Poliția Locală Ploiești informează că vineri, 3 iunie 2011, în jurul orelor 19:40, în timp ce se afla în patrulare în zona Parcului Aurora Vest, o patrulă pedestră a observat o persoană de sex masculin care se manifesta violent asupra unei persoane de sex feminin, adresându-i lovituri și injurii.
În urma efectuării procedurii de legitimare, cele două persoane au fost identificate ca fiind B.V., în vârstă de 43 de ani din Ploiești și C.D. în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în comuna Berceni. La intervenția polițiștilor locali pentru aplanarea conflictului, bărbatul a devenit agresiv și față de aceștia și a încercat să fugă, motiv pentru care, cu sprijinul unui polițist local aflat în timpul liber, ce se afla prin zonă, persoana recalcitrantă a fost imobilizată și încătușată.
La fața locului s-au prezentat două patrule mobile ale instituției, care au condus cele două persoane la Secția de Poliție nr. 3, în vederea continuării cercetărilor.