• Ultimele

Comunicat de presă privind distribuirea DVD-ului “Noul Cod Civil al României”

10 august 2011
ADOR a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la activitatea procurorului Adrian-Petre Todoran în dosarul instrumentat de DIICOT în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv

INM, condus de judecator Simona-Camelia Marcu a respins reclamația ADOR privind parcursul procurorului Todoran. Două instituții, 35 de întrebări și documentele pe care publicul încă nu le poate verifica

10 noiembrie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

10 noiembrie 2026
ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

5 noiembrie 2026
18 proiecte europene, incheiate cu ADR Sud Muntenia in 2019 de primaria Ploiesti sunt la pamant si risca sa fie rezilate. Volosevici, cat mai prostesti lumea, da-o incolo de treaba?

ADOR cere Primăriei Ploiești să oprească majorările nejustificate ale impozitelor pentru 2027. Cât mai trebuie să plătească ploieștenii pentru a acoperi necesitățile bugetare ale administrației Polițeanu?

5 noiembrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie

ADOR cere retragerea proiectului privind noua zonare fiscală a Ploieștiului. Primăria trebuie să explice de ce ploieștenii ar urma să plătească impozite mai mari în 2027

5 noiembrie 2026
Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

4 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026
Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

3 noiembrie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
miercuri, 11 noiembrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Comunicat de presă privind distribuirea DVD-ului “Noul Cod Civil al României”

Acasă Utile Comunicate
10 august 2011
Cuprins

Ministerul Justiţiei distribuie începând de marţi, 9 august 2011, DVD-ul “Noul Cod Civil al României” tuturor judecătorilor din sistem, membrilor Parlamentului României în calitatea acestora de formatori de opinie în colegiile pe care le reprezintă şi, ulterior, bibliotecilor facultăţilor cu specializarea ştiinţe juridice din universităţile de stat. DVD-ul realizat de Ministerul Justiţiei conţine forma consolidată, republicată a Noului Cod Civil al României, Legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil, precum şi materiale de interes privind Conferinţa “Intrarea în vigoare a Noului Cod Civil: Realităţi şi provocări legislative ale modernizării societăţii româneşti” – 30 iunie 2011: agenda conferinţei, înregistrarea video a alocuţiunilor din deschidere şi a lucrărilor conferinţei, transcrierea alocuţiunilor din deschidere şi extrase din lucrările conferinţei şi prezentările susţinute în cadrul lucrărilor.
Această activitate face parte dintr-o campanie de comunicare demarată de Ministerul Justiţiei conform atributului său legal de popularizare a legislaţiei în domeniul larg al justiţiei şi de asigurare a condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public.
În cadrul aceluiaşi demers, Ministerul Justiţiei va asigura tipărirea şi distribuirea ediţiei oficiale a Noului Cod Civil în interiorul sistemului judiciar.
Totodată, conferinţele organizate de Ministerul Justiţiei au ca obiectiv principal prezentarea Noului Cod Civil, noutatea instituţiilor şi sfera amplă a relaţiilor sociale reglementate normativ prin dispoziţiile sale. La aceste conferinţe au fost invitaţi să participe magistraţi, avocaţi, notari, executori judecătoreşti, mediatori, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, mediului academic, societăţii civile.
Pornind de la premisa că Noul Cod Civil reprezintă mărturia unui efort instituţional care va servi României, cetăţenilor şi persoanelor juridice care îşi exercită drepturile şi interesele legitime în spaţiul juridic românesc, Ministerul Justiţiei va tipări şi distribui broşura “Noul Cod Civil”. Aceasta este dedicată publicului larg şi are ca obiectiv buna informare şi familiarizarea principalului beneficiar al acestui produs juridic, cu noile norme de drept. Editarea şi distribuirea broşurii “Noul Cod Civil”, o activitate necesară în acest demers, face parte dintr-o campanie de comunicare mai amplă ce vizează publicul larg.
Obiectivul principal al activităţilor demarate de Ministerul Justiţiei atât pentru judecători şi specialişti în drept, cât şi pentru publicul larg îl reprezintă implementarea riguroasă a Codului în acord cu spiritul normelor sale.

Informaţii de background:
În conformitate cu H.G. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, acesta,  ca organ al administraţiei publice centrale, are rolul de a asigura buna funcţionare a sistemului judiciar şi condiţiile înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 7/2002, Ministerul Justiţiei, în exercitarea atribuţiei de reglementare a cadrului normativ şi de îmbunătăţire a acestuia este autorizat să editeze în exclusivitate, în volum, după textul publicat în Monitorul Oficial al României, ediţia oficială a codurilor şi a altor legi complexe, care interesează domeniul de activitate al justiţiei.
Astfel, Ministerul Justiţiei a achiziţionat 4.500 de DVD-uri “Noul Cod Civil al României” ce vor fi distribuite tuturor judecătorilor, bibliotecilor facultăţilor cu specializarea ştiinţe juridice din universităţile de stat şi tuturor parlamentarilor din Parlamentul României. Aceste DVD-uri au fost achiziţionate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, costul total fiind de 4.000 de lei (TVA inclus).

Procedura de achiziţie publică pentru achiziţia serviciilor de editare şi publicare a 8.000 de exemplare ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009), însoţit de Legea de punere în aplicare nr. 71/2011, a fost declanşată şi urmează a se finaliza în a doua parte a lunii septembrie.

Tot în acest context, în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, a fost demarată şi procedura de achiziţie publică pentru servicii de machetare, tipărire şi legare a 80.000 exemplare broşuri intitulate “Noul Cod Civil”. Termenul estimat pentru finalizarea contractului este 15 septembrie 2011. Exemplarele tipărite vor fi distribuite cu titlu gratuit publicului larg.

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

18 proiecte europene, incheiate cu ADR Sud Muntenia in 2019 de primaria Ploiesti sunt la pamant si risca sa fie rezilate. Volosevici, cat mai prostesti lumea, da-o incolo de treaba?
Comunicate

ADOR cere Primăriei Ploiești să oprească majorările nejustificate ale impozitelor pentru 2027. Cât mai trebuie să plătească ploieștenii pentru a acoperi necesitățile bugetare ale administrației Polițeanu?

5 noiembrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie
Comunicate

ADOR cere retragerea proiectului privind noua zonare fiscală a Ploieștiului. Primăria trebuie să explice de ce ploieștenii ar urma să plătească impozite mai mari în 2027

5 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă
Comunicate

ADOR cere oprirea majorării impozitelor pe locuințele ploieștenilor! Primăria Polițeanu, contestată oficial înaintea votului din Consiliul Local

27 octombrie 2026
De astazi s-a oprit furnizarea de caldura in apartamente. Platim mai putin intretinerea
Comunicate

Bogdan Becheanu anunța pentru Intransigent pornirea căldurii în jurul datei de 15 octombrie. Termo Ploiești amână furnizarea până pe 17–20 octombrie, deși temperaturile au coborât la 2°C. ADOR și UAP Prahova au notificat oficial operatorul și Primăria, cerând pornirea imediată a încălzirii!

16 octombrie 2026
Călin Georgescu, mesaj emoționant către români: „Nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți”
Comunicate

ADOR internaționalizează cazul Călin Georgescu: sesizări către ONU, OSCE și Consiliul Europei

13 octombrie 2026
Planurile naționale de redresare: PE evaluează eficiența finanțării pe perioada crizei
Comunicate

ADOR sesizează instituțiile europene privind garanțiile procesuale, independența justiției și suspiciunile privind modificarea parametrilor repartizării aleatorii a dosarelor

8 octombrie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
ADOR a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la activitatea procurorului Adrian-Petre Todoran în dosarul instrumentat de DIICOT în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv
Anchete

INM, condus de judecator Simona-Camelia Marcu a respins reclamația ADOR privind parcursul procurorului Todoran. Două instituții, 35 de întrebări și documentele pe care publicul încă nu le poate verifica

de Costin Cristescu
10 noiembrie 2026
0

O instituție poate avea dreptul să protejeze datele personale ale unui magistrat. Dar poate transforma această protecție într-un răspuns general...

Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

9 noiembrie 2026 - Actualizat 10 noiembrie 2026
ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

9 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro