Opera Națională București va fi gazda unei premiere absolute în România: prima transmisiune în direct (în condiții HD-high definition, prin satelit) a unui spectacol de la Opera Regală din Londra (Royal Opera House – Covent Garden). Iubitorii genului liric vor avea astfel ocazia unică să vizioneze una dintre cele mai importante producții ale prestigiosului teatru liric londonez – „FAUST”. Pentru publicul român, evenimentul va însemna, de asemenea, șansa de a se reîntâlni cu una dintre cele mai valoroase voci lirice ale lumii: soprana Angela Gheorghiu, care va interpreta rolul Margaretei.
Susţinând acest proiect îndrăzneţ iniţiat de Opera Naţională, Casa Artmark reprogramează Licitația anuală de Impresionism și Postimpresionism Românesc care ar fi trebuit să se desfăşoare la aceeaşi dată. Licitaţia va avea loc joi, 29 septembrie, orele 19.30 şi va fi găzduită tot de Opera Naţională din Bucureşti.
Pentru prima dată în România, participarea la licitaţie este posibilă şi pe Internet, prin Artmark Live, serviciu care permite licitarea in timp real: o modalitate sigură, confortabilă şi discretă de a lua parte la principalele evenimente ale pieţei de artă româneşti.
Bucureşti, 21 septembrie 2011
Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism Românesc pregătita de Artmark aduce în atenţia colecţionarilor aproximativ 120 de opere de pictură care ilustrează pătrunderea, asimilarea şi continuarea principiilor impresionismului în spaţiul românesc, mediu care s-a dovedit, o lungă perioadă, fertil influenţelor acestei mişcări artistice revoluţionare. Operele sunt semnate de artişti români de prestigiu precum Nicolae Grigorescu, Samuel Mutzner, Nicolae Dărăscu, Nicolae Vermont, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Adam Bălţatu, Camil Ressu, Ion Ţuculescu etc. Valoarea totală medie a loturilor licitaţiei depăşeşte un milion de euro, iar 75% dintre ele au preţuri de până la 5.000 €. Printre artiştii ale căror opere pornesc în licitaţie de la valori mai mici de 1.000 € se numără Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Spiru Chintilă, Iosif Rosenblut, Lucian Grigorescu etc.
Una dintre piesele centrale ale Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism Românesc este opera „Întoarcerea de la târg” semnată de Nicolae Grigorescu, pictură aparţinând perioadei de maturitate a creaţiei grigoresciene. Valoarea sa estimativă este cuprinsă între 120.000 € şi 220.000 €.
„Ciobănaş pe Valea Doftanei” (est. 120.000 € – 220.000 €) şi „Ţărăncuţă cu fuior coborând spre casă” (est. 60.000 € – 120.000 €) sunt încă două opere de excepţie semnate de Nicolae Grigorescu, imagini emblematice pentru satul românesc tradiţional şi repere ale modernităţii în pictura românească, cu care se mândreşte această ediţie de început de an.
Cu două seri înaintea Licitaţiei de Impresionism, Artmark organizează o licitaţie cu tematică specială, dedicată perioadei monarhiei româneşti. Licitaţia România Regală propune opere de pictură şi sculptură realizate de membrii familiei regale sau omagiale, obiecte rare de argintărie şi porţelan, bijuterii aparţinând membrilor familiei regale şi aristocraţiei din Principate, ordine şi decoraţii instituite de Casa Regală, arme de paradă şi carte bibliofilă. Licitaţia România Regală va avea loc marţi, 27 septembrie, de la ora 19.30, la Opera Naţională Bucureşti.
Expoziţia loturilor celor două licitaţii poate fi vizitată începând de duminică, 25 septembrie, până în seara evenimentului, între orele 11.00 – 21.00.
Despre Artmark
Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008 care selectează, evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere cu autenticitate garantată, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety, care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională.
În cei trei ani de existenţă, Artmark a organizat peste 30 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare aprox. 3.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 1,76 milioane de euro în 2009 la 5,5 milioane de euro în 2010, respectiv la 4,75 milioane euro in primul semestru al lui 2011 – într-o piaţă a vânzărilor publice care a crescut de la aproximativ 3,7 milioane în 2009 la aproximativ 8,3 milioane euro în 2010, respectiv la 6,6 milioane euro in primul semestru al lui 2011.
Oferind oportunităţi de investiţie numai în opere de calitate muzeală, Artmark se implică activ şi în conservarea şi perpetuarea moştenirii culturale. În 2010 şi 2011, datorită iniţiativei susţinute de Artmark a unor colecţionari, mai multe capodopere ale artei româneşti vândute prin licitaţie au fost oferite expunerii publice în muzee naţionale de artă din ţară.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.artmark.ro.
Persoană de contact:
Valeriu Sângeorzan