• Ultimele
Deputatul Gabriela Anghel se alatura demersului Colegiului Judetean al Elevilor. Declaratie politica

Deputatul Gabriela Anghel se alatura demersului Colegiului Judetean al Elevilor. Declaratie politica

24 iunie 2015
Trei decenii de reforme în educație, milioane cheltuite și întrebarea pe care România evită să și-o pună: cum e posibil ca 43% dintre români să citească fără să mai înțeleagă?

Trei decenii de reforme în educație, milioane cheltuite și întrebarea pe care România evită să și-o pună: cum e posibil ca 43% dintre români să citească fără să mai înțeleagă?

12 iunie 2026
Primăria Ploiești recunoaște oficial: Podul de la Sud este în stare critică. Dar evită să spună limpede dacă este sau nu „punct strategic”

Podul de la Sud: pasajul „în stare critică” peste care ploieștenii circulă cu ochii închiși, în timp ce administrația are alte priorițăți, nu viața oamenilor

12 iunie 2026
Locuitorii de pe strada Furnalului amenință Primăria Ploiești și pe primarul Mihai Polițeanu cu procese

Locuitorii de pe strada Furnalului amenință Primăria Ploiești și pe primarul Mihai Polițeanu cu procese

11 iunie 2026
Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER – emoție, energie, spectacol, la Teatrul Municipal Baia Mare.

Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER – emoție, energie, spectacol, la Teatrul Municipal Baia Mare.

11 iunie 2026
Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice

Monitorizare sau control paralel? Întrebările fără răspuns din spatele HCL 192/2026

11 iunie 2026
RĂZBOI DESCHIS ÎN MAGISTRATURĂ. Forumul Judecătorilor acuză CSM că vorbește în numele a 3.580 de judecători fără mandat explicit și anunță posibilă acțiune în instanță

RĂZBOI DESCHIS ÎN MAGISTRATURĂ. Forumul Judecătorilor acuză CSM că vorbește în numele a 3.580 de judecători fără mandat explicit și anunță posibilă acțiune în instanță

11 iunie 2026
CSM acuză Guvernul că destabilizează justiția: peste 800 de posturi de judecător sunt vacante, iar instanțele au deja 2,4 milioane de dosare

Secţia pentru judecători apără independenţa justiţiei în faţa unui atac fără precedent în istoria post-revoluţionară a României

10 iunie 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță

Comisia care vrea să controleze Cultura. HCL 192/2026 ridică întrebări serioase despre limitele puterii Consiliului Local Ploiești

10 iunie 2026
Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice

ADOR solicită revocarea HCL nr. 132/2026 privind reorganizarea Primăriei Ploiești

10 iunie 2026
Cum a descoperit Poliția Locală că „hazna” este specie protejată de Constituție și a închis ochii la jignirile aduse de primarul Polițeanu unei publicații locale

Cum a descoperit Poliția Locală că „hazna” este specie protejată de Constituție și a închis ochii la jignirile aduse de primarul Polițeanu unei publicații locale

9 iunie 2026
Publicitate gratuită// Lansarea lucrării „Primarul în jurisprudența Curții Constituționale” la UPG Ploiești

Publicitate gratuită// Lansarea lucrării „Primarul în jurisprudența Curții Constituționale” la UPG Ploiești

9 iunie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

În loc să analizeze juridic posibila încetare de drept a mandatului lui Cristian-Mihai Neagu, secretarul general al Municipiului Ploiești cere răspunsuri de la REPER și MNP, deși documentul oficial obținut de la Tribunal indica deja apartenența politică REPER

8 iunie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
duminică, 14 iunie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Deputatul Gabriela Anghel se alatura demersului Colegiului Judetean al Elevilor. Declaratie politica

Acasă MEDIA Politic
24 iunie 2015
Deputatul Gabriela Anghel se alatura demersului Colegiului Judetean al Elevilor. Declaratie politica
Cuprins

Domnule presedinte de sedinta, distinse colege, stimati colegi

Zilele acestea,in Romania,se sustin examenele de admitere in clasa a V-a. Pentru elevii participanti, este primul mare examen din viata lor. Sunt copiii nostri de 10 si 11 ani care acum descopera ce inseamna competitia cu adevarat, acum invata ce inseamna sa lupti corect pentru locul tau si pentru posibilitatea de a studia intr-o scoala mai buna.Sunt copii, sunt entuziasti si s-au prezentat cu emotie la examene, intelegand ca, pentru ei, este primul pas catre un liceu bun si, ulterior, catre o facultate prestigioasa.

Cum ii intampina insa Ministerul Educatiei pe acesti copii? Cum le insufla principii sanatoase ca buna organizare, bunul simt, corectitudinea si dreptul la sanse egale pentru toti? Ofera sistemul de invatamant de stat un cadru propice fixarii unor asemenea principii? NU

In loc sa se preocupe de cum structureaza moral si educational acesti copii, pe mana carora va fi maine Romania si din mana carora vor avea pretentia sa isi ia pensiile, Ministerul Educatiei FACE EDUCATIE incepand de la clasa aV-a prin DISCRIMINARE.

            Caci ce altceva este, daca nu discriminare, faptul ca Ministerul, cu dreptul autoadjudecat al celui pus in varful piramidei, hotaraste sa se noteze DIFERENTIAT examenul de limbi moderne sustinut in sistemul de invatamat de stat (presupus a fi GRATUIT).Astfel, copiii care prezinta la dosarul de inscriere un certificat de aptitudini obtinut CONTRA COST in alte forme de invatamant decat cel de stat obtin, din oficiu nota 10 (zece). Pana aici este in regula. Ce facem insa cu cei ca NU prezinta aceste certificate, dar care au cunostinte cel putin la fel de solide ca ale celor care au certificate?  Ce ii invatam noi acesti copii? Cumva ca principiul “sanse egale pentru toti copiii” are si el pretul lui? Cumva le spunem prin aceasta copiilor ai caror parinti nu au avut posibilitatea sa plateasca un asemenea certificat si toate cheltuielile aditionale ca, de fapt, cine nu are bani nu are aceleasi drepturi? Le spunem cumva ca se duc la un concurs la care mai mult de jumatate din locuri sunt deja date copiilor ai caror parinti au mai multa “dare de mana”? Frumos sistem de valori le oferim.

            Cum s-a ajuns la acest lucru? Prin inserarea catorva randuri,am prefera sa credem prost gandite, ca sa nu zicem rau intentionate, in Regulamentul de Organizare si Functionare a Unitatilor de Invatamant Preuniversitar. Este vorba despre articolul 210, alin.6 lit. c) care prevede ca:

“Elevii care, anterior admiterii in clasa a V-a, la clasele cu predare in regim intensiv a unei limbi de circulatie internationala, au sustinut examene de competenta lingvistica intr-o limba de circulatie internationala si au obtinut o diploma nivel A1 sau nivel superior, pot fi admisi fara a mai sustine proba de aptitudini si cunostinte la limba moderna, fiindu-le acordata, prin echivalare, nota 10 la respectiva proba.”

           

Deci, POT FI admisi fara a sustine proba. Acest “pot fi” Inspectoratele Judetene l-au interpretat, asa cum era si normal, in directia asigurarii unui cadru de admitere caracterizat de fair-play. Hotararea de a fi sau a nu fi echivalate aceste certificate cu nota 10 (zece), prin acest “pot fi” era lasata la latitudinea inspectoratelor.

            Inspectoratul Scolar Judetean Prahova a mers chiar mai departe, probabil in ideea de a se alinia regulamentului, dar si de a respecta niste principii clare pentru dascali, acelea care fac referire la dreptul la sanse egale pentru copii, si a trimis Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice adresa cu nr.153/09.06.2015 prin care propunea o solutie de compromis: echivalarea acestor certificate cu nota 10 (zece) doar la proba orala a examenului la limba moderna, care ar fi contat in proportie de 30% in nota finala, toti candidatii urmand sa sustina proba scrisa.Numai ca Ministerul revine, cu douazile inainte de inceperea inscrierilor, cu Adresa  nr.163m/12.06.2015, prin care impune ca OBLIGATORIE echivalarea.

            Unde este capacitatea de gandire la nivel macro a acestui Minister? De ce se pun Inspectoratele  Scolare intre ciocan si nicovala, intre minister care, se pare ca nu are nicio problema in a incuraja practici discriminatorii, si parintii fara posibilitati care nu vor si nu trebuie sa accepte ca Romania secolului 21 nu are nevoie sa-si scoleasca adecvat copiii cu potential?

            Cum explicam acestor copii faptul ca ei, care au fost elevi model, care au invatat, care s-au autodepasit, care au renuntat la joaca sau la alte preocupari, pentru a fi printre primii in clasa, pentru a merge la olimpiade, pentru a avea rezultate foarte bune, sunt acum nevoiti sa accepte ca NU AU LOC la scolile unde vor sa studieze, pentru ca locurile au fost in mare parte deja ocupate de catre elevi ai caror parinti au putut plati pentru un certificat. Nu este corect nici pentru copiii care au certificate si care vor fi din start catalogati ca posesori ai unor locuri pe care nu le merita pentru simplul fapt ca nu au dovedit aceasta prin acelasi sistem de evaluare, ca sa nu mai vorbim despre cei prejudiciati….Impartim copiii in doua tabere! Acesta este scopul? Aceasta este menirea institutiei numite Ministerul EDUCATIEI?

            Atat parintii cat si cadrele didactice au remarcat caracterul discriminatoriu al acestei echivalaria examenului cu nota 10 (zece). Insa Ministerul cand face “treaba” o face pana la capat. Nu este suficient ca a schimbat sensul unei prevederi din Regulament, dar o si schimba pe ultima suta de metri, punand parintii pe jar, schimband regulile in timpul jocului si creand copiilor complexe de inferioritate, intrucat ROFUIP a intrat in vigoare in luna ianuarie 2015, deci la jumatatea anului scolar curent, fiind astfel presupus, ca orice lege in aceasta tara dealtfel,  de a intra in vigoare din anul scolar urmator.

Iata si motivele pentru care consideram aceasta hotarare de echivalare discriminatorie:

–          aduce cu titlu de obligativitate o recunoastere optionala si privata in sistemul de invatamant gratuit de stat, recunoastere la care nu au acces deopotriva toti copiii;

–          aceste certificate sunt obtinute contra cost si sunt doar doua centre in toata tara care le elibereaza, limitand astfel accesul copiilor care provin din familii fara resurse si care, reamintesc, sunt inscrisi in sistemul de invatamant DE STAT care este GRATUIT;

–          nu a existat o informare oficiala asupra schimbarii acestor prevederi,inca de la inceputul acestui an scolar, care sa dea posibilitatea din timp parintilor sa isi organizeze resursele in asa fel incat sa poata ajuta copilul sa obtina aceste certificate. Aceasta presupunand ca chiar ar fi avut vreo posibilitate.

–          echivalarea cu nota 10 (zece) a ambelor probe ce ar trebui sustinute de elevi,desi acele certificate au diferite grade, iar gradele sunt obtinute cu punctaje diferite. Astfel, minimul acceptat, gradul A1 poate fi obtinut cu un numar diferit de “scuturi” (sistemul de punctaj la evaluarea copiilor in vederea obtinerii certificatului), de la 11 la 15, ceea ce conduce la echivalarea cu nota 10 (zece) a unor prestatii inegale din punct de vedere al cunostintelor, ducand astfel la posibilitatea ca acele locuri sa fie ocupate de copii mai slab pregatiti decat multi altii care nu au avut posibilitatea sa fie evaluati de aceste centre.

–          Insasi acceptarea sistemelor de evaluare diferentiate la proba de limbi moderne lasa loc la interpretari, la tratament diferentiat si la incapacitatea de a evalua CORECT si EGAL toti copiii.

            Stimati colegi, acest Guvern se proclama protectorul familiilor defavorizate, se declara ingrijorat atat de soarta copiilor provenind din familii sarace cat si de a celor cu potential, si totusi permite tocmai Ministerului care ar trebui sa se ocupe de educarea si dezvoltarea acestor copii, sa ii discrimineze!

            Cati copii cu rezultate excelente isi vor vedea visul de a ajunge la o scoala buna spulberat doar pentru ca parintii lor nu au avut posibilitatea sa-i plateasca pregatirea, drumul si examenul? Cati dintre acesti copii, posesori ai unor capacitati peste medie, se vor pierde in anonimat in anii urmatori, pentru ca le-au stat in cale ghinionul de a se fi nascut in familii cu posibilitati reduse, sau incapacitatea unui Minister de a-si privi toti copiii la fel, de a le oferi sanse egale.

            Ce facem cu viitorul Romaniei? Ce ii invatam pe acesti copii? Cum ar fi oare daca tuturor acestora care au gandit aceste prevederi, la momentul iesirii lor la pensie, cand acesti copii vor fi aceia din mana carora isi vor primi pensia, li se va cere un certificat care sa ATESTE calitatea muncii prestate in perioada activa, in functie de care sa li se dea pensia? Nu trebuie ignorat faptul ca ceea ce sadim in acesti copii astazi, aceasta vom primi mai tarziu. Daca sadim complexe, lipsa de etica si echitate, frustari, aceasta vom culege. Acesti copii, presupunand ca vor ramane in tara in sistemul care i-a prejudiciat, ne vor inapoia la batranete exact ceea ce le-am dat.

            La aceste intrebari ar trebui sa reflecteze insusi Ministrul Educatiei si sa gaseasca solutii pentru un sistem de invatamant performant, nediscriminatoriu si care sa asigure o noua generatie de romani bine pregatiti profesional si uman.

            Cerem asadar, de urgenta,  Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice sa ia masuri sa elimine aceste practici discriminatorii, in asa fel incat elevii admisi in clasa aV-a sa fie evaluati corect in cadrul aceluiasi sistem, pe baza acelorasi subiecte! Amintim Ministerului ca TOTI COPIII SUNT EGALI IN FATA LEGII, si este de datoria acestei institutii sa respecte acest lucru!

            Totodata, cerem Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii sa se SESIZEZE DIN OFICIU in acest caz si sa procedeze de urgenta la luarea de masuri care sa  reincadreze situatia prezentata in limitele legii fundamentale a statului roman, Constitutia.

Deputat Gabriela Lola Anghel

25Iunie 2015

 

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

România lui Moșteanu- între „mi-aș fi dorit” și realitatea dură a retragerii americane
Politic

România lui Moșteanu- între „mi-aș fi dorit” și realitatea dură a retragerii americane

29 octombrie 2025
PSD Ploiești îi răspunde primarului Polițeanu: „Un ales al cetățenilor nu are voie să jignească”. Tramvaie pe fonduri europene și gigacaloria la 350 lei, prioritate pentru ploieșteni
Politic

PSD Ploiești îi răspunde primarului Polițeanu: „Un ales al cetățenilor nu are voie să jignească”. Tramvaie pe fonduri europene și gigacaloria la 350 lei, prioritate pentru ploieșteni

18 septembrie 2025
Analiză electorală pentru turul II: Un moment de cotitură și o confruntare simbolică pentru viitorul României
Politic

Analiză electorală pentru turul II: Un moment de cotitură și o confruntare simbolică pentru viitorul României

25 noiembrie 2024
Analiză// CCR respinge candidatura Dianei Șoșoacă și ridică suspiciuni de abuz constituțional
Politic

Analiză// CCR respinge candidatura Dianei Șoșoacă și ridică suspiciuni de abuz constituțional

6 octombrie 2024
Schimbări majore în PNL Ploiești după demiterea Robertei Anastase. Consilieri locali renunță la mandate și o excludere din partid 
Politic

Schimbări majore în PNL Ploiești după demiterea Robertei Anastase. Consilieri locali renunță la mandate și o excludere din partid 

20 septembrie 2024
Prezentarea candidaților USR la alegerile parlamentare. Planuri, obiective și critici la adresa actualei majorități
Politic

Prezentarea candidaților USR la alegerile parlamentare. Planuri, obiective și critici la adresa actualei majorități

19 septembrie 2024
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Analfabetismul funcțional – eșecul perfect al unei tranziții mimate

8 decembrie 2025

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Primăria Ploiești recunoaște oficial: Podul de la Sud este în stare critică. Dar evită să spună limpede dacă este sau nu „punct strategic”
Anchete

Podul de la Sud: pasajul „în stare critică” peste care ploieștenii circulă cu ochii închiși, în timp ce administrația are alte priorițăți, nu viața oamenilor

de Costin Cristescu
12 iunie 2026
0

Podul de la Sud se degradează, iar autoritățile încă pasează răspunderea Podul de la Sud din Ploiești nu mai este...

Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice

Monitorizare sau control paralel? Întrebările fără răspuns din spatele HCL 192/2026

11 iunie 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță

Comisia care vrea să controleze Cultura. HCL 192/2026 ridică întrebări serioase despre limitele puterii Consiliului Local Ploiești

10 iunie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

În loc să analizeze juridic posibila încetare de drept a mandatului lui Cristian-Mihai Neagu, secretarul general al Municipiului Ploiești cere răspunsuri de la REPER și MNP, deși documentul oficial obținut de la Tribunal indica deja apartenența politică REPER

8 iunie 2026
Prefectura Prahova, paravan administrativ în cazul Neagu? Răspunsul care ridică mai multe întrebări decât lămuriri

Prefectura Prahova, paravan administrativ în cazul Neagu? Răspunsul care ridică mai multe întrebări decât lămuriri

4 iunie 2026
Cum a găsit Guvernul sute de milioane pentru un port strategic al Republicii Moldova, în timp ce cel mai mare șantier naval al României era lăsat să se prăbușească?

Cum a găsit Guvernul sute de milioane pentru un port strategic al Republicii Moldova, în timp ce cel mai mare șantier naval al României era lăsat să se prăbușească?

2 iunie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro