Take a fresh look at your lifestyle.

Cristian Gog a fost oprit de Pro TV în ultimul moment să facă ceva cu adevărat demenţial!

 

A vrut să prezinte un număr de ruletă rusească – Vezi cum plănuia să-şi rişte viaţa în direct!

Cristian Gog a stat mult pe gânduri înainte să decidă ce număr să prezinte la finala „Românii au talent”. Fiindcă a văzut că nu reuşeşte să îşi oprească pulsul, concurentul a vrut să facă un alt număr de iluzionism sau chiar să renunţe să mai apară pe scenă.

„Nu am mai vrut să urc pe scenă în Finală. Oamenii de acasă trebuiau să vadă ceva, iar mie nu-mi ieşise numărul la ultima repetiţie. Eram tensionat. Am reuşit să mă adun, însă”, a declarat Cristian Gog pentru „Gândul”.

Clujeanul a trecut printr-o perioadă foarte grea şi nu ştia ce să facă. „Au fost ore groaznice. Nu ştiam dacă îmi iese sau nu. Mai făcusem o dată asta în faţa unor medici, dar atunci nu eram monitorizat EKG. Nu am vrut să mai urc pe scenă”, a spus el.

Asistenta şi medicul care au asistat la reprezentaţia din finală au fost reticenţi. „Nu poţi să-i acuzi de ceva. E perfect normal ca cine vede aşa ceva să fie şocat. Ştiam şi că e posibil să aibă ezitări atunci când îi rog să nu intervină dacă sesizează ceva în neregulă cu bătăile inimii mele”, a povestit câştigătorul sezonului 2 de la „Românii au talent”.

Cristian Gog a dezvăluit că avea în plan o altă reprezentaţie, dar cei de la PRO TV i-au interzis, pentru că era un număr mult prea periculos ce nu putea fi difuzat. „Mă bucur acum că s-a întâmplat aşa. Mă gândisem la un număr de ruletă rusească, dar Pro TV-ul mi-a spus că aşa ceva nu este permis nici dacă s-ar marca momentul cu un avertisment pe ecran”, a explicat el.

Marele câştigător al premiului de 120.000 de euro neagă că ar fi avut complici care să îl ajute să „păcălească” juriul şi telespectatorii. „Dincolo de partea morală – sunt unii în domeniul meu care fac astfel de înţelegeri – , am criterii peste care nu trec şi nu voi trece niciodată. Vând iluzii, dar vreau să o fac elegant. Să fiu împlinit! Niciodată nu o să mă înţeleg cu cineva pentru un rezultat”, a spus Cristian.

 

Sursa: cancan.ro


APRECIAZĂ ARTICOLUL !
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Privacy & Cookies Policy