În data de 26.11.2010 un grup de 16 persoane private de libertate, selecţionate în regim semideschis din Penitenciarului Ploieşti a efectuat o vizită la Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Ploieşti, judeţul Prahova.
Activitatea s-a desfăşurat în baza unui protocol încheiat între conducerea Muzeului Judeţean Ştiinţele Naturii Ploieşti şi Penitenciarul Ploieşti, intitulat „O ferestră spre lume”.
Persoanele private de libertate au avut ocazia să admire geografia şi geologia zonei dintre Dâmboviţa şi Râmnicu Sărat, acvarii, colecţii de plante superioare, elemente de floră şi faună ocrotite de lege, precum şi aspecte de antropologie a raselor umane.
La selecţia deţinuţilor ce au participat la vizita amintită, s-a analizat comportamentul şi modul în care participă la programele educative şi astfel
s-a apreciat că aceasta poate fi un mod de a recompensa eforturile pe care le depun.
Astfel de acţiuni reprezintă o parte din activitatea desfăşurată de Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială pentru menţinerea legăturii cu societatea şi promovarea valorilor sociale, oferind în acelaşi timp, oportunităţi persoanelor private de libertate de a-şi lărgi orizonturile culturale.
Pentru informaţii suplimentare, desemnăm ca persoană de contact pe inspector Comnea Cristina – purtător de cuvânt, telefon 0244 526834, mobil: 0753.091.210, email: [email protected].
Cu stimă,
Comisar şef de penitenciare Tiberiu RADU
Director
Penitenciarul Ploieşti