de portocalii, a făcut tot ce i-a stat în putere ca să se întoarcă la cei cărora le-a întors spatele în urmă cu puțin timp, doar pentru că ciolanul arăta mai bine în partea cealaltă. Junele l-a contactat chiar și pe Victor Ponta care i-a dat direct cu flit și nu din-ăla de muște. Ponta l-a făcut să înțeleagă că, cel puțin în mandatul său, Apostolache nu va fi primit înapoi în PSD. Dintr-un anumit punct de vedere cariera politică a lui Mihai Apostolache pare să se apropie de final. Imaginea sa a fost întotdeauna asimilată cu PSD-ul, iar fuga la tata Boc i-a distrus credibilitatea în fața foștilor colegi de partid, dar mai ales în fața electoratului din zona Văleni care a avut încredere în el. Suntem curioși ce are de spus Roberta Anastase care era atât de mândră când l-a prezentat cu aroganța-i specifică. Acuma de unde mai faci rost de bani pentru proiectele tale Mihai Apostolache?

























