SC Uzina Mecanică Plopeni SA, parte a CN Romarm SA, adica ramasitele fostei uzine militare, merge parca din rau in mai rau. Condusa de directori cu apartenente politice, in ultimii sase ani, societatea a ajuns la un efectiv de aproximativ 230 de salariati si datorii totale de aproximativ 20 milioane de euro. In aceasta dimineata, un angajat al fabricii mai sus mentionate ne-a adus la cunostinta o situatie deloc placuta in care sunt implicati angajatii si care, dupa parerea acestuia va duce fabrica, atat cat a mai ramas din ea, la faliment. Mai exact, cu toate ca, actualului director, Oprisanescu Claudia ii inceta mandatul abia in data de 4 august, locul i-a fost luat, mai devreme, tot pe criterii politice de un fost director al Uzinei, Valerian Parvu. Angajatii sustin ca in perioada cat acesta a mai fost director fabrica a mers foarte prost, nu de putine ori ajungand in situatia lichidarii. Am mers si noi astazi la Plopeni pentru a vedea care este situatia, insa domnul actual director interimar nu a binevoit sa ne primeasca, sustinand ca este intr-o sedinta cu membrii Consiliului de Administratie. Lucru total neadevarat. In timp ce noi asteptam pe la usile biroului angajatii ne-au sunat sa ne spuna ca nu este in nicio sedinta, ca nu au ajuns inca respectivii membrii, dar ca domnul director nu vrea sa ne primeasca. Mai mult decat atat am sperat ca vom reusi sa stam de vorba cu cativa angajati mai curajosi, insa acestora le-a fost frica sa vorbeasca, fiind amenintati de actuala conducere ca daca cineva da vreo declaratie presei a doua zi vor fi dati afara. Am incercat sa luam legatura si cu domnul Mircea Nicolae, lider de sindicat al Uzinei, insa nici dumnealui nu a binevoit sa stea de vorba cu noi. Vom reveni cu amanunte.