Ieri, 21 februarie 2025, primarul Polițeanu Laurențiu Mihai (PLM) a organizat o conferință de presă pe tema salubrității. Una în care a jignit din nou și a acuzat oficialii de la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova și de la ADI Deșeuri, respectiv Florin Diaconu și Cristian Ganea, că sunt corupți, mafioți ș.a.m.d.
Partea rea e că ne-a mințit grosolan la aproape toate capitolele pe care le-a prezentat, iar când l-am întrebat punctual câteva lucruri, a răspuns agresiv, scurt, invocând argumente spontane, dar fără să le probeze în vreun fel. Chiar i-am spus că eu nu sunt obligat să cred tot ce spune, dacă nu probează cu documente, așa cum fac eu în anchetele mele jurnalistice despre potențialele infracțiuni pe care le-a comis de la instalarea sa în funcție până acum. Și muncesc pentru a le scoate la lumină și a mă face ușor înțeles, inclusiv de cei care apreciază stilul de lucru al primarului.
Se poate verifica faptul că nu iau nimic pentru această muncă. O fac din convingere că adevărul și respectarea legii trebuie să primeze și voi merge până în pânzele albe pentru a demonstra ce face acest individ. Consider, totuși, că într-o țară normală normal ar fi să fiu plătit pentru munca mea – e o muncă de jurnalist profesionist, chiar dacă ceea ce scriu stă în gât multora, și doar acelora care au interese ascunse ori încă mai cred ce spune primarul. Pare că adevărul nu se înțelege bine cu publicitatea :))
Voi demonta, bucată cu bucată, fiecare minciună spusă de acesta, dar până atunci vă invit să vă lămuriți de ce acest individ total incompetent și abuziv este vinovat de criză.
Pe zi ce trece, pe măsură ce studiez mai multe legi și mai multe documente, îmi dau seama că d-l PLM este vinovatul principal pentru criza gunoaielor pe care suntem nevoiți să o suportăm, indiferent câte acuze ar aduce domnia sa altora.
Citește și: Iluzia retragerii UAT Ploiești din ADI Deșeuri. Minciuni, haos și prejudicii uriașe care vor urma
Întrebări la care avem nevoie de răspunsuri
Astăzi vom trata, cu aceeași responsabilitate, de ce primarul PLM este principalul vinovat pentru criza gunoaielor. Am continuat studierea legislației în vigoare pentru a mă lămuri asupra a ceea ce spune legea că trebuia să facă primarul înainte de a semna contractul cu asocierea Brantner Servicii Ecologice – ROECO, după ce a așteptat în loc să acționeze din 12 decembrie 2024. Ar fi trebuit să organizeze licitația normală, pentru că tot consideră că este ieșit cu acte în regulă din ADI Deșeuri. Dar nu este.
Pornim de la premisa că este, și că negocierea fără publicare prealabilă (art. 104 din Legea 98/2016) a venit pe fondul faptului că Primăria Ploiești nu mai este membră ADI Deșeuri și era nevoie de colectarea deșeurilor din municipiu. Dar premisa urgenței este de neacceptat!
Am mai spus-o, dar o repet pentru cei care nu au citit ce am scris până acum aici sau pe pagina mea de Facebook: Interzicerea SC Bin GO Solutions de a colecta deșeurile până când noul operator ar fi obținut autorizația de mediu, după semnarea contractului, putea fi evitată prin parteneriat public-privat, nu prin populism ieftin, toată ziua live pe Facebook.
Dar de aici vine problema, iar întrebările-cheie sunt:
- De ce noul operator, adică asocierea Brantner Servicii Ecologice – ROECO SRL, nu a prezentat autorizația de mediu înainte de a semna contractul de delegare cu primarul?
- De ce primarul Polițeanu nu a solicitat autorizația de mediu înainte și nu a oprit procesul de atribuire prin Negociere fără Publicare Prealabilă imediat?
- Dacă primarul ar fi respectat legislația în vigoare și ar fi reacționat atunci când noul operator a solicitat atribuirea contractului de delegare, am mai fi fost în situația de a avea gunoaiele necolectate din 17 februarie?
Răspunsurile la aceste întrebări arată gradul maxim de vinovăție pentru criză, care îi este atribuit primarului Polițeanu din cauza incompetenței, aroganței, relei-voințe sau a intereselor personale ori de grup.
Altfel nu ne explicăm atitudinea idioată cu privire la situația creată cu gunoaiele, care putea fi evitată de un primar bine pregătit, înțelept și diplomat.
Dar nu, acest Polițeanu a intrat în conflict cu toată lumea la vârf, pentru că strategia lui este bazată pe populism și pe dorința de a câștiga tot mai mulți adepți. De aici și discursul permanent despre mafie și corupție, pentru a atrage și satisface orgoliile ploieștenilor sătui de prestațiile predecesorilor săi.
Ce aplică foarte bine și a înțeles unde a fost problema înainte este comunicarea cu ploieștenii în mediul online. Dar la cât se victimizează pe internet, va începe să irite maxim, când oamenii vor realiza că el este generatorul problemelor din Ploiești.
Trebuia sau nu trebuia să solicite primarul autorizația de mediu înainte de semnarea contractului?
Obligația operatorilor economici de a obține o autorizație de mediu înainte de a desfășura activități care pot avea un impact asupra mediului este stipulată în alte acte normative, precum Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Conform articolului 12, alineatul (1) din OUG 195/2005:
ART. 12
(1) Desfășurarea activităților existente, precum și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației/autorizației integrate de mediu.
Asta este cheia în care trebuiau desfășurate lucrurile.
Ageamiul de primar, împreună cu trupa sa de profitori nepregătiți profesional (îmi pare rău, dar asta e realitatea), nu au fost interesați o secundă de respectarea legislației de mediu în vigoare.
Și un elev își poate da seama că ceea ce spune art. 16, alin. (1) este clar: asocierea Brantner Servicii Ecologice – ROECO trebuia să dețină autorizație de mediu înainte de semnarea contractului.
Consecința respectării acestui articol de lege? Simplu: colectarea deșeurilor ar fi avut continuitate, chiar și pe încăpățânarea primarului de a scoate vechiul operator din joc.
Apropo, vă aduceți aminte că primarul a spus public că vrea să semneze cu fosta Rosal, actualmente SC Bin Go Solutions, care – ce să vezi – avea autorizație de mediu (așa cum vom demonstra într-un alt articol) și nu am mai fi fost în situația de criză?
Nu spune nimeni că SC Bin Go Solutions a performat, dar oare de ce a vrut inițial să semneze cu această firmă, iar apoi s-a sucit?
Chiar aș vrea să știu motivul real. Dar nu de la primar, pentru că minte prea mult.
Cât de incompetent să fii să nu înțelegi că nerespectând prevederile art. 16, alin. (1) din OUG 195/2005 poți declanșa o criză?
Să creezi atâta disconfort ploieștenilor, iar apoi să le ceri înțelegere pentru că habar nu ai ce faci, nu te face un primar bun, ci unul slab rău de tot.
Nu așa se conduce! Nu mai suntem în vremea lui Macovei, când mămica acoperea prostiile lui Polițeanu și Dumitrașcu, pe bune. Sau poate are/au habar, dar atunci înseamnă că are/au alte interese decât ale cetățenilor.
Dacă s-ar fi respectat această prevedere legală, nu am fi fost în situația actuală, ceea ce înseamnă că responsabil de ea este nimeni altul decât primarul Polițeanu Laurențiu Mihai. Nu ADI Deșeuri, NU Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, pentru că atribuțiile lor sunt altele!
De ce a fost imposibil ca noul operator să aibă în timp util autorizația de mediu
Acest lucru nu spune primarul. De ce nu a avut aurtorizație de mediu noul operator, asocierea/asociația SC Brantner Servicii Ecologice și ROECO. Dacă ar spune ar însemna să își recunoască vina totală și să își asume responsabilitatea pentru că a generat această criză.
Hai să vă explic:
Potrivit Ordinului 1171/2018, durata standard pentru emiterea unei autorizații de mediu este de până la 90 de zile. Termenul de acordare a autorizației în regim de urgență poate fi redus la aproximativ 30 de zile dacă toate condițiile sunt îndeplinite. Adică, toate documentele sunt depuse pentru ca Agenția de protecția Mediului Prahova să acorde autorizația de mediu în mod legal, nu prin traffic de influență, așa cum a făcut primarul cînd s-a transmis online că intră în biroul directorulu executiv, Florin Diaconu.
Poate că Polițeanu ar trebui să înțeleagă că metodele învățate la școala lui George Soros, pe care le aplica în calitate de activist civic, nu le mai poate folosi, atâia timp cât este primar. Dar e alegerea lui, el răspunde.
Să trecem peste sfaturi, oricu nu ține cont de ele… Iată dragi cititori ai Intransigent, de ce asocierea/asociația SC Brantner Servicii Ecologice și ROECO nu avea cum să dețină autorizația de mediu înainte :
În primul rând, după cum vedeți în foto, cele două firme( în treacăt fie spus firma austriacă ce are 30 de ani de activitate și 640 de angajați are în această asociere 35%, iar ROECO, o firma cu un angajat are 65%- de ce oare?) s-au asociat pe data de 28 ianuarie, iar pe 31 ianuarie, la trei zile s-a semnat contractual. Teoretic, noul operator a avut la dispoziie trei zile ca să îndeplinească ce spune art. 16 alin 1) din OUG 195/2005. Practicv, a avut la dispoziție 20 de zile, până pe 17 februarie când a anunțat primarul că va începe colectarea noul operator, care nu avea licență. Deci nici în procedură de urgență nu putea să primească autorizația de mediu, noul operator. Decât dacă Florin Diaconu, ar fi încălcat legea după care funcționează de dragul primarului, care acum îl acuză că e mare mafiot pentru că a respectat legislația în vigoare. Dar de reținut este, cu riscul de a mă repeat, prevederile art. 16 alin 1) din OUG 195/2005.
Ar mai fi de menționat în încheierea acestui capitol, faptul că nici în prezent noul operator nu poate obține autorizație de mediu, pentru că nu întrunește două condiții de bază și anume nu are semnate contractele obligatorii cu firma care deține rampa ecologică acreditată în Ploiești, în raportul contractual cu ADI Deșeuri pentru a fi depozitate deșeuri care trebuie tratate în prima fază la stația TMB pe care SWP SRL o gestionează și cu care noul operator trebuia, de asemena, să aibă contrac semnat.
Când? Înainte de semnarea contractului de delegare a serviciului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor din municipiul Ploiești. Nu după, mai încompetenților!
Pentru a vorbi tehnic și a demonstra cele spuse de noi, aveți la dispoziție ce spune legislația în vigoare:
În conformitate cu prevederile art. 2, alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101 /2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare „serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera servjciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităţilor”.
Potrivit dispoziţiilor art. 10, alin. (11) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „unitătile administrativ-teritoriale membre ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităti publice care au delegat împreună gestiunea de utilităti publice către acelasi operator/operator regional se pot retrage din asociaţie înainte de data expirării contractelor de delegare a gestiunii serviciilor numai cu acordul majorităţii celorlalte unităti administrativ-teritoriale membre, exprimat prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale acestora, precum şi cu acordul scris al entităţilor finanţatoare, în situaţia în care beneficiază de proiecte de investiţii cofinanţate din fonduri europene, şi numai după plata despăgubirilor prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciilor sau. după caz, în statutul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice„.
Totodată, vă mai spun că „înainte de atribujrea activitătii de colectare separată şi transport separat al deseurilor municipale, unitătile administrativ-teritoriale sau, după caz, sectoarele municipiului Bucureşti sunt obligate să atribuie, individual sau în asociere, activitătile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare prin depozitare” şi „este interzisă prestarea de către operatori a activitătilor de transfer, sortare, tratare si/sau de eliminare, prin depozitare, a deseurilor municipale
fără contract de delegare încheiat cu unitatea administrativ-teritorialăI sectorul municipiului Bucureşti de pe raza căreia/căruia provin deseurile„, conform prevederilor art. 2, alin. (8) şi (9) din Legea nr. 101 /2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În plus, conform art. 20 din legea mai sus menţionată, „operatorii care prestează activitatea de colectare separată a deseurilor municipale au obligaţia să încheie contracte comerciale de prestări servicii cu operatorii depozitelor de deseuri, operatorii statiilor de sortare si instalatiilor de tratare a deseurilor, după caz, numai la tarifele aprobate de către autoritătile deliberative ale unitătilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de pe raza cărora sunt colectate deseurile… ”
Incompetență, abuz și încălcarea legii – cine răspunde pentru criza gunoaielor?
Cu acestea fiind zise, legat de criza gunoaielor, credem că numai fanaticii d-ului Polițeanu nu vor înțelege că din vina lui suntem în situația de astză și că va dura pe termen nelimitat dacă membri Consiliului Local nu vor înțelege că trebuie să ia atitudine. Le spun pe această cale că suntem în instanțe penstru suspendare și anularea a trei HCL, respectiv HCL 599/2024, cu privier la târgul de Crăciun, HCL 666/ 2024 cu privire la majorarea tarifului plătit de populați pentru o gigacalorie cu 80%, la 367, 5 lei cu TVA și HCL 624/2024 și HCL 5/2025, cu privire la retragerea din ADI Deșeuri și aprobarea contractului de delegare cu un nou operator de salubritate. Mai menționez că la toate aceste cereri de chemare în judecată există și plângeri penale pentru că nu s-a respctat legislația în vigoare odatăî cu adoptarea lor.
Poate că după atâtea investigații jurnalistice pe care le-am făcut și toată munca depusă pentru a prezenta adevărul spre a fi înțeles, vor acționa pentru a nu ne mai chinui, cu gunoiul în primul rând, pentru că așa vrea primarul. E simplu ce au de făcut pentru reledierea situașie, da rei știu mai bine ca mine. Rămâne doar să acționeze legal, în consecință.
Nu dăm doi bani pe reforma fictivă a d-ului Polițeanu, atâta timp cât există măcar un ploieșean care are de suferit. Dar iată, că pe aceste HCL, suferă toți ploieștenii, cumulând prevederile lor.