• Ultimele

Dezbatere publică a proiectului de Lege privind statutul personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

11 martie 2011
ADOR a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la activitatea procurorului Adrian-Petre Todoran în dosarul instrumentat de DIICOT în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv

INM, condus de judecator Simona-Camelia Marcu a respins reclamația ADOR privind parcursul procurorului Todoran. Două instituții, 35 de întrebări și documentele pe care publicul încă nu le poate verifica

10 noiembrie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

10 noiembrie 2026
ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

5 noiembrie 2026
18 proiecte europene, incheiate cu ADR Sud Muntenia in 2019 de primaria Ploiesti sunt la pamant si risca sa fie rezilate. Volosevici, cat mai prostesti lumea, da-o incolo de treaba?

ADOR cere Primăriei Ploiești să oprească majorările nejustificate ale impozitelor pentru 2027. Cât mai trebuie să plătească ploieștenii pentru a acoperi necesitățile bugetare ale administrației Polițeanu?

5 noiembrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie

ADOR cere retragerea proiectului privind noua zonare fiscală a Ploieștiului. Primăria trebuie să explice de ce ploieștenii ar urma să plătească impozite mai mari în 2027

5 noiembrie 2026
Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

4 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026
Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

3 noiembrie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
miercuri, 11 noiembrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Dezbatere publică a proiectului de Lege privind statutul personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

Acasă Utile Comunicate
11 martie 2011
Cuprins

Ministerul Justiţiei a lansat astăzi, în dezbatere publică, prin afişarea pe site-ul său, proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
Proiectul de Lege urmăreşte consolidarea statutului profesiei de grefier, în scopul asigurării premiselor pentru instituirea Ordinului Grefierilor din România – instituţie de drept public, cu atribuţii exclusive de gestionare a carierei personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, proiect ce urmează a fi realizat în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei Legi (art. 108 din Lege).
Necesitatea îmbunătăţirii criteriilor de recrutare, încadrare, salarizare, promovare, transformare a posturilor, evaluare, sancţionare, eliberare din funcţie precum şi gestionarea unitară a carierei profesionale pentru personalul de specialitate al instanţelor şi parchetelor a impus raportarea grefierilor la un număr de 3 angajatori (Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), dat fiind că numărul de angajatori existent în prezent (34) a generat un sistem rigid, inflexibil şi inechitabil, inclusiv din perspectiva normelor care reglementează raporturile de muncă ale personalului în discuţie.
Noutatea majoră a proiectului în cauză constă în înfiinţarea categoriei grefierului judiciar, care va avea competenţe administrative lărgite şi, în acelaşi timp, jurisdicţionale în unele cauze judiciare în materie necontencioasă.
În acest fel, se asigură, deopotrivă, îndeplinirea unor obiective din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, legate de transferul de atribuţii de la judecători la grefieri, cu  rezultate în eficientizarea actului de justiţie.
Proiectul de Lege introduce o instituţie nouă, managerul de instanţă, în scopul de a transfera către această funcţie unele atribuţii administrative îndeplinite de preşedintele de instanţă, care va putea să-i delege acestuia inclusiv calitatea de ordonator de credite.
Nevoia de degrevare a Consiliului Superior al Magistraturii de atribuţiile secundare rolului său constituţional, de garant al independenţei Justiţiei, impune transferul atribuţiilor specifice de administrare în privinţa personalului de specialitate al instanţelor şi parchetelor către Ministerul Justiţiei, până la înfiinţarea Ordinului Grefierilor din România, după un model european consacrat (ex: Consiliul Funcţionarilor Judiciari – Portugalia; Consiliul Personalului – Germania). În acest fel, Consiliul Superior al Magistraturii se va putea concentra, în mod deosebit, asupra îndeplinirii atribuţiilor sale legale prevăzute de Legea nr.317/2004, în acord cu rolul său constituţional, prevăzut de art.133-134 din Constituţia României.
Pe cale de consecinţă, Şcoala Naţională de Grefieri va reveni în coordonarea Ministerului Justiţiei.
Proiectul de lege supus astăzi dezbaterii publice este rezultatul eforturilor comune depuse în cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Ministerului Justiţiei, format cu precădere din reprezentanţi ai profesiilor vizate, precum şi din reprezentanţi ai instituţiilor interesate (Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Şcoala Naţională de Grefieri).
Soluţiile legislative, care consacră atribuţiile grefierului judiciar şi cele ale grefierului de anchetă cuprinse în proiect, au fost elaborate inclusiv pe baza propunerilor formulate de către conducerile instanţelor şi parchetelor, în urma unor consultări derulate la nivelul acestora.
Ministerul Justiţiei îşi exprimă convingerea că proiectul de lege privind statutul personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea va face obiectul analizei la nivelul întregului sistem judiciar, inclusiv din perspectiva alinierii profesiei la standardele europene, cu toate avantajele specifice unei Justiţii eficiente, rapide, capabilă să îşi împlinească rolul de serviciu public.
Precizăm că proiectul poate fi accesat pe site-ul Ministerului Justiţiei, www.just.ro<http://www.just.ro/>, la secţiunea “Proiecte de acte normative aflate în dezbatere”. La aceeaşi adresă de internet poate fi accesată şi “Cartea verde pentru un grefier european” elaborată de Uniunea Europeană a Grefierilor, organizaţie cu statut participativ în cadrul Consiliului Europei, precum şi o succintă prezentare a noutăţilor propuse de proiectul de lege, în format Power Point.

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

18 proiecte europene, incheiate cu ADR Sud Muntenia in 2019 de primaria Ploiesti sunt la pamant si risca sa fie rezilate. Volosevici, cat mai prostesti lumea, da-o incolo de treaba?
Comunicate

ADOR cere Primăriei Ploiești să oprească majorările nejustificate ale impozitelor pentru 2027. Cât mai trebuie să plătească ploieștenii pentru a acoperi necesitățile bugetare ale administrației Polițeanu?

5 noiembrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie
Comunicate

ADOR cere retragerea proiectului privind noua zonare fiscală a Ploieștiului. Primăria trebuie să explice de ce ploieștenii ar urma să plătească impozite mai mari în 2027

5 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă
Comunicate

ADOR cere oprirea majorării impozitelor pe locuințele ploieștenilor! Primăria Polițeanu, contestată oficial înaintea votului din Consiliul Local

27 octombrie 2026
De astazi s-a oprit furnizarea de caldura in apartamente. Platim mai putin intretinerea
Comunicate

Bogdan Becheanu anunța pentru Intransigent pornirea căldurii în jurul datei de 15 octombrie. Termo Ploiești amână furnizarea până pe 17–20 octombrie, deși temperaturile au coborât la 2°C. ADOR și UAP Prahova au notificat oficial operatorul și Primăria, cerând pornirea imediată a încălzirii!

16 octombrie 2026
Călin Georgescu, mesaj emoționant către români: „Nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți”
Comunicate

ADOR internaționalizează cazul Călin Georgescu: sesizări către ONU, OSCE și Consiliul Europei

13 octombrie 2026
Planurile naționale de redresare: PE evaluează eficiența finanțării pe perioada crizei
Comunicate

ADOR sesizează instituțiile europene privind garanțiile procesuale, independența justiției și suspiciunile privind modificarea parametrilor repartizării aleatorii a dosarelor

8 octombrie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
ADOR a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la activitatea procurorului Adrian-Petre Todoran în dosarul instrumentat de DIICOT în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv
Anchete

INM, condus de judecator Simona-Camelia Marcu a respins reclamația ADOR privind parcursul procurorului Todoran. Două instituții, 35 de întrebări și documentele pe care publicul încă nu le poate verifica

de Costin Cristescu
10 noiembrie 2026
0

O instituție poate avea dreptul să protejeze datele personale ale unui magistrat. Dar poate transforma această protecție într-un răspuns general...

Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

9 noiembrie 2026 - Actualizat 10 noiembrie 2026
ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

9 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro