Luni, 28 iulie 2025. O zi aparent obișnuită, fără blocaje, fără autobuze trase pe dreapta, fără urlete în stradă. Și totuși, o zi în care 20 de orașe din România au fost martorele unei greve japoneze inițiate de mii de angajați ai transportului public urban. O grevă tăcută, dar profundă, ca un oftat lung al celor care de ani întregi țin în viață orașele, fără ca nimeni să le mulțumească. Din Arad și până în Vaslui, din Timișoara și până în Ploiești, Brașov, Cluj, Craiova, Galați sau Constanța – sindicatele din transportul public trag un semnal de alarmă care nu mai poate fi ignorat.
Sub semnătura a trei federații – Transloc România, Transportatorilor și Serviciilor Publice din România și Transurban, protestul nu este doar despre salarii. Este despre demnitate călcată în picioare, despre contracte colective încălcate, despre o lege Trenuleț (OUG 156/2024) trecută cu zgomot pe hârtie și ignorată cu tăcere în practică. Este despre oameni care aprind și sting luminile în orașe, despre angajați urmăriți de GPS și camere video în autobuze, despre șoferi care conduc 10-12 ore pe zi ca să poată pune copiilor o pâine pe masă, în timp ce guvernanții le spun că „bugetul nu permite”.
Un serviciu vital tratat ca o povară
Transportul public nu e un moft. Nu e un lux. Este o componentă strategică a funcționării unui oraș civilizat. În timpuri de pace sau de război, în pandemii sau cutremure, autobuzul care duce un copil la școală sau o bătrână la spital devine salvator tăcut. Tocmai de aceea, a lovi în cei care susțin acest sistem echivalează cu a lovi în însăși coloana vertebrală a societății.
În loc să fie respectați, oamenii aceștia sunt batjocoriți de contracte nerespectate, de lipsa dialogului social și de indiferența autorităților locale. Guvernul României și primarii orașelor mari sunt direct vizați de această mișcare tăcută, dar fermă. Când salariile întârzie, când clauzele negociate sunt anulate fără explicații, când munca e făcută în condiții inumane, iar demnitatea e redusă la un card de pontaj, revolta devine inevitabilă.
Ce reclamă sindicaliștii:
-
Încălcarea flagrantă a contractelor colective și individuale de muncă, semnate anterior și garantate prin Codul Muncii și Legea Dialogului Social;
-
Nerespectarea Legii Trenuleț, OUG 156/2024, care protejează drepturile lucrătorilor din transport;
-
Ignorarea contractelor de delegare încheiate între consiliile locale și operatorii de transport;
-
Devalorizarea statutului muncii în transportul public, un domeniu considerat strategic în vremuri de criză.
Greva japoneză e doar începutul
Sindicaliștii avertizează clar: nu se vor opri aici. Se alătură protestelor de la CT BUS Constanța și anunță că vor susține mișcările de protest până când drepturile vor fi respectate. Iar dacă azi poartă banderole albe și tăcerea ca formă de protest, mâine ar putea recurge la metode mai vizibile. Greva japoneză este doar preludiul unei revolte a celor invizibili, a celor care nu cer privilegii, ci doar respectul cuvenit muncii lor.
Este o lecție dureroasă pentru toți cei care au ajuns să conducă orașe, ministere și instituții fără să înțeleagă esențialul: în spatele fiecărei curse regulate se află un om, nu un robot. Iar acel om merită să fie ascultat.
România, dacă nu îți respecti lucrătorii din transport, te oprești singură din mers.
