Anchete Toaletele publice din Ploiești: între patrimoniu abandonat, investiții de zeci de mii de euro și administrația care mută problema dintr-un sertar în altul de Costin Cristescu 10 septembrie 2026
Anchete Republica de sub Castani sau republica improvizației administrative, chiar abuzive? Comparație cu șase municipii din țară 8 iulie 2026
Anchete Exclusiv// Înregistrarea care ridică întrebări grele în Primăria Ploiești în legătură cu eliminarea viceprimarului Săraru: „am strâns 17 voturi”, „a fost cumpărată”, „ce i-a putut promite?” și „îl ardem”, spune public consilierul local (încă) Mihai Neagu aka Dirigintele pe Tik Tok 6 iulie 2026
Anchete Parcul Mihai Viteazul, sub asediul betoanelor. Asociațiile de proprietari cer respingerea proiectului care ar transforma zona verde în șantier imobiliar 24 iunie 2026
Anchete Laurențiu Dițu merită să te duci la pușcărie pentru că îl protejezi pe Mihai Neagu? 22 iunie 2026
Reportaj De la Ploiești la Senatul Italiei. Cum a transformat Violeta DIAMANTE o dramă personală într-o cauză publică europeană 21 iunie 2026
Reportaj Șerban Pitic, Pride și valorile Ploieștiului…pe cine reprezintă cu adevărat “Mișcarea, noi ploieștenii”? 14 iunie 2026
Anchete Podul de la Sud: pasajul „în stare critică” peste care ploieștenii circulă cu ochii închiși, în timp ce administrația are alte priorițăți, nu viața oamenilor 12 iunie 2026
Anchete Monitorizare sau control paralel? Întrebările fără răspuns din spatele HCL 192/2026 11 iunie 2026
Anchete Comisia care vrea să controleze Cultura. HCL 192/2026 ridică întrebări serioase despre limitele puterii Consiliului Local Ploiești 10 iunie 2026
Anchete În loc să analizeze juridic posibila încetare de drept a mandatului lui Cristian-Mihai Neagu, secretarul general al Municipiului Ploiești cere răspunsuri de la REPER și MNP, deși documentul oficial obținut de la Tribunal indica deja apartenența politică REPER 8 iunie 2026
Anchete Toaletele publice din Ploiești: între patrimoniu abandonat, investiții de zeci de mii de euro și administrația care mută problema dintr-un sertar în altul de Costin Cristescu 10 septembrie 2026 0 Articolul acesta nu era programat. L-a provocat un comentariu. La o postare în care prezentam intervenția făcută pentru remedierea unei...
Gazonul de pe „Ilie Oană”: lucrarea promisă pentru mai 2026 a dispărut din buget. „100 de camioane” erau cunoscute de anul trecut 8 septembrie 2026
Primăria Ploiești dă aproape 50.000 de lei pentru „comunicarea” proiectului Libertății. Foto, video, site și evenimente externalizate, deși municipalitatea are direcție de comunicare, IT, organizare de evenimente și consilier personal pe comunicare 4 septembrie 2026
Republica de sub Castani: 869.700 de lei din buget după ce Consiliul Local aprobase 500.000. Unde este diferența, cum au intrat sponsorizările și cu ce acte a fost închis Bulevardul? 4 septembrie 2026
Urbanismul de cerc închis de la Ploiești: Consilierul primarului- Ștefan Marius State, ARHICITY, Pandele și relațiile din jurul deciziei publice 3 septembrie 2026
Fundația politică germană care apare de zece ani în traseul Ghioc–Polițeanu. De la Inițiativa România și construcția rețelelor civice la Primăria Ploiești și proiectele de pe Dâmbu 31 august 2026